EXPERIENTAL LUXURY

Shakira și Christina Aguilera, fără concerte în Emiratele Arabe Unite. Evenimentele au fost anulate din cauza situației din Orientul Mijlociu


Dacă v-ați programat o vacanță în Abu Dhabi și intenționați să o combinați cu un concert al Shakirei sau al Christinei Aguilera, planurile trebuie regândite. Cele două evenimente au fost anulate pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, iar fanii care și-au cumpărat deja bilete urmează să primească banii înapoi.

Organizatorii celor două evenimente au anunțat anulările, transmite AFP.

Festivalul Offlimits, la care Shakira trebuia să cânte pe 21 noiembrie la Abu Dhabi, a fost anulat. Organizatorii au anunțat decizia marți, într-un comunicat, și au precizat că biletele vor fi rambursate.

„Sperăm să reorganizăm Offlimits în 2027”, au transmis organizatorii, fără să precizeze motivul exact pentru care ediția din 2026 nu va mai avea loc.

Și concertul Christinei Aguilera, programat pentru 25 septembrie la Abu Dhabi, a fost anulat. Ticketmaster, platforma prin care au fost vândute biletele, a confirmat anularea, fără să anunțe o dată alternativă, potrivit presei locale.

Cele două evenimente fuseseră deja amânate din cauza efectelor războiului asupra situației de securitate și a traficului aerian. Festivalul Offlimits trebuia să aibă loc inițial pe 4 aprilie, iar concertul Christinei Aguilera era programat pentru 24 aprilie.

Anulările au loc într-un context regional tensionat. Potrivit AFP, Emiratele Arabe Unite au fost vizate de peste 3.000 de rachete și drone de la începutul ofensivei americano-israeliene împotriva Iranului, deși majoritatea acestora au fost interceptate.

Pentru fanii care aveau deja bilete, organizatorii urmează să ofere informații privind procedura de rambursare.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *