Tag Archives regina letizia


Regina Letizia a Spaniei și Prințul Charles au inaugurat primul muzeu din Marea Britanie dedicat artei spaniole


Regina Letizia a Spaniei a inaugurat marţi primul muzeu britanic dedicat artei spaniole, care găzduieşte lucrări din colecţia unui milionar pasionat de pictura din „Secolul de aur” şi care doreşte să ajute o zonă defavorizată din Anglia, informează AFP.

Spanish Gallery se înscrie în cadrul unui vast proiect de revitalizare a oraşului Bishop Auckland, situat în nordul extrem al Angliei, susţinut cu milioane de lire sterline de londonezul Jonathan Ruffer, fondatorul unei importante companii de investiţii.

Totul a început în 2012, când milionarul britanic a cumpărat 12 tablouri ale pictorului Francisco Zurbaran (1598-1664), portrete în mărime naturală ale personajului biblic Iacob şi ale fiilor lui, de care oraşul Bishop Auckland, ce are o populaţie de 24.000 de locuitori, urma să se despartă. Picturile erau conservate într-un castel local după ce au fost achiziţionate de un episcop în 1756.

„A considerat că ar fi fost cu adevărat păcat şi trist pentru oraş. S-a gândit că trebuie să cumpărăm tablourile, dar în cele din urmă am cumpărat tablourile, castelul şi terenurile sale”, a declarat în faţa jurnaliştilor Jane Ruffer, al cărei soţ, în vârstă de 70 de ani, a fost diagnosticat cu noul coronavirus şi nu a putut să facă deplasarea pentru a fi prezent la evenimentul de marţi.

„Întrebarea era ce vom face cu ele. Şi pentru că, în trecut, oraşul s-a aflat în slujba castelului, noi am vrut să îi întoarcem favoarea” pentru a ajuta astfel o populaţie dintr-o zonă intrată în declin după închiderea minelor de cărbune la sfârşitul secolului al XX-lea, a declarat Jane Ruffer.

Zece ani mai târziu şi după investiţii de 200 de milioane de lire sterline (240 de milioane de euro), soţii Ruffer au reuşit să reunească 120 de opere ale unor mari maeştri spanioli ai picturii din secolele al XVI-lea şi al XVII-lea, precum El Greco, Murillo şi Velasquez, în Spanish Gallery, un muzeu deschis în octombrie 2021, dar care a fost inaugurat oficial abia marţi de regina Letizia a Spaniei şi de prinţul Charles, moştenitorul tronului britanic.

Spanish Gallery găzduieşte cea mai importantă colecţie de artă din „Secolul de aur” al picturii spaniole care este expusă în Marea Britanie în afara Londrei şi este, totodată, singurul muzeu britanic dedicat exclusiv artei spaniole.


Prima vizita oficiala in Marea Britanie a cuplului regal spaniol


Regele Felipe al VI-lea al Spaniei și soția lui, regina Letizia, vor începe prima lor vizită oficială în Marea Britanie, marți, a anunțat casa regală spaniolă, după ce Juan Carlos și regina Sofia au vizitat această țară în urmă cu 31 de ani.

Vizita actualului monarh spaniol a fost plănuită de mult timp, însă a fost amânată de două ori — prima dată pentru că Spania avea în acea perioadă un guvern interimar, iar a doua oară, recent, pentru că premierul britanic Theresa May a cerut organizarea unor alegeri anticipate pe 8 iunie, scrie Agerpres.ro.

Regele și regina Spaniei se vor întâlni mai întâi cu prințul moștenitor al Marii Britanii, Charles, și soția lui, Camilla, la Londra. Apoi, ei vor participa la o recepție oficială alături de regina Elisabeta a II-a și prințul Philip.

Theresa May va fi și ea prezentă la acea recepție. Casa regală britanică a confirmat deja că regele și regina Spaniei vor sosi într-o trăsură trasă de cai.

Regele Felipe al VI-lea va fi prezent și la o ședință comună a celor două camere ale Parlamentului britanic (Camera Comunelor și Camera Lorzilor).

Printre alte momente cheie ale acestei vizite oficiale vor fi o întâlnire a regelui Felipe al VI-lea cu premierul Theresa May și un dineu de gală organizat de primarul Londrei, Sadiq Khan, unde cele două delegații vor discuta despre moartea cetățeanului spaniol Ignacio Echevarria, care a fost ucis în timp ce încerca să ajute un ofițer de poliție britanic pe 3 iunie, în timpul atacului terorist comis pe London Bridge.

Programul vizitei include și o întrunire cu lideri ai comunității de afaceri, în prezența prințului britanic Andrew, duce de York. Regele Felipe al VI-lea va fi însoțit în această vizită oficială de o delegație de aproximativ 100 de reprezentanți ai unor companii spaniole, cu scopul de a explora posibilitățile de afaceri dintre cele două țări, în perioada actualelor negocieri dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie declanșate după votul pentru „Brexit”.