Tag Archives Viena


Capitala mondiala a muzicii clasice, redusa la tacere de pandemie


Anul 2020 ar fi trebuit să fie consacrat manifestărilor care celebrează împlinirea a 250 de la naşterea compozitorului Ludwig van Beethoven, însă, din cauza noului coronavirus, nicio notă nu s-a făcut auzită în aceste zile la Viena, una dintre capitalele mondiale ale muzicii clasice, iar un întreg sector de activitate se teme pentru viitorul său, informează AFP, scrie Agerpres.ro.

„De obicei, Opera Naţională din Viena este un furnicar în care lucrează 1.000 de persoane”, a declarat directorul instituţiei, Dominique Meyer. „Dar acum, clădirea a rămas tăcută şi acest lucru este, din punct de vedere emoţional, foarte greu de suportat”, a adăugat el.

În vremuri normale, la Viena se ascultă, se interpretează şi se cântă muzică la fel de des precum se respiră. Festivalurile au loc cu o frecvenţă ridicată în acest oraş a cărui atmosferă este impregnată cu fragmente din operele lui Mozart, unde există întotdeauna o orchestră de admirat sau o operetă de ascultat.

Însă pentru marile instituţii muzicale vieneze, sezonul 2020 a fost întrerupt brutal în urmă cu o lună, odată cu primele măsuri de izolare la domiciliu implementate pentru a combate pandemia ce a determinat închiderea sălilor de spectacole.

„De obicei, Viena propune o agendă culturală comparabilă cu aceea a unei metropole de 5 milioane de locuitori, în condiţiile în care populaţia sa este de 1,8 milioane”, a detaliat directorul Oficiului local pentru Turism, Norbert Kettner.

„Această agendă atrage trei sferturi din cei 8 milioane de vizitatori anuali”, a adăugat el.

Trei opere şi două mari săli de concerte: de obicei, 10.000 de persoane se grăbesc în fiecare seară spre aceste veritabile temple ale muzicii, care sunt întotdeauna arhipline. Iubitorii muzicii clasice trebuie să aştepte 14 ani înainte de a spera să obţină un abonament la Orchestra Filarmonică din Viena.

„Plămân economic”

Pentru oraşul valsurilor lipsite de griji compuse de dinastia muzicală a familiei Strauss, oprirea acestei „maşini culturale” lasă să se întrevadă o catastrofă financiară fără precedent după anul 1945.

„Opera din Viena obţine de obicei încasări zilnice de 131.000 de euro din vânzările de bilete”, afirmă Dominique Meyer. „Este un plămân economic vital, care umple şase sau şapte hoteluri şi restaurantele din jurul acestora după reprezentaţiile muzicale”, a adăugat directorul Operei Naţionale din Viena.

Lipsa de activitate a devenit o normă şi primii afectaţi sunt artiştii înşişi, pentru care vechiul oraş imperial reprezintă o adevărată pepinieră. „Trebuia să cânt în spectacolul ‘Arabella’ în luna mai, să merg la Toronto, Istanbul, Paris”, a declarat tenorul Michael Schade.

„Nu voi mai cânta în spectacole de Schubert, 30 de concerte au fost anulate”, a adăugat baritonul Florian Boesch. „Teatrele invocă acea clauză de forţă majoră. Nu primim nicio despăgubire”, a adăugat acelaşi artist.

Potrivit lui Laurent Delage, agent al unor artişti lirici şi şefi de orchestră, „contractele au fost declarate caduce, în cea mai mare parte a cazurilor fără nicio propunere de despăgubire” şi, uneori, într-o manieră abruptă.

„Un microsistem se prăbuşeşte”

Amânarea unor producţii lirice se dovedeşte a fi imposibilă. Aceste spectacole sunt programate cu mulţi ani în avans. Decorurile montate şi costumele deja desenate vor fi inutile.

„Când un proiect este anulat, un întreg microsistem se prăbuşeşte”, a declarat, cu regret, regizorul de operă Benjamin Prins.

„Tehnicieni, proiectanţi de lumini, cântăreţi: toţi şi-au cheltuit şase luni din vieţile lor pentru repetiţii, dar acum au rămas închişi în case fără o centimă, deoarece, în general, plata se face doar în seara premierei”, a explicat acelaşi regizor.

În absenţa sistemelor de asigurări pentru şomaj, guvernul austriac a implementat mecanisme de sprijin. Ele permit fiecărui artist să obţină între 1.000 şi 2.000 de euro pe lună timp de 16 săptămâni.

Pentru ce va urma după intervalul precizat, acest sector – puternic internaţionalizat – va rămâne dependent de deciziile legate de deschiderea frontierelor, care sunt luate în acest stadiu doar la nivel naţional, fără o coordonare pluristatală.

Deşi Austria prevede să îşi relaxeze treptat normele de izolare la domiciliu începând de marţi, data de reluare a activităţilor culturale nu a fost deocamdată anunţată, întrucât orice reuniune umană poate să relanseze epidemia.

Până duminică, potrivit statisticilor oficiale, epidemia de COVID-19 făcuse 337 de victime în Austria.

„Încep să-mi spun că nu vor avea loc spectacole înainte de luna septembrie”, a declarat Norbert Kettner, potrivit căruia „cultura este în ADN-ul oamenilor, nu putem trăi fără ea”.

De altfel, chiar şi fără spectacole, „continuăm să cântăm”, a spus Florian Boesch. „Nu a existat niciodată atât de multă muzică în spaţiul online, nu putem fi reduşi la tăcere”.


Orasul cu cea mai buna calitate a vietii din lume


Viena este din nou pe primul loc în topul orașelor cu cea mai bună calitate a vieții din lume. Capitala Austriei, s-a clasat, pentru a zecea oară consecutiv, pe prima poziţie în ediţia pe 2019 a indexului oraşelor care oferă cea mai bună calitate a vieţii din lume, potrivit Reuters. Bucureştiul ocupă locul 109 din cele 231 de oraşe cuprinse în clasamentul realizat de compania de consultanţă Mercer, scrie Money.ro.

Apreciată de turişti datorită istoriei sale imperiale, palatelor somptuoase şi muzicii clasice, oraşul austriac cu 1,9 milioane de locuitori este supranumit şi ”Viena Roşie” întrucât la conducerea sa s-au aflat timp îndelungat forţe politice de stânga, care au dezvoltat servicii publice accesibile şi un sistem de locuinţe sociale.

Un oraş de mărime medie, în care cetăţenii se simt în siguranţă şi cu o suprafaţă relativ mare de spaţii verzi, sunt principalele caracteristici pe care Viena le are în comun cu oraşul clasat pe la doilea loc, Zurich, o metropolă mai scumpă şi un important centru financiar, precum şi cu Auckland, Munchen şi Vancouver, care împart ce-a de-a treia poziţie din clasament.

Primele cinci poziţii din Indexul Calităţii Vieţii 2019 realizat de compania de consultanţă Mercer, dat publicităţii miercuri, sunt aproape identice cu clasamentul de anul trecut, cu excepţia Vancouver, care a urcat de pe poziţia a cincea pe cea de-a treia.

“Calitatea vieţii este determinată de mulţi factori, de la accesul la transport public şi nivelul de congestionare a traficului, la disponibilitatea locuinţelor şi unităţilor de învăţământ internaţionale, la viaţa culturală a oraşului”, a precizat Mercer într-un comunicat.

Compania de consultanţă ia în calcul 39 de factori grupaţi în 10 categorii, printre care “mediul politic şi social” şi ”timp liber”.

Pe ultimele poziţii ale indexului se află aceleaşi oraşe ca anul trecut, cu Bagdad pe ultimul loc, precedat de Bangui din Republica Centrafricană şi Sanaa, capitala Yemen.

Clasamentul a suferit doar câteva modificări importante faţă de ediţia precedentă, printre care Caracas, care a pierdut 29 de locuri în contextul hiperinflaţiei cu care se lupă Venezuela, afectată de lipsa produselor de bază, iar mai recent, de criza politică declanşată după ce liderul opoziţiei, Juan Guaido, s-a autoproclamat preşedinte interimar în luna ianuarie.

Brexitul nu a influenţat schimbări majore în clasament în ceea ce priveşte oraşele britanice. Londra este oraşul britanic situat pe cea mai înaltă poziţie, locul 41, în ciuda faptului că s-a clasat pe ultimul loc din Regatul Unit într-un index diferit referitor la siguranţa personală.

“În Regatul Unit, Londra rămâne… centrul internaţional de afaceri preferat”, mai precizează Mercer.


Viena, cel mai „locuibil” oras din lume


In fiecare an, compania Mercer realizeaza un studiu pentru a evalua calitatea vietii in 230 de orase ale lumii. Locul 1 este ocupat de Viena, pentru a 7-a oara consecutiv, fiind desemnat cel mai locuibil oras al lumii.

Pentru realizarea studiului au fost luate in calcul sistemul de sanatate, calitatea educatiei, sistemul de locuinte, factorii de mediu, facilitatile de agrement disponibile, spre exemplu restaurantele, teatrele, cinematografele, facilitatile sportive; disponibilitata tuturor bunurilor de larg consum, de la alimente la autovehicule, precum si conditiile de mediu de la spatiul verde la calitatea aerului.

Pe locul al doilea s-a clasat orasul  Zurich, din Elvetia, iar pe locul al treilea , orasul Auchland, cel mai mare oras din Noua Zeelanda.

Locurile 4-10 sunt ocupate in ordine, de Munchen, Vancouver, Dusseldorf, Frankfurt, Geneva, Copenhaga si Sidney.

Bucurestiul ocupa pozitia 109, intre Monterrey si Doha.