Tag Archives titanic


Justitia americana a autorizat recuperarea telegrafului de pe Titanic


Justiţia americană şi-a dat acceptul în această săptămână pentru o expediţie ce vizează recuperarea telegrafului de pe Titanic şi a autorizat în acelaşi timp, pentru prima dată, decuparea epavei celebrului pachebot, informează AFP.

Un judecător federal din statul Virginia a acceptat o cerere a companiei R.M.S. Titanic, care speră să aducă la suprafaţă în vara acestui an staţia radio de la care au fost transmise semnalele S.O.S. de pe această navă, scrie Agerpres.ro.

Magistratul Rebecca Beach Smith a considerat că telegraful Marconi de la bordul Titanicului are „o mare valoare istorică, educativă, ştiinţifică şi culturală” şi că operaţiunea ar permite „întreţinerea amintirii” celor aproximativ 1.500 de persoane care au murit în naufragiul din 1912.

Compania R.M.S. Titanic a realizat deja mai multe misiuni de recuperare după descoperirea epavei Titanicului în 1985, dar s-a mulţumit până acum cu colectarea unor obiecte de pe fundul oceanic, răspândite între cele două secţiuni ale epavei.

În 2000, justiţia americană i-a interzis să taie epava pentru a recupera o colecţie de diamante. De această dată, judecătoarea americană a considerat că este posibilă o astfel de acţiune, „în regim minimal”, pentru a tăia un culoar de trecere în corpul navei care să ducă până la aparatul căutat.

Dar, potrivit cotidianului The New York Times, R.M.S. Titanic va încerca să evite această opţiune şi ar dori să ajungă la acel telegraf printr-o lucarnă.

Titanic, cel mai mare pachebot din lume, a părăsit portul Southampton din Anglia pe 10 aprilie 1912 cu ocazia călătoriei sale inaugurale, la finalul căreia trebuia să ajungă la New York. După ce s-a ciocnit de un aisberg, nava s-a scufundat în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912. De atunci, epava Titanicului se află la o adâncime de 3.821 de metri în apele internaţionale ale Atlanticului de Nord.

Aducerea la suprafaţă a unor obiecte de pe epavă a generat mereu polemici aprinse. Anumite persoane, începând cu urmaşii victimelor, consideră epava Titanicului drept un monument inviolabil, un loc de înmormântare. Dar după descoperirea sa, epava este asaltată de turişti şi de căutători de comori.

Statele Unite şi Marea Britanie au încheiat un tratat, intrat în vigoare în ianuarie, care le permite să acorde sau să retragă licenţe care autorizează pătrunderea în epavă, acţiune protejată şi de Convenţia UNESCO pentru protecţia patrimoniului cultural subacvatic.


Titanic II se pregateste de prima cursa


Titanic II, replica modernă a celebrului Titanic, care s-a scufundat în 1912, ar putea fi lansat pe mare în 2022. În prima sa călătorie, Titanic II va avea la bord aproape acelaşi număr de pasageri ca și primul vas.

Omul de afaceri și politicianul australian Clive Palmer, aflat în spatele inițiativei controversate, a anunțat, în septembrie, că proiectul a fost reluat, după o dispută financiară cu guvernul chinez care a oprit dezvoltarea lui în 2015. Ideea a fost lansată pentru prima dată în 2012, relatează CNN.

Se presupune că noua navă va fi o copie identică a celei scufundate în 1912, în urma unei coliziuni cu un aisberg. Pentru prevenirea unui nou dezastru, Titanic II va fi echipat cu mult mai multe bărci de salvare. Mai mult, va avea echipamente moderne de navigație și radar.

“Nava va reface călătoria originală, ducând pasageri de la Southhampton la New York, dar apoi va călători pe glob, inspirând şi încântând lumea”, a declarat magnatul australian Clive Palmer.

Titanic II va face prima călătorie cu aproximativ 2.400 de pasageri la bord. Pachebotul de lux va pleca din Dubai şi după o călătorie de două săptămâni ar trebui să ajungă în Southampton, Marea Britanie. De acolo va avea acelaşi traseu ca nava originală, care ar fi trebuit să ajungă la New York.

Replica Titanicului va costa 500 de milioane de dolari. Nu au fost făcute publice informaţii despre preţurile biletelor şi nici despre momentul în care acestea vor fi disponibile.

Titanic s-a scufundat în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, după ce s-a ciocnit de un aisberg, în nordul Oceanului Atlantic, în timpul călătoriei sale inaugurale, de la Southampton la New York. Titanicul s-a scufundat în decurs de trei ore, făcând circa 1.500 de victime, dintre cei aproximativ 2.200 de pasageri. Epava sa se află pe fundul oceanului, la o adâncime de 3.800 de metri.