Tag Archives tesla


Livrările de vehicule electrice ale Tesla au scăzut cu 18% în trimestrul doi


Cel mai mare producător de maşini electrice din lume informat sâmbătă că a livrat 254.695 de vehicule în perioada aprilie-iunie, comparativ cu 310.048 de vehicule în trimestrul precedent, punând capăt unui ciclu de aproape doi ani de livrări trimestriale record.

O reapariţie a cazurilor de Covid-19 în China a forţat Tesla să suspende temporar producţia la fabrica sa din Shanghai şi, de asemenea, a afectat activităţile furnizorilor din ţară.

Tesla intensifică producţia la fabrica din Shanghai odată cu relaxarea restricţiilor legate de Covid-19, ceea ce va contribui la creşterea livrărilor în a doua jumătate a anului, scrie Money.ro.

La începutul lunii iunie, directorul general Elon Musk le-a spus directorilor că are ”un presentiment foarte prost” în privinţa economiei şi că trebuie să reducă aproximativ 10% din personalul producătorului de maşini electrice.

Musk a spus că cererea pentru vehicule Tesla rămâne puternică, dar dificultăţile lanţului de aprovizionare încă se menţin.

În iunie, Tesla a majorat din nou preţurile pentru unele dintre modelele sale în Statele Unite şi China, după ce Musk a avertizat asupra unei presiuni inflaţioniste semnificative în materie de materii prime şi logistică.

Iunie 2022 a fost luna cu cea mai mare producţie de vehicule din istoria companiei, a spus Tesla într-un comunicat de presă.

Analiştii se aşteptau ca Tesla să raporteze livrări de 295.078 de vehicule pentru perioada aprilie-iunie, potrivit datelor Refinitiv.

Mai mulţi analişti şi-au redus şi mai mult estimările, la aproximativ 250.000 de vehicule, din cauza restricţiilor prelungite din China.

Cel mai valoros producător auto din lume a înregistrat livrări record în fiecare trimestru începând cu al treilea trimestru al anului 2020, suportând pandemia şi întreruperile lanţului de aprovizionare mai bine decât majoritatea producătorilor de automobile.

China a jucat un rol esenţial în creşterea rapidă a producţiei de vehicule de către Tesla, fabrica din Shanghai, cu costuri reduse şi profitabilă, producând aproximativ jumătate din totalul maşinilor livrate de companie anul trecut.

Musk a declarat în aprilie că producţia totală de vehicule a Tesla în al doilea trimestru va fi ”aproximativ egală” cu cea din primul trimestru, determinată de o revenire în China.

Dar el a spus recent că Tesla a avut ”un trimestru foarte dificil”, invocând dificultăţile de producţie şi lanţul de aprovizionare din China.

Musk a mai spus că noile fabrici Tesla din Texas şi Berlin sunt ”cuptoare de bani gigantice”, care pierd miliarde de dolari în timp ce se luptă să crească rapid producţia.

Acţiunile Tesla au scăzut cu 35% până acum în acest an, lovite de propunerea de achiziţie a Twitter de către Musk, în valoare de 44 de miliarde de dolari, de restricţiile din China şi de incertitudinile macroeconomice.

 


Tesla a anunţat livrări record în primul trimestru, dar producţia scade din cauza dificultăților din China


Tesla Inc a raportat livrări record de vehicule electrice, în primul trimestru din 2022, în linie cu estimările analiştilor, transmite Reuters.

În schimb, producătorul auto cu cea mai mare capitalizare bursieră a avertizat că în perioada ianuarie-martie 2022 producţia a scăzut comparativ cu ultimele trei luni din 2021, din cauza perturbărilor din lanţurile de aprovizionare şi a suspendării activităţii fabricii din China.

„Acesta a fost un trimestru „excepţional” de dificil, din cauza perturbărilor din lanţurile de aprovizionare şi a politicii zero Covid din China”, a scris pe Twitter directorul general Elon Musk.

Tesla a livrat 310.048 vehicule electrice în primul trimestru din 2022, o creştere uşoară faţă de ultimele trei luni din 2021 şi un avans de 68% faţă de perioada similară din 2021. Analiştii de pe Wall Street se aşteptau să fie livrate 308.836 unităţi, conform datelor Refinitiv.

În perioada ianuarie-martie 2022, Tesla a produs 305.407 vehicule electrice, în scădere de la 305.840 în trimestrul precedent.

Recenta creştere a numărului de cazuri de COVID-19 în China a forţat Tesla să suspende temporar producţia la fabrica sa din Shanghai.

În total, Tesla a vândut 295.324 sedanuri Model 3 şi SUV-uri Model Y, şi a livrat sedanuri de lux 14.724 Model S şi SUV-uri premium Model X.

Pentru acest an Tesla se aşteaptă la o creştere de peste 50% a livrărilor de vehicule electrice.

Majorarea producţiei la fabricile Tesla din Berlin şi Texas va depinde de atenuarea dificultăţilor de aprovizionare şi de introducerea cu succes a noilor tehnologii, a informat compania americană.

Analiştii de la Credit Suisse se aşteaptă ca anul acesta Tesla să-şi majoreze livrările la 1,3 milioane de vehicule.

Pe fondul aşteptărilor investitorilor privind majorarea producţiei, acţiunile Tesla au crescut cu aproape 50% în 2021, iar capitalizarea bursieră a depăşit în octombrie 1.000 de miliarde de dolari.


Prima fabrică Tesla din Europa, inaugurată lângă Berlin


Producătorul de mașini electrice Tesla a deschis marți prima sa fabrică europeană la periferia Berlinului, adăugând astfel încă o unitate de producție pe lista celor existente în Statele Unite și China.

Şeful Tesla, Elon Musk, şi cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, au participat marţi la ceremonia de inaugurare a fabricii de la Gruenheide, primul hub din Europa al producătorului american de vehicule electrice.

Unitatea, care a costat peste cinci miliarde de euro, este cea mai mare investiţie din istoria recentă într-o fabrică auto din Germania.

Danke Deutschland! a postat pe Twitter CEO-ul companiei, Elon Musk.

Până acum Tesla a angajat acolo peste 3.000 de persoane, şi ar urma să ajungă la 12.000 de angajaţi.

Elon Musk a declarat că ” este o zi măreaţă pentru fabrică”, „un nou pas în direcţia unui viitor sustenabil”. La rândul său, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a afirmat că uzina este un semn de progres şi viitorul industriei auto.

La Bursa de la New York, acţiunile Tesla au urcat cu 2,4%, investitorii salutând livrarea primelor 30 de maşini Model Y de la fabrica din Europa.

În afara fabricii, activiştii de mediu au protestat din mai multe motive, inclusiv a îngrijorărilor privind consumul de apă pentru necesităţile fabricii şi a copacilor care au fost tăiaţi pentru construirea unităţii.

Activiştii au blocat o intrare a fabricii în timpul ceremoniei de inaugurare.

Marţi, Tesla a livrat primelor 30 de modele electrice Model Y produse în Germania, maşinile au o autonomie de 514 km şi costă 63.990 euro.

La capacitate maximă, uzina va produce 500.000 de automobile pe an, adică mai mult decât cele 450.000 de vehicule pe baterie pe care principalul grup auto german, Volkswagen, le-a vândut anul trecut în întreaga lume.

Tot la Gruenhe, Tesla va construi o uzină de baterii electrice şi va avea o capacitate de producţie de 50 GWh.

Elon Musk a avertizat deja că pentru majorarea producţiei va fi nevoie de o perioadă de timp mai mare decât cei doi ani cât a durat construcţia uzinei din Germania. Analiştii de la JPMorgan prognozează că uzina de la Gruenheide va produce aproximativ 54.000 de vehicule în 2022, pentru a majora producţia la 280.000 de unităţi în 2023 şi la 500.000 de unităţi în 2025.

Politicianul German al Partidului Verzilor Habeck a spus că deschiderea fabricii a fost „un simbol frumos” care arată că mașinile pe benzină și diesel ar putea fi înlocuite cu vehicule electrice într-un moment în care Germania și alte țări încearcă să-și reducă emisiile de gaze cu efect de seră și să se delimiteze de rusesc.


Tesla amana inceperea productiei de vehicule Cybertruck pentru 2023


Tesla amână începerea producţiei de vehicule Cybertruck pentru primul trimestru din 2023, comenteqză presa internațională, potrivit unei surse care ar fi spus că amânarea a fost decisă în condiţiile în care Tesla schimbă caracteristicile şi funcţiile pickup-ului electric pentru a face un produs convingător, pe măsură ce concurenţa pe acest segment se intensifică.

Tesla ar urma să înceapă o producţie limitată de Cybertruck în primul trimestru al anului 2023, înainte de a creşte producţia, a spus sursa.

Compania nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.

Tesla, cel mai mare producător de maşini electrice din lume, produce sedanuri electrice şi SUV-uri, dar a ratat segmentul de camionete, care este profitabil şi extrem de popular în America.

Ford Motor şi Rivian Automotive sunt înaintea Tesla în lansarea pickup-urilor electrice.

Ford a declarat la începutul acestei luni că aproape că va dubla capacitatea anuală de producţie pentru pickup-ul său electric F-150 Lightning, la 150.000 de vehicule.

Valoarea de piaţă a Ford a depăşit joi, pentru prima dată, suma de 100 de miliarde de dolari, când acţiunile Tesla au scăzut cu 6,7%, iar Rivian cu 7,1%.

CEO-ul Tesla, Elon Musk, care a prezentat vehiculul futurist în 2019, amânase deja producţia de la sfârşitul anului 2021 până la sfârşitul lui 2022.

Musk a spus că va oferi o foaie de parcurs actualizată a produsului în conferinţa Tesla privind veniturile din 26 ianuarie.


Tesla recheamă aproape 700.000 de masini in SUA si China


Tesla a rechemat 675.000 de mașini din Statele Unite și China din cauza problemelor legate de portbagaj și capota față a două modele, ridicând noi întrebări cu privire la siguranța popularului vehicul electric.

Autoritățile de reglementare chineze au anunțat rechemarea a aproape 200.000 de mașini vineri, la câteva ore după ce aproximativ 475.000 de vehicule Tesla cu probleme au fost semnalate în Statele Unite.

Problemele cu portbagajul și capota cresc riscul de accidente, potrivit autorităților de reglementare din SUA și China.

Autoritățile au spus că deschiderea și închiderea repetată a portbagajului Modelului 3 poate deteriora un cablu pentru camera retrovizoare.

O problemă cu ansamblul zăvorului pentru capota frontală a modelului S ar putea face ca acesta să se deschidă fără avertisment și ar putea împiedica vizibilitatea șoferului, conform Administrației Naționale pentru Siguranța Traficului pe Autostrăzi (NHTSA) din SUA.

Tesla estimează că problemele afectează 1% din modelul 3 și 14% dintre vehiculele Model S rechemate în Statele Unite, fără a provoca accidente până acum.

Rechemarile în masă nu sunt rare în industria auto.

Volkswagen a fost nevoită să scoată din circulație 8,5 milioane de mașini în 2015 din cauza scandalului Dieselgate, în care compania germană a recunoscut că a manipulat milioane de vehicule diesel pentru a înșela testele de emisii.

Cel puțin 100 de milioane de vehicule au fost rechemate de companiile auto din întreaga lume în ultimii ani din cauza unei defecțiuni la airbag-urile produse de grupul japonez în faliment Takata.

Rechemarea Tesla reprezintă un sfert din numărul de mașini pe care tânăra companie a lui Elon Musk le-a produs până acum.

„Este totuși un semnal de alarmă pentru Tesla, ca o palmă bun venit în lumea automobilelor, care este poate mai complexă decât industria smartphone-urilor cu care mulți le place să o compare”, a declarat analistul auto german Matthias Schmidt.

„La urma urmei, o mașină disfuncțională pe patru roți poate provoca mult mai multe daune potențiale decât un iPhone disfuncțional”, a spus Schmidt.

În iunie, Tesla a rechemat peste 285.000 de mașini din China din cauza unor probleme legate de software-ul său de conducere asistată care ar putea provoca accidente.

În noiembrie, NHTSA a rechemat aproape 12.000 de mașini Tesla din cauza unor erori cu software-ul lor de comunicare.

Oficialii americani din domeniul siguranței investighează și pilotul automat al Tesla după ce au identificat 11 accidente care implică sistemul de asistență pentru șofer.

Luna precedentă, autoritățile americane de reglementare în materie de siguranță pe autostrăzi au cerut detalii de la Tesla cu privire la problemele cu noul său sistem autonom.

Directorii Tesla au minimalizat anchetele de reglementare, spunând că acestea sunt de așteptat cu tehnologie „de ultimă oră” și că cooperează „pe cât posibil”.

Problemele au fost dezastruoase pentru un an altfel pentru Tesla, deoarece s-a alăturat clubului exclusiv al companiilor cu o capitalizare de piață de 1 trilion de dolari.

Compania a livrat un record de 240.000 de vehicule în al treilea trimestru, iar șeful Tesla, Elon Musk, a fost numit persoana anului de către revista Time.

Norocul lui Tesla a contrastat cu alți producători auto tradiționali, care au fost puternic afectați de pandemia de coronavirus și cu o penurie de semiconductori care sunt componente cheie ale autoturismelor electrice.

Trip Chowdhry, analist la compania de consultanță Global Equities Research, a declarat că cea mai recentă rechemare a Tesla este un „non-eveniment”, deoarece compania deține încă un avantaj mare față de concurenții săi.


Orasele din Romania unde exista superchargere Tesla


Vânzările de autoturisme electrice sunt în creștere în România, iar Tesla se află printre preferințe.

Dacă ai în plan să îți achiziționezi o mașină Tesla, cea mai bună alegere ar fi să optezi pentru un charger personal, în contextul în care în țară nu există prea multe, scrie Money.ro

Deși autoritățile își doresc ca mașinile electrice să se înmulțumească în România, cei care preferă Tesla vor ma avea de așteptat. În România există doar 5 super changere Tesla, arată site-ul oficial tesla.com.

Este, așadar foarte important, dacă pornești la drum, să știi foarte bine în ce orașe din România există super changerele Tesla.

Unul dintre ele este în București, altul în Constanța, unul în Pitești și alte două superchargere în Sibiu și Timișoara. Acestea pot fi găsite în următoarele locații:

– Supercharger BucureștiCalea Floreasca 246B014476 București
– Constanța SuperchargerBulevardul Alexandru Lăpușneanu116C Constanța
– Pitești SuperchargerDN65B117140 Pitești
– Sibiu SuperchargerStrada Sibiului557260 Sibiu
– Supercharger TimișoaraB-dul Revoluției 1989, Nr 2A300054 Timișoara


Elon Musk face sondaj pe Twitter pentru vanzarea a 10% din actiunile sale Tesla


Elon Musk i-a întrebat sâmbătă pe cei 62 de milioane de admiratori ai lui de pe Twitter dacă ar trebui să vândă 10% din acţiunile pe care le deţine în compania Tesla şi a promis că va respecta decizia acestora, informează AFP.

Controversatul patron al producătorului de automobile electrice Tesla pare că a dorit să reacţioneze astfel în urma unei noi propuneri a politicienilor din Partidul Democrat, care ar dori să impună impozite mai mari pentru oamenii cu averi foarte mari, vizând acţiunile deţinute de aceştia, care sunt taxate în general doar atunci când sunt vândute.

„S-a vorbit mult în ultima vreme despre veniturile nerealizate ca despre un instrument de evaziune fiscală, iar eu propun, deci, să vând 10% din acţiunile mele în compania Tesla”, a scris Elon Musk într-un mesaj publicat pe Twitter.

„Sunteţi de acord?”, i-a întrebat el pe admiratorii lui de pe această reţea de socializare, propunându-le să răspundă prin „da” sau „nu”.

„Voi respecta rezultatele acestui sondaj, indiferent de rezultatul lui”, a adăugat miliardarul american de origine sud-africană.

Până sâmbătă seară la ora 21:00 GMT, răspunsurile „da” reprezentau 55% din totalul voturilor exprimate.

Potrivit Bloomberg, Elon Musk deţinea la 30 iunie aproximativ 17% din acţiunile în circulaţie ale companiei Tesla, care valorează în prezent 208,37 de miliarde de dolari. Antreprenorul a primit, de asemenea, un pachet important de opţiuni de cumpărare de acţiuni şi de acţiuni convertibile ca mijloc de remunerare.

Prin intermediul participaţiilor sale în alte companii, precum Neuralink şi mai ales SpaceX, magnatul Elon Musk este, teoretic, cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată de Bloomberg la 338 de miliarde de dolari.

„Vă rog să ţineţi cont de faptul că eu nu primesc de nicăieri un salariu în numerar sau bonusuri. Nu am decât acţiuni, iar singura modalitate pentru mine de a-mi plăti impozitele personale este aceea de a vinde acţiuni”, a adăugat Elon Musk.


Rezultatele Tesla depasesc estimarile, datorita livrarilor record


Veniturile trimestriale ale Tesla au depăşit estimările analiştilor de pe Wall Street, datorită livrărilor record, în pofida dificultăţilor provocate de deficitul global de cipuri şi de materii prime, comentează presa internațională.

Compania condusă de miliardarul Elon Musk a înregistrat în trimestrul trei din 2021 venituri de 13,76 miliarde de dolari, în creştere cu 57% faţă de 8,77 miliarde de dolari în urmă cu un an, în timp ce analiştii estimau venituri de 13,63 miliarde de dolari.

Profitul producătorului american de vehicule electrice a urcat la 1,62 miliarde de dolari, sau 1,44 dolari pe acţiune, faţă de un profit de 331 milioane de dolari, sau 0,27 dolari per titlu, anul trecut.

Tesla a informat că avansul veniturilor s-a datorat creşterii livrărilor de vehicule, dar şi avansului înregistrat în alte segmente ale afacerii.

În trimestrul trei din 2021, Tesla a produs 237.823 vehicule şi a livrat 241.391 de unităţi, din care 232.102 Model 3 şi Model Y, 9.289 Model S şi Model X.

Marja profitului operaţional a urcat la 14,6%, depăşind previziunile companiei pe termen mediu.

Compania se aşteaptă la o creştere medie anuală de 50% a livrărilor de vehicule.


Tesla spera sa livreze primele vehicule produse la fabrica de la Berlin in noiembrie


Elon Musk a spus că Tesla speră să livreze primele vehicule produse la fabrica de la Berlin cel mai devreme în noiembrie, producţia de serie a acestei fabrici va fi de circa 5000 de vehicule pe săptămână, dar ar putea să ajungă la 10.000 de vehicule.

Musk a adăugat că speră ca Tesla să ajungă la producţia de serie a bateriilor la această fabrică până la sfârşitul anului viitor.

Tesla este îngrijorată că nu va putea să angajeze suficient personal la această fabrică, a mai spus Musk, care şi-a exprimat speranţa că vor veni angajaţi din toată Europa.

”Suntem puţin îngrijoraţi că nu vom găsi suficienţi oameni. Avem mare nevoie de talente extraordinare care să vină aici din toată Europa”, a mai afirmat Musk ale cărui declaraţii au fost transmise în direct pe reţelele de socializare, menționând că speră ca fabrica de la Berlin va produce la un moment dat camioanele dezvoltate de Tesla.


Tesla Model Y a ajuns in Romania


Tesla anunță că pentru prima dată, un Model Y în variantă europeană poate fi văzut în România, masina fiind expusa în cadrul Promenada Mall din București, unde se află și reprezentanța oficială, dar de unde se poate face si test drive.

Mașina este afișată în așteptarea primelor livrări din România, iar modelul expus este echipat cu acoperiș din sticlă panoramic. Tesla laudă spațiul disponibil în interiorul Model Y, mașina având o capacitate de 2100 de litri, în timp ce toate scaunele pot fi pliate pentru a putea crea spațiu pentru transport, inclusiv pentru mobilă sau pentru echipamente sportive.

Tesla Model Y pornește de la prețul de 62.990 euro în România, sau poate fi cumpărat de la 53.857 euro prin intermediul programului Rabla și Rabla Plus. Această versiune de bază este cea „Long Range”, care permite o autonomie de 507 km la o singură încărcare (la standardul WLTP) și viteză maximă de 217 km/h. Accelerația 0-100 km/h se face în doar 5 secunde.

Alături de varianta Long Range, este disponibilă și varianta Performance, care pornește de la 69.990 euro. La fel ca versiunea Long Range, și aceasta include două motoare,pentru tracțiune integrală, dar este special configurată pentru viteză. Vorbim despre viteză maximă de 241 km/h și accelerație 0-100 km/h de 3,7 secunde. Autonomia estimată scade la 480 km. Dar extra pe acest model sunt și jantele Uberturbine pe 21”, frâne Performance, suspensie coborâtă și pedalele din aluminiu.
Opțiunile Autopilot și FSD sunt disponibile și în România

Ambele variante pot fi însă configurate cu funcțiile Autopilot Avansat și Full Self-Driving. Autopilot costă 3.800 euro și permite Navigare cu Autopilot, schimbare automată a benzii, parcare automată și funcțiile Summon și Smart Summon. Acestea pot fi folosite imediat. Pentru Full Self-Driving, clienții vor trebui să scoată din buzunar încă 7.500 euro și primesc imediat recunoașterea semafoarelor și indicatoarelor de stop. Tesla promite pe viitor însă că mașinile lor vor putea fi conduse automat de sistemul mașinii prin orașe. Momentan funcția este în test în SUA în variantă Beta și nu există o estimare de timp pentru data lansării oficiale.


Tesla a raportat o crestere impresionanta a profitului in trimestru al doilea


Tesla a obţinut un profit net de peste 1 miliard de dolari în trimestrul al doilea, de 10 ori mai mare faţă de anul trecut, fiind pentru prima oară când profitul net al producătorului american de automobile electrice depăşeşte acest pra, în condițiile în care în urmă cu un an profitul net a fost de 104 milioane de dolari.

Veniturile aduse de automobile au fost de 10,21 miliarde de dolari.

Tesla a anunţat anterior că în trimestrul încheiat pe 30 iunie a livrat 201.250 de vehicule electrice şi a produs 206.421 de vehicule.
Tesla a vândut peste 200.000 de mașini electrice în acest trimestru, în creștere față de aproximativ 91.000 cu un an mai devreme, când pandemia de coronavirus a încetinit vânzările și producția pentru toți producătorii de automobile. Tesla a vândut 185.000 de mașini în primul trimestru al anului 2021.

Compania a mai raportat venituri de 801 milioane de dolari din afacerile cu energie, care includ panouri solare şi sisteme de stocare a energiei pentru locuințe, companii şi firme de utilităţi, l creştere de 60% faţă de trimestrul anterior.

Rezervele de numerar ale Tesla au scăzut cu circa 5% faţă de trimestrul precedent, la 16,23 miliarde de dolari, declinul fiind determinat de datoria netă şi rambursări financiare de 1,6 miliarde de dolari, compensate parţial de un flux de capital liber de 619 miliarde de dolari.

Compania a declarat că a câștigat 1,1 miliarde dolari, sau 1,02 dolari pe acțiune, în al doilea trimestru, în creștere față de 104 milioane dolari în aceeași perioadă a anului trecut. Compania a raportat venituri de 12 miliarde de dolari, în creștere de la 6 miliarde de dolari.

O parte semnificativă din profitul Tesla provine din vânzarea de credite de reglementare către alți producători auto care au nevoie de aceștia pentru a îndeplini standardele de emisii. În al doilea trimestru, compania a 354 milioane dolari din vânzarea de credite. A

Tesla a crescut vânzările în ciuda lipsei de cipuri de calculator, care servesc drept creier pentru o varietate de electronice, inclusiv controlere de motor și ecrane tactile. General Motors, Ford Motor și alți producători au fost nevoiți să oprească uzinele din cauza deficitului.

Luna trecută, el a spus pe Twitter că „teama de a rămâne fără piese” îi obligă pe producători să comande mai multe componente decât au nevoie, asemănându-l cu acumularea hârtiei igienice de către mulți americani în primele luni ale pandemiei de anul trecut.

Raportul privind veniturile vine în timp ce Tesla încearcă să pună bazele unei noi etape de creștere. Construiește noi fabrici în Austin, Texas și lângă Berlin și se pregătește să vândă Cybertruck, un podus destinat cumpărătorilor de mașini de lux.

În declarația sa, Tesla a spus că se așteaptă să înceapă fabricarea Modelului Y, cel mai popular vehicul al său, la Austin și Berlin până la sfârșitul anului, dar a spus că producția semiremorcii va fi întârziată până în 2022 din cauza aprovizionării limitate a bateriilor. Se spunea că Cybertruck va intra în producție în Austin după modelul Y, dar nu a spus când se va întâmpla asta.

Tesla a declarat că deținerile sale în numerar de 16 miliarde de dolari erau suficiente pentru a-și finanța planurile. Compania a declarat că încă crede că vânzările vor crește cu 50% pe an în medie în următorii câțiva ani.

Compania se confruntă, de asemenea, cu o concurență tot mai mare din partea producătorilor de automobile consacrați și care încep să introducă mașini electrice. Anul acesta Ford a început să vândă Mustang Mach E, un vehicul utilitar sportiv electric care s-a vândut bine și a luat cota de piață de la Tesla. Volkswagen a început să vândă un ID.4, un alt S.U.V. Rivian, un start-up care a atras miliarde de dolari în susținere de la Ford, Amazon și alți investitori, este de așteptat să înceapă să livreze un pickup electric și S.U.V. in septembrie.

Luni, un alt start-up, Lucid Motors, a devenit o companie cotată la bursă prin finalizarea unei fuziuni cu o companie de achiziții cu scop special.

Lucid este condus de un fost inginer Tesla, Peter Rawlinson. Compania adoptă o abordare similară cu Tesla, vânzând mai întâi un sedan de lux scump și urmând modele mai accesibile. Peter Rawlinson a declarat că Lucid a făcut progrese tehnologice care îi vor permite mașinii sale, Lucid Air, să parcurgă aproximativ 500 de mile cu o încărcare completă, cu aproximativ 100 de mile mai mult decât Tesla Model S.


Tesla ofera un abonament pentru asistenta software avansata pentru soferi


Tesla oferă unora dintre clienţi un abonament de 199 de dolari pe lună pentru asistenţă software avansată pentru şoferi.

Tesla a spus anterior că serviciul său de abonament va genera venituri recurente şi va extinde baza de clienţi pentru caracteristici scumpe, inclusiv funcţia de asistenţă pentru schimbarea benzii pe autostrăzi şi asistenţa la parcare.

Dar producătorul american de vehicule electrice a reiterat că actualele caracteristicile ”nu fac vehiculul autonom”, adăugând că acesta ”necesită un şofer atent în permanenţă, cu mâinile pe volan”.

“Abonamentele la serviciul FSD sunt disponibile în prezent pentru vehiculele eligibile din Statele Unite. Verificaţi aplicaţia Tesla pentru actualizări privind disponibilitatea în alte regiuni”, a spus Tesla pe site-ul său.

Directorul financiar al Tesla, Zachary Kirkhorn, a declarat în aprilie că serviciul de abonament planificat va genera venituri recurente pentru companie, deşi ”ar putea exista o perioadă de timp în care numerarul să se reducă pe termen scurt”.

“Dacă … te uiţi la numărul de clienţi care nu au achiziţionat FSD în avans sau în leasing şi poate vor să experimenteze cu FSD, aceasta este o opţiune excelentă pentru ei”, a spus el în timpul unei teleconferinţe susţinute în aprilie, la raportarea rezultatelor financiare ale companiei.

Tesla a spus că serviciul de abonament este disponibil pentru vehiculele echipate cu computer Full-Driving 3.0 sau mai mare. Compania le-a spus clienţilor că actualizarea la noul hardware va costa 1.500 de dolari.

Directorul general al Tesla, Elon Musk, a prognozat în 2019 că robotaxiurile fără şoferi umani vor fi disponibile pe unele pieţe din SUA în 2020.

În martie, Tesla a declarat unui organism de reglementare din California că este posibil să nu realizeze o tehnologie completă de conducere autonomă până la finalul acestui an.

Tesla a testat noul său software de conducere semi-autonomă pentru străzile oraşului şi săptămâna trecută a distribuit ”FSD Beta v9” unui număr limitat de clienţi.


Panasonic si-a vandut participatia la Tesla


Vânzarea survine în timp ce conglomeratul care produce de la biciclete la uscătoare de păr încearcă să îşi reducă dependenţa de Tesla şi să atragă fonduri pentru investiţii, scrie Money.ro.

Afacerile cu baterii ale Panasonic sunt dominate de Tesla, compania miliardarului Elon Musk, dar relaţiile dintre cele două firme au fost tensionate uneori.

În 2010, Panasonic a cumpărat 1,4 milioane de acţiuni Tesla la 21,15 dolari fiecare, pentru aproximativ 30 de milioane de dolari. Participaţia respectivă valora 730 milioane dolari la sfârşitul lunii martie 2020.

Acţiunile au crescut de aproape şapte ori de atunci, fiind tranzacţionate la circa la 679 de dolari pe unitate.

”Este posibil ca impactul activelor cripto să fi împins preţul acţiunilor Tesla peste valoarea intrinsecă a companiei, creând un moment bun pentru vânzare”, a declarat Hideki Yasuda, analist la Ace Research Institute.

Musk a declarat în februarie că firma sa a cumpărat bitcoin şi că va accepta plăţi în criptomonede, o decizie pe care a anulat-o ulterior, iar comentariile sale pe Twitter au determinat o creştere a preţului acestor active.

În timp ce Panasonic a acordat sprijin financiar Tesla când producătorul auto era mai mic, extinderea acestuia înseamnă că nu este nevoie de legături de capital, a adăugat Yasuda.

Acţiunile Panasonic au închis vineri în urcare cu 4,9%, cel mai mare avans consemnat din ianuarie.

Vânzarea de acţiuni nu va afecta parteneriatul cu Tesla, a spus purtătorul de cuvânt al Panasonic, precizând că tranzacţia a fost făcută ca parte a unei revizuiri a participaţiilor în conformitate cu liniile directoare de guvernanţă corporativă.

Vânzarea survine în timp ce producătorul auto îşi diversifică propriul lanţ de aprovizionare cu baterii. Tesla a încheiat acorduri cu LG Energy Solution din Coreea de Sud, o divizie a LG Chem şi cu CATL din China, Reuters relatând că aceasta din urmă planifică o fabrică în Shanghai lângă baza de producţie a producătorului de automobile.

Panasonic a declarat la începutul acestui an că va cumpăra acţiunile companiei americane de software pentru lanţuri de aprovizionare Blue Yonder pe care nu le deţine deja, printr-o tranzacţie de 7,1 miliarde de dolari, cea mai mare astfel de tranzacţie a sa din ultimul deceniu, preţul ridicat provocând nedumerire în rândul analiştilor din cauza istoricului nu prea favorabil al companiei în privinţa fuziunilor şi achiziţiilor.


Primul showroom Tesla din Romania, in Mall Promenada


În Mall Promenada din Bucureşti s-a deschis primul showroom de pe piaţa auto locală al producătorului de maşini fondat de Elon Musk, iar service-ul Tesla din Bucureşti se va deschide în cursul acestui an.

Tesla a deschis și site-ul oficial al companiei în limba română şi showroomul din mallul Promenada, iar începând de luni cei interesaţi pot efectua inclusiv drive-test cu maşinile Tesla.

Persoanele interesate de achiziția unui autoturism Tesla pot vedea deocamdată doar Model 3 în mallul Promenada alături de un infodesk.

Preţul de pornire pentru Model 3 începe de la 42.990 de euro, dar trebuie luat în considerare faptul că achizițiile pot fi accesate și prin Rabla Plus ceea ce înseamnă că prețul va porni de la circa 30.000 de euro.

Livrările pentru Model 3 vor începe din septembrie 2021, iar pentru Model S şi Model X, din anul 2022.

Service-ul Tesla din Bucureşti se va deschide în cursul acestui an, echipa Tesla de Service Mobil având rolul de a acoperi nevoile iniţiale de service odată cu începerea livrărilor. Cel mai probabil service-ul va fi amplasat în zona Pipera din Capitală.


Tesla poate fi platita cu Bitcoin


Clienții Tesla își pot cumpăra acum mașina cu Bitcoin, a spus șeful companiei Elon Musk. Șeful Tesla, un cunoscut entuziast al Bitcoin, a făcut anunțul neașteptat într-un tweet.

”Acum puteți cumpăra un Tesla cu Bitcoin”. Aceste câteva cuvinte de la Elon Musk pe Twitter au făcut să sară în aer internetul. S-a născut o nouă eră a plăților?
Prin card sau prin bitcoin?

Cu câteva zile în urmă, Elon Musk, CEO Space X și CEO Tesla, a lansat informații vitale pentru investitorii din industria criptomonedelor. După ce a investit 1,5 miliarde de dolari în bitcoin, antreprenorul a anunțat că acum este posibilă achiziționarea unui vehicul Tesla folosind această monedă. Numărați 0,95 bitcoin pentru modelul 3 și până la 2,11 bitcoini pentru modelul X.

În urma acestui anunț, prețul bitcoin a rămas relativ stabil, la aproximativ 53.000 de dolari.

Disponibil numai în Statele Unite, se așteaptă ca acest tip de plată să se extindă la nivel internațional în cursul anului. În mod surprinzător, șeful de miliarde de dolari a adăugat că moneda virtuală plătită către Tesla nu va fi convertită în monedă fiduciară.

În februarie 2021, Telsa a anunțat că a investit 1,5 miliarde de dolari în Bitcoin, iar acțiunile companiei au crescut rapid cu 2%. „Cred că Bitcoin este un lucru bun. Sunt un fan”, spunea Musk.

Anthony Scaramucci, fondatorul unui fond de investiții, dezvăluia recent că Elon Musk ar fi investit 5 miliarde de dolari în Bitcoin, prin Tesla, SpaceX și prin fondurile personale.

Elon Musk adăugase recent eticheta #bitcoin profilului său de pe Twitter, ceea ce a dus la creşterea cotaţiei bitcoin. Ulterior, Musk a renunţat la această etichetă, dar a continuat să vorbească despre criptomonede cu cei 46 de milioane de urmăritori pe Twitter.


Actiunile Tesla au crescut cu 20%, cel mai mare avans zilnic in aproape 8 ani


Creşterea preţului acţiunilor, care a adăugat 100 de miliarde de dolari la capitalizarea de piaţă a Tesla, a pus capăt pierderilor consemnate de titluri în ultimele cinci zile, în contextul declinului indicelui Nasdaq, în care investitorii speriaţi de creşterea dobânzilor au abandonat acţiunile companiilor cu evaluare mare, potrivit Money.ro.

Pierre Ferragu, analist la firma New Street Research, a îmbunătăţit ratingul Tesla de la neutru la cumpără şi a mărit preţul ţintă al acţiunilor de la 578 de dolari pe unitate la 900 de dolari pe unitate.

Acţiunile Tesla au fost tranzacţionate marţi la circa 669 de dolari pe unitate. Cu toate acestea, preţul acţiunilor Tesla este mai mic cu peste 20% comparativ cu un nivel record atins în ianuarie.

Tesla a vândut în februarie 18.318 vehicule fabricate în China, în creştere de la 15.484 în ianuarie, a anunţat autoritatea CPCA din industria auto chineză.

După volatilitatea recentă a pieţei, acţiunile Tesla sunt cu 70% peste nivelul de acum şase luni.

Indicele Nasdaq a crescut marţi cu 3,7%, cel mai mare avans din ultime cinci luni, pe fondul scăderii randamentelor obligaţiunilor americane şi interesului investitorilor pentru acţiuni din sectorul tehnologiei, care au scăzut în ultima perioadă.

Titlurile Tesla au avut marţi cea mai mare contribuţie la avansul de 1,4% al indicelui S&P 500, în care au fost incluse în decembrie.


Tesla recheama in service modelele S si X


Tesla a acceptat să recheme de pe piața americană 134.951 de vehicule Model S și Model X cu ecrane tactile care s-ar putea defecta, cu riscul de a provoca un accident, după ce autoritățile de reglementare americane i-au solicitat să facă acest lucru, potrivit unui anunț publicat marți pe un site guvernamental, transmite Reuters.

Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi a făcut solicitarea neobişnuită printr-o scrisoare oficială adresată tesla pe 13 ianuarie, afirmînd că a ajuns la concluzia preliminară că vehiculele Model S şi Model X fabricate între 2012 şi 2018 au o problemă de siguranţă.

Producătorii auto acceptă de obicei să remedieze în mod voluntar o problemă, înainte ca agenşia pentru siguranţa auto să îi solicite oficial să facă acest lucru, scrie Money.ro.

Potrivit agenţiei, defecţiunile ecranului tactil implică riscuri de siguranţă semnificative, inclusiv privind pierderea imaginii pe spate sau de la camera video de backup, semnalizarea de întoarcere, sistemele de dezaburire şi de dezgheţare a parbrizului, care ar putea reduce vizibilitatea pentru şofer în condiţii de vreme dificilă.

Tesla a acceptat imediat solicitarea agenţiei de reglementare. Compania a recunoscut problemele, dar a afirmat că, dacă ecranul nu funcţionează, şoferul poate să se uite peste umăr şi să folosească oglinzile. Dacă ecranul nu este vizibil pentru a controla sistemele de dezaburire şi de dezgheţare a parbrizului, şoferul poate să îl cureţe manual, potrivit Tesla.

Rechemarea va începe pe 30 martie.


Tesla a depasit Facebook


Acțiunile companiei Tesla au urcat joi pe Bursa de pe Wall Street la un nivel record, valoarea de piață a producătorului de vehicule electrice depășind-o pentru prima dată pe cea a Facebook. Ambele companii valorează peste 700 de miliarde de dolari fiecare, transmite Reuters, potrivit Agerpres. Tot în aceeași zi, Elon Musk a devenit cea mai bogată persoană din lume, cu o avere de peste 185 de miliarde de dolari.

Acțiunile companiei conduse de Elon Musk au crescut la finalul sesiunii de joi cu aproape 8%, la 816 dolari, astfel încât capitalizarea sa de piaţă a urcat la 774 miliarde de dolari, în timp ce capitalizarea de piaţă a Facebook s-a situat la 765 miliarde de dolari, după ce titlurile au crescut cu aproximativ 2%, arată datele Refinitiv.

Astfel, Tesla a devenit a cincea cea mai valoroasă companie de pe Wall Street, în urma Alphabet, firma mamă a Google.

Totodată, producătorul de vehicule electrice este și cea mai valoroasă companie auto din lume, chiar dacă producţia sa reprezintă doar o fracţiune faţă de cea a rivalilor, cum ar fi Toyota Motor, Volkswagen şi General Motors (GM).


Tesla intra oficial pe piata din Romania. Deschide reprezentanta si face angajari


Gigantul american Tesla intră oficial pe piața locală prin deschiderea unui centru de operațiuni în România, însemnând un showroom și un service. Tesla a publicat anunțuri de angajare în București, pentru cinci posturi: un manager de magazin, doi tehnicieni pentru service, un manager pentru service și un consultant de vânzări, informează Mediafax.

Potrivit sursei citate, zvonurile despre deschiderea unui punct Tesla în România circulau de mai bine de un an, iar locația aleasă va fi în nordul Capitalei.

Tesla a înregistrat o creștere de 250% a automobilelor electrice vândute în țara noastră în 2020. În primele 11 luni s-au vândut 56 de noi mașini. Până acum, ele erau comandate online și livrate în România de la punctele de desfacere din Europa.

Potrivit datelor oficiale, la finalul anului trecut, pe șoselele din România erau înmatriculate 87 de automobile Tesla, dintre care 55 aveau o vechime de sub doi ani, iar 30 aveau, la 1 ianuarie, între 3 și 5 ani. Dacă le adăugăm și pe cele cumpărate în acest an, avem un volum total de 143 de automobile Tesla în circulație, în România.

Potrivit anunțului de angajare, pentru toate joburile, candidații trebuie să aibă pregătire în domeniul pentru care aplică și „să fie pasionați de Tesla”. Tesla a înregistrat o creștere masivă a vânzărilor din Europa, în ultimul an, pe fondul apariției numeroaselor programe naționale de subvenționare a achiziției de automobile electrice.

Comenzile de pe site-ul companiei au devenit disponibile în România din 2019. În lipsa unei reprezentanțe în România, automobilele comandate online trebuie ridicate din alte țări. Comenzile pentru automobile Tesla sunt deja disponibile în majoritatea Europei, dar rămân și o serie de piețe auto de dimensiuni mici unde Tesla nu are vânzări directe sau servicii de service – în special în Europa de Est.

În toamna anului trecut, Elon Musk, directorul general al Tesla, reitera că producătorul american de automobile electrice intenționează să-și extindă prezența pe majoritatea piețelor din Europa de Est, dar la începutul anului 2020.

Acțiunile Tesla au consemnat peste 30 de închideri-record în acest an, apreciindu-se cu 667% din ianuarie.


Marea Britanie interzice vanzarea de masini noi cu combustibil fosil pana in 2030. Tesla si Uber fac presiuni in SUA


Guvernul Marii Britanii și-a anunțat în mod oficial planul mult așteptat de a interzice vânzarea motoarelor cu combustie internă până în 2030, ca parte a unui „plan în zece puncte” extins pentru o „revoluție industrială ecologică”. Chiar dacă programul este concentrat pe problematica privind locurile de muncă, tehnologia, investițiile și industria, componenta de transport este substanțială și aduce o interdicție stabilită în urmă cu mai puțin de un an perioada 2030-2040. Altfel spus, mașinile și furgonetele noi alimentate integral cu benzină și motorină nu vor mai putea fi vândute în Marea Britanie începând cu 2030, potrivit anunțului făcut de premierul Boris Johnson. Premierul a precizat că unele mașini hibrid vor fi permise în continuare, potrivit presei internationale.

Anunțul vine doar câteva ore după ce la Washington a fost anunțată o nouă alianță între Tesla, Rivian și Uber, denumită „Zeta 2030“, care vizează 100% vânzări de vehicule electrice ca cotă de piață până în 2030.

Criticii planului britanic spun că suma de 4 miliarde de lire sterline alocată este mult prea mică pentru amploarea provocării.

Suma totală de bani noi anunțați în pachet este a 25-a parte din costul proiectat de 100 de miliarde de lire sterline pentru calea ferată de mare viteză, HS2. Guvernul declară că face parte dintr-un pachet mai mare, de 12 miliarde de lire sterline, pentru investiții publice care ar putea atrage mai multe finanțări din sectorul privat.

Planul include finanțare pentru o centrală nucleară mare și pentru reactoare nucleare mai mici, despre care Guvernul speră că vor crea aproximativ 10.000 de locuri de muncă. Guvernul speră că vor fi create până la 250.000 de locuri de muncă în ansamblu – în special în nordul Angliei și în Țara Galilor.

Revoluția energiei curate va afecta și locuințele, pentru că din 2023 noile case vor trebui încălzite fără a utiliza gaze naturale. Guvernul vizează instalarea a 600.000 de pompe de căldură pe an până în 2028.

Un alt punct cheie al planului este o investiție de 1,3 miliarde de lire sterline în punctele de încărcare a vehiculelor electrice. Subvențiile pentru cumpărătorii de vehicule electrice se vor ridica la 582 milioane de lire sterline pentru a ajuta oamenii să susțină tranziția.

Analiștii spun că aceste noi ambiții pentru 2030 vin într-un moment în care creșterea vehiculelor cu emisii zero în Marea Britanie este în creștere, dar cu o rată prea lentă pentru ca țara să fie pe drumul cel bun pentru a atinge obiectivele de emisii. Cota de piață a vehiculelor electrice în vânzările de mașini noi a crescut de la 0,9% în 2019 la 4,6% în 2020. La acest ritm de creștere, ar mai fi nevoie de 25 de ani înainte ca vehiculele electrice să domine vânzările de mașini noi.

Recent, Greenpeace Marea Britanie a publicat un studiu al Cambridge Econometrics care a constatat că stabilirea unei date pentru 2030 pentru o interdicție de vânzare a vehiculelor cu combustibil fosil ar crea 32.000 de noi locuri de muncă în decurs de zece ani și ar crește PIB-ul cu 0,2%, din cauza creșterii activității economice și a industriilor noi stimulate prin politică.

„Vom investi mai mult de 2,8 miliarde de lire sterline în vehicule electrice, împânzind teritoriul cu puncte de încărcare și creând baterii de lungă durată în fabricile din Marea Britanie”, spune prim-ministrul britanic Boris Johnson, așa cum a fost raportat în Financial Times. „Acest lucru ne va permite să încheiem vânzarea de mașini și autoutilitare noi pe benzină și motorină în 2030. Cu toate acestea, vom permite vânzarea de mașini și autoutilitare hibride care pot parcurge o distanță semnificativă, fără carbon care iese din țeavă de evacuare până în 2035”.


Tesla a obtinut profit pentru al cincilea trimestru consecutiv


Tesla a anunțat miercuri al cincilea trimestru consecutiv în care a înregistrat profit, producătorul de mașini electrice sperând să încheie anul pe plus pentru prima dată în istoria sa, transmite Business Insider.

Compania afirmă că a câștigat 0,76 de dolari per acțiune în lunile iulie-septembrie, generând venituri de 8,77 de miliarde de dolari. Analiștii de pe Wall Street consultați de Bloomberg estimaseră câștiguri de 0,55 de dolari per acțiune și venituri de 8,26 miliarde de dolari.

Prețul acțiunilor companiei au crescut cu aproximativ 3% după publicarea rezultatelor financiare.

Acțiunile Tesla au crescut cu aproape 400% anul acesta pe măsură ce investitorii au încercat să profite de creșterea producției companiei fondate de Elon Musk.

„Continuăm să vedem o creștere a interesului pentru mașinile noastre, baterii și produse solare și rămânem concentrați pe eficientizarea costurilor în timp ce ne mărim capacitatea [de producție] pe cât de rapid posibil”, a anunțat compania într-un comunicat de presă.Tesla anunţase deja că în trimestrul al treilea a livrat 139.300 de vehicule, un volum care reprezintă un nou record pentru companie.

Cheltuielile operaţionale ale companiei au avansat puternic, cu 33% faţă de trimestrul anterior, la 1,25 de miliarde de dolari, ca urmare a proiectelor de construcţie a unor fabrici noi, în Austin, Texas, şi Brandenburg, Germania, între alte investiţii.

La adunarea anuală a acţionarilor Tesla din 2020 şi la prezentarea unui nou model de baterie, în septembrie, CEO-ul şi cofondatorul Elon Musk a declarat că livrările de vehicule vor creşte în acest an cu 30%-40%, faţă de anul trecut, ceea ce implică un interval cuprins între 477.750 şi 514.500 de automobile.

Tesla a efectuat în trimestrul al treilea o divizare a acţiunilor în proporţie de cinci la unu. Atunci când o companie îşi divide acţiunile, valoarea sa totală nu se schimbă, dar acest lucru permite investitorilor mai mici să cumpere acţiuni.


Elon Musk promite o Tesla de 25.000 dolari, prin eficientizarea bateriilor


Elon Musk a anunțat că peste trei ani va lansa cel mai ieftin model Tesla, care va costa doar 25.000 de dolari și va fi complet autonom.

„Acesta a fost visul nostru dintotdeauna, să facem mașini electrice la prețuri mici”, a declarat Elon Musk marți seară la un eveniment privind bateriile electrice, potrivit BBC.

Principala modalitate prin care se pot realiza mașini electrice mai ieftine este inovarea la capitolul baterii, aficsă eficientizarea acestora.

Tesla anunță astfel baterii care vor oferi de cinci ori mai multă energie, de șase ori mai multă putere și cu 16% mai multă autonomie de deplasare.

Un alt aspect privește integrarea bateriilor în caroseria mașinii, reducând astfel greutatea acumulatorilor.

Anunțul nu i-a încântat însă foarte mult pe acționarii Tesla, compania pierzând 50 de miliarde de dolari din valoarea afișată pe bursă.

O mașină care costă 25.000 de dolari ar fi mult mai ieftină decât cel mai ieftin model Tesla, și anume Tesla Model 3, al cărei preț anunțat inițial la 35.000 de dolari, s-a modificat după o scurtă perioadă de timp.


Elon Musk anunta o Tesla total autonoma pana la sfarsitul anului


Compania Tesla va fi capabilă să transforme autovehiculele produse în mașini complet autonome până la finalul anului, a anunțat Elon Musk, potrivit BBC.

Potrivit lui Musk, Tesla este „foarte aproape” să atingă cerințele de bază pentru autonomia de de nivel 5, care nu mai necesită intervenția unui șofer.

Sistemul Autopilot, oferit în prezent de Tesla, este dotat cu autonomie de nivel 2 și cere șoferului să rămână atent și să fie pregătit oricând să preia controlul autovehiculului, având mâinile pe volan.

Un viitor update software ar putea activa autonomia de nivel 5 în mașinile Telsa, fără să fie nevoie de vreo modificare mecanică.

„Sunt foarte încrezător că autonomia de nivel 5 – lipsa completă a șoferului – se va produce, iar eu cred că se va întâmpla foarte repede”, a spus Elon Musk în timpul unui apel video care a avut loc în cadrul conferinței World Artificial Intelligence din Shanghai. „Simt că suntem foarte aproape. Rămân încrezător că cerințele de bază pentru autonomia de nivel 5 vor fi gata până la finalul anului. Există încă multe probleme mici și provocarea de a rezolva aceaste probleme mici și alcătuirea sistemului”, a spus el.

Testarea pe șosea va fi necesară pentru a descoperi ceea ce ar putea fi „un lung șir” de probleme, a adăugat Musk.


Tesla devine cel mai valoros producator auto


Tesla Inc a depăşit Toyota, devenind miercuri cel mai valoros producător auto în funcţie de capitalizarea bursieră, după ce acţiunile sale au atins noi niveluri record, comentează presa internațională.

Miercuri dimineaţă, titlurile Tesla au urcat cu peste 5% la Bursa de la New York, atingând un nou record, de 1.133,95 dolari, iar capitalizarea bursieră a urcat la 205 miliarde de dolari.

În ultimul an, acţiunile producătorului de vehicule electrice au crescut de cinci ori, de la 230 dolari la 1.000 dolari.

Recordul Tesla vine în săptămâna în care compania americană marchează a zecea aniversare a listării acţiunilor sale.

Toyota, al doilea producător auto global, cu o producţie anuală de peste zece milioane de vehicule, avea miercuri o capitalizare bursieră de aproximativ 200 miliarde de dolari, după ce acţiunile companiei nipone au scăzut cu 5%.

În cazul includerii datoriei, Toyota valorează mai mult (284 miliarde de dolari) comparativ cu Tesla (207 miliarde de dolari), conform datelor companiei Sentieo.

În mai, directorul general al Tesla, Elon Musk, afirma într-un mesaj pe Twitter că preţul de 755 de dolari pentru o acţiune este „prea ridicat”, ceea ce nu a oprit creşterea valorii companiei americane.


Tesla va produce sisteme de ventilatie pentru bolnavii de coronavirus


Compania Tesla s-a angajat sa produca sisteme de ventilatie pentru bolnavii de coronavirus care au dificultati de respiratie, dupa ce autoritatile americane au lansat un apel la donatii de masti respiratorii pentru a depasi penuria cu care se confrunta.

Organizatia Mondiala a Sanatatii a anuntat, miercuri, ca negociaza cu China si cu alte state pentru a contribui la asigurarea necesarului de echipamente medicale in contextul pandemiei de COVID-19. Companiile General Motors si Ford Motor au anuntat, de asemenea, ca sunt implicate in discutii avansate cu oficiali de la Casa Alba pentru a contribui prin producerea unor echipamente medicale necesare, scrie Agerpres, care citeaza Reuters.

„Vom produce sisteme de ventilatie pentru bolnavi, daca este nevoie”, a afirmat Elon Musk pe Twitter, raspunzand sugestiei unui fan de a dedica una dintre fabricile Tesla special pentru acest lucru. Companii precum Foxconn, care produce piese de calculatoare si telefoane mobile, si-au modificat o parte din liniile de productie pentru a fabrica masti respiratorii si alte obiecte medicale necesare in contextul pandemiei de COVID-19. Un start-up italian a folosit o imprimanta 3D pentru a produce valve respiratorii pe care a anuntat ca le doneaza spitalelor care au nevoie. In urma cu o luna, producatorul chinez de vehicule electrice BYD a anuntat ca produce 5 milioane de masti si aproximativ 300.000 de recipiente de dezinfectanti pentru maini pe zi.


Tesla scoate la vanzare actiuni in valoare de 2 miliarde de dolari


Acţiunile Tesla au crescut cu 1% în debutul şedinţei bursiere de joi, după ce producătorul american de vehicule electrice a anunţat o vânzare suplimentară de acţiuni, în valoare de două miliarde de dolari.

Vânzarea valorifică creşterea „meteorică” de la bursă a acţiunilor din ultimele opt luni şi vine la doar două săptămâni după ce directorul general Elon Musk declarase că firma are suficient numerar pentru finanţare şi nu are nevoie să obţină mai mulţi bani, scrie Agerpres.ro.

Musk va cumpăra acţiuni în valoare de zece milioane de dolari, în timp ce miliardarul Larry Ellison, membru al Board-ului, va achiziţiona titluri în valoare de un milion de dolari.

Banii obţinuţi vor fi utilizaţi de Tesla pentru întărirea bilanţului.

Din iunie 2019, valoarea acţiunilor s-a împătrit, iar joi dimineaţă se tranzacţionau la 768,33 dolari per titlu.

Anul trecut, Tesla a înregistrat pierderi de 862 milioane de dolari. Datoria companiei a crescut de la 9,4 miliarde de dolari la finalul lui 2018 la 11,6 miliarde de dolari la 31 decembrie 2019.


Tesla, cea mai valoroasa companie auto din SUA


Tesla a devenit cea mai valoaroasă companie auto din America, din toate timpurile, după creşterile acţiunilor din ultima perioadă, de 93% în ultimele trei luni, valoarea de piaţă depăşind Ford sau General Motors.

Acţiunile Tesla au crescut din nou în şedinţa de marţi cu aproape 7 dolari sau 1,5%, în timp ce S&P 500 a scăzut cu aproximativ 0,3%.

Acţiunile companiei au crescut cu 93% în ultimele trei luni şi cu aproape 10% până în prezent, peste câştigul de 0,4% al inddicelui DJIA. Câştigurile au făcut din Tesla cea mai valoroasă companie auto din America.

Capitalizarea de piaţă actuală a Tesla se apropie de 83 de miliarde de dolari şi aceasta depăşeşte valoarea maximă a pieţei Ford Motor, de aproximativ 81 de miliarde de dolari, stabilită în 1999, potrivit Dow Jones Market Data. Valoarea de piaţă a Tesla este, de asemenea, mai mare decât cea a General Motors înainte de faliment, a General Motors din prezent sau Fiat Chrysler Automobiles.

Cea mai mare companie din SUA din prezent este Apple, în valoare de peste 1.300 de miliarde de dolari, sau aproximativ 4,3% din valoarea totală de aproape 30.000 de miliarde de dolari a acţiunilor din S&P 500.


Fabrica Tesla din Germania va produce 500.000 de autoturisme pe an


Producătorul american de vehicule electrice Tesla intenţionează să fabrice anual 500.000 de maşini la noua sa uzină din apropierea Berlinului, investiția în prima uzină din Europa fiind estimată la circa patru miliarde de euro, comentează presa internațională.

Directorul general al Tesla, Elon Musk, a anunţat luna trecută că a fost ales locul unde se va construi fabrica, în Grünheide. Aici ar urma să fie produse vehiculele Model 3 şi Model Y.

Tesla era de mult timp în căutarea unei locaţii în Germania, cea mai mare piaţă auto europeană, pentru construcţia unei fabrici numite Gigafactory.

Conform Bild, Tesla va crea la noua unitate 10.000 de locuri de muncă, va avea la dispoziţie o suprafaţă echivalentă cu 420 de terenuri de fotbal, iar lucrările de construcţie vor începe în 2020.

Guvernul condus de cancelarul Angela Merkel şi producătorii auto germani au convenit luna trecută să majoreze prima pentru achiziţionarea de automobile electrice, în încercarea de a accelera tranziţia dinspre autovehiculele echipate cu motoare pe combustie internă spre autovehiculele electrice şi a reduce emisiile poluante.

Aşa-numitul „Bonus de mediu” va fi majorat până la 6.000 de euro pentru fiecare autovehicul electric iar industria auto va continua să suporte jumătate din costuri, a declarat purtătorul de cuvânt al cancelarului Merkel, Steffen Seibert. Aceste modificări vor intra în vigoare în noiembrie şi vor fi valabile până în 2025, a precizat Bernhard Mattes, preşedintele Asociaţiei Germane a Industriei Auto (VDA).


Tesla a lansat o noua versiune a Model 3



Tesla a introdus o nouă versiune a sedanului Model 3, care ar urma să aibă o autonomie de până la 260 de mile (418 kilometri) la o singură încărcare şi un preţ de pornire de 45.000 de dolari, potrivit Bloomberg.

Perioada de livrare este de şase-zece săptămâni, astfel încât clienţii din SUA sunt eligibili pentru actuala subvenţie de 7.500 de dolari dacă achiziţionează maşina până la sfârşitul anului, potrivit Agerpres.

De la 1 ianuarie 2019, clienţii Tesla nu vor mai beneficia de subvenţii deoarece compania a depăşit în iulie pragul de 200.000 de maşini vândute.

Mult promisa versiune a sedanului Model 3 în valoare de 35.000 de dolari (mai puţin de jumătate faţă de precedentele modele) încă nu a fost lansată, dar versiunea apărută joi se apropie de acest preţ.

Succesul Model 3 este considerat un factor crucial pentru ca Tesla să devină în sfârşit o companie profitabilă. Însă întârzierile de producţie au încetinit numărul de automobile livrate clienţilor, ceea ce înseamnă că vânzările Model 3 nu au avut practic niciun efect asupra rezultatelor contabile ale Tesla.


Tesla are probleme cu productia pentru noul model 3S


Tesla nu şi-a respectat ţinta de producţie pentru noul său model 3S, şi nu o dată, ci pentru a doua oară, spre dezamăgirea miilor de clienţi care sunt deja pe listele de aşteptare.

Producătorul de vehicule electrice condus de Elon Musk a anunţat, la începutul anului, că a livrat doar 1550 de vehicule în ultimele trei luni ale anului trecut, adică doar jumătate din ce promisese iniţial, potrivit Bloomberg.

Este un nou eşesc, după ce în perioada iulie-septembrie au fost livrate doar 222 de modele 3S, deşi Elon Musk se lăuda că va încheia al treilea trimestru cu 1500 de astfel de maşini noi pe şosele. Compania intenţionează acum să îşi atingă obiectivul de 5.000 de modele 3S pe săptămână, până la sfârșitul lunii iunie. Dar chiar şi aşa, asta înseamnă o întârziere de 3 luni, din cauză că Tesla nu a reuşit să se ţină de aceeaşi promisiunea pe care o făcuse pentru sfârşitul anului trecut, scrie Money.ro.

Elon Musk spune că producţia a fost încetinită pentru că au fost probleme cu scalarea producţiei, în ciuda faptului că a cheltuit foarte mult pe roboţi, linii de asamblare şi unelte. Asta deşi noul Sedan 3 este cel mai ieftin model Tesla, spune conducerea companiei, preţul pornind de la 35.000 de dolari. Tesla a început în august anul trecut producția primelor unități ale noului Model 3, care aveau aproximativ 400.000 de precomenzi.


Tesla a pierdut 619 milioane de dolari


Tesla

Tesla a anunţat o pierdere de 619 milioane de dolari în trimestrul al treilea, cea mai mare pe care a avut-o vreodată compania americană. De vină ar fi întârzierile în producţia celui mai nou vehicul, Model 3. Aceasta ar urma să înceapă abia în primăvara anului viitor, nu în decembrie, cum se credea iniţial.

Elon Musk, fondatorul companiei, a anunţat că au fost probleme cu fabricarea bateriilor şi că a fost nevoie de schimbări în procesul de producţie.

Când totul va fi gata, 5.000 de vehicule Model 3 ar urma să iasă de pe linia de asamblare în fiecare săptămână. Acest vehicul costă 35.000 de dolari şi este speranţa companiei pentru succes pe termen lung. În jur de 500.000 de oameni şi-au rezervat deja o Tesla Model 3. Firma a livrat, până acum, doar câteva sute.


Solutia Tesla pentru finantarea productiei Model 3


tesla

Tesla, cel mai mare producător auto în termeni de capitalizare bursieră, a anunțat că intenționează să emită obligațiuni cu scadența în 2025, în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari, pentru a finanța producția celui mai nou sedan electric, Model 3, transmit Bloomberg și Reuters.

Model 3 va avea o autonomie de până la 220 mile (350 de kilometri) la o singură încărcare și un preț de pornire de 35.000 de dolari, mai puțin de jumătate față de precedentele modele, crie Agerpres.ro.

Compania americană a precizat că a primit deja 500.000 de precomenzi pentru Model 3, care ar urma să transforme brandul de lux în unul adresat publicului larg, interesat de conservarea mediului și folosirea automobilelor electrice.

În trimestrul doi din 2017, Tesla a cheltuit 1,16 miliarde de dolari pentru fabricarea Model 3 și majorarea producției de baterii.

În 28 iulie, Tesla a livrat primilor 30 de clienți — toți angajați ai Tesla — sedanul Model 3 — destinat să devină un automobil electric accesibil publicului larg. De atunci, compania a primit 1.800 de rezervări pe zi pentru Model 3.

„Scopul nostru nu a fost niciodată producerea de mașini scumpe. Am vrut să facem mașini pe care oricine să le poată cumpăra. Dacă încerci să faci ceva diferit pe plan global, trebuie să faci mașini pe care oamenii să și le poată permite”, a afirmat fondatorul și directorul general al Tesla, Elon Musk.

Acesta se așteaptă la șase luni foarte dificile până la consolidarea producției Model 3. Musk vrea să fie produse lunar 20.000 de automobile Model 3 până în decembrie, la fabrica din Fremont (California), iar obiectivul companiei îl reprezintă producerea a 500.000 de mașini electrice în 2018 și apoi un milion în 2020.

Titlurile Tesla au urcat anul acesta cu 54%, ceea ce duce capitalizarea bursieră a producătorului de automobile electrice la peste 50 miliarde de dolari, devansând principalii producători auto din SUA, General Motors și Ford Motor.

Model 3 se va confrunta pe piața din SUA cu o concurență puternică din partea Audi, BMW, Lexus și Mercedes.

Anul trecut, producția totală a Tesla a fost de 84.000 de mașini, toate din gama premium.

În primul semestru din acest an, Tesla a livrat aproximativ 47.100 SUV-uri și sedanuri electrice, ușor sub estimări.

Investitorii sunt convinși că automobilele electrice produse de Tesla vor domina autostrăzile viitorului. Pe lângă modelele de top, Model S și Model X, Tesla a lansat cu succes Model 3, destinat să devină un automobil electric accesibil publicului larg.