Tag Archives restaurant


Primul restaurant subacvatic din Europa


Primul restaurant subacvatic din Europa se deschide miercuri în Norvegia, peste 7.000 de clienţi având deja rezervări pentru a lua masa printre peşti, relatează Reuters.
Restaurantul, denumit „Under”, care înseamnă şi „minune” în limba norvegiană, se prezintă sub forma unui tub mare de beton parţial scufundat în Marea Nordului, în sudul Norvegiei.

El a fost proiectat de firma de arhitectură norvegiană Snoehetta, care a creat şi clădirea Operei din Oslo şi Muzeul Memorial 11 septembrie din New York.

Iniţial, intrarea în restaurantul Under dă senzaţia accesului într-o saună, cu scânduri de lemn care acoperă secţiunea superioară, însă coborârea pe scările ce măsoară opt metri lungime te conduce într-o zonă de luat masa cu o capacitate de 40 de persoane şi o fereastră transparentă gigantică spre ocean, scrie Agerpres.ro.

Fondatorul Snoehetta, Traedal Thorsen, a declarat că această construcţie este concepută pentru a rezista la condiţii meteo extrem de vitrege şi a face faţă la ceea ce el a numit „valul secolului”.O masă completă cu 18 feluri pe bază de ingrediente locale şi fructe de mare poate costa până la 3.700 de coroane (430 de dolari) de persoană, cu băuturile incluse.

Restaurantul se deschide miercuri pentru prietenii şi familia proprietarilor, iar primii clienţi vor putea savura delicioasele preparate oferite de bucătari la începutul lunii aprilie.
Există doar câtva restaurante subacvatice în întreaga lume, aflate în principal în destinaţii tropicale, precum Insulele Maldive din Oceanul Indian.


Eleven Madison Park din New York, cel mai bun restaurant din lume


eleven-madison-park

Restaurantul Eleven Madison Park din New York a fost desemnat cel mai bun restaurant din lume.

Restaurantul s-a clasat pe prima poziţie într-un Topul 50 mondial dedicat restaurantelor, cu ocazia unei ceremonii speciale ce a fost organizată în oraşul australian Melbourne.

Condus de chef Daniel Humm, originar din Elveția, restaurantul, situat pe Madison Avenue, la numărul 11, a primit mult râvnitul titlu impunându-se, în ordine, în fața câștigătorului de anul trecut, Osteria Francescana din Modena, și a restaurantului catalan El Celler de Can Roca.

Premiul este acordat din 2002 de către o mie de experți independenți (bucătari, jurnaliști, proprietari de restaurante, etc.), sub auspiciile revistei „Restaurant”.

Dacă vreti să experimentati o cină în acest renumit reustaurant, trebuie sa va faceti rezervare, de preferat prin Tock, apoi, pregatiti-va sa plătiti cel putin 295 de dolari de persoană. Daca v-ati propus o cina speciala si romantica in doi, pregatiti cel putin 1000 de dolari pentru a putea plati nota de plata.


Cel mai bun restaurant din Europa


m1
Platforma de călătorie Tripadvisor a decis cele mai bune restaurante din Europa în 2016, primul loc fiind oferit restaurantului Martin Berasategui, din Spania, ce a primit 5 stele din 5 în urma a 977 de recenzii. Localul se află într-un orăşel numit Lasarte, în apropiere de San Sebastian, iar preţul unei mese, în medie este de 720-1200 de lei, potrivit TripAdvisor.

m2

Locul doi în clasament îl ocupă un restaurant cu trei stele Michelin din Franţa numit Maison Lameloise. Acesta se află în localitatea Chagny şi preţul unei mese se plasează între 473 şi 946 de lei.

Podiumul este încheiat de un alt restaurant franţuzesc numit L’Auberge de l’Ill, urmat de Belmond Le Manoir aux Quat’Saisons din Marea Britanie, apoi urmează Ristorante Don Alfonso 1890 din Italia.

Primul restaurant din România aflat pe lista celor mai bune restaurante din Europa în 2016 este the ARTIST ce se află pe locul 17. Restaurantul bucureştean se bucură de 4,5 din 5 în urma a 663 de recenzii, ceea ce-l face cel mai bun local din România, conform TripAdvisor. the ARTIST este momentan închis urmând să fie redeschis într-o nouă locaţie pe Calea Victoriei.

Topul restaurantelor din România este completat de Bistro GUXT (2), La Pescăria Dorobanţilor (3), Becas Kitchen (4) şi Shakira (5), toate în Bucureşti.


Cel mai inovativ restaurant din lume se afla in Shanghai


Cel mai inovativ restaurant din lume se afla in ShanghaiAflat într-un vechi cartier din Shanghai, Ultraviolet este considerat de departe unul dintre cele mai inovative restaurante din lume.

Conceptul vestic de high cuisine este redefinit într-o atmosferă high-tech, scriu jurnalistii de la CNN.com. Ultraviolet este creatie a chef-ului Paul Pairet, câştigătorul „Chef’s Choice Award”, în cadrul competiţiei „Cele mai bune 50 de restaurante din Asia – 2016”.

Oaspeţii sunt aduşi la masă cu un autobuz special, iar experienţa Ultraviolet începe chiar din timpul acestei călătorii. Pairet s-a gândit la toate posibilităţile pentru a-şi surprinde clienţii. Pretul este pe masura: intrarea costa aproape 1000 de dolari. Restaurantul este decorat cu ecrane video, lumini speciale, sisteme audio, emiţătoare de arome, iar meniul este unul cu totul special. Foie gras în formă de ţigaretă, servit pe o scrumieră, de exemplu.

Fiecare meniu este schiţat şi supravegheat în detaliu de către Pairet. O echipă numeroasă de chefi şi producători se ocupă de preparate culinare, sunet, arome, lumini şi proiecţii video.

Masa este gândită ca un program tv live, cu preparate şi arome semnalate în cadrul unui meniu epic gândit să angajeze toate cele cinci simţuri Camera se transformă în timpul cinei, adoptând diverse teme si background-uri.

Născut şi format în Franţa, Pairet a venit la Shanghai în 2005 pentru a lansa în cele din urmă Ultraviolet în 2012.

„Am ales Shanghai pentru că ingredientele existau deja: puterea şi energia Shanghai-ului, curiozitatea şi deschiderea pentru bucătăria vestică”, spune Pairet. „Toate acestea sunt foarte importante, mai ales pentru conceptul avant-garde”.