Tag Archives scrisori ale lui mark


Scrisori ale lui Marx si contractul editiei franceze a ”Capitalului”, vandute la licitatie cu sume peste asteptari


Contractul pentru publicarea ediţiei franceze a ”Capitalului”, scriere importantă a lui Karl Marx, a fost adjudecat marţi seară pentru 121.600 de euro, sumă care include taxele, depăşind de peste cinci ori estimarea iniţială, potrivit casei de licitaţii Ader Nordmann, potrivit presei internationale.

Estimat la 25.000 de euro, contractul original al primei ediţii franceze a textului fondator al marxismului, încheiat între Karl Marx şi editorul Maurice Lachâtre, prevedea ca ”ediţia să apară în mod expres într-o formă şi la un preţ accesibil şi celor cu venituri mici”.

În cadrul aceleiaşi licitaţii, 23 de scrisori manuscris ale lui Karl Marx adresate editorului său francez au fost, de asemenea, scoase la vânzare. Două dintre acestea au fost adjudecate pentru o sumă totală care depăşeşte 160.000 de euro, de patru ori mai multe decât valoarea estimată.

Datând din anul 1872, multe dintre scrisori confirmă că Marx a tradus chiar el integral în franceză primul capitol din lucrarea sa. Filozoful şi teoreticianul german, care vorbea foarte bine franceză, nu a fost mulţumit de munca făcută de traducător.

Vineri, Sotheby’s va scoate la licitaţie la Paris ediţia princeps a primei traduceri în franceză a ”Capitalului” în cadrul vânzării bibliotecii lui Pierre Bergé, om de afaceri şi partenerul creatorului de modă Yves Saint Laurent.

Conţinând o dedicaţie scrisă de mână de Karl Marx pentru geologul englez John Roche Dakyns, opera va fi vândută însoţită de o scrisoare manuscris a filozofului german adresată editorului său francez. Toate aceste obiecte sunt estimate la o sumă cuprinsă între 40.000 şi 60.000 euro, scrie Agerpres.ro.