Tag Archives regina elisabeta


Regina Elisabeta a II-a a împlinit 96 de ani


Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord aniversează joi, 21 aprilie, împlinirea a 96 de ani, în contextul în care anul acesta s-au împlinit, în 6 februarie, 70 de ani de la proclamarea sa ca regină a Regatului Unit. Este primul monarh care sărbătoreşte Jubileul de Platină.

Regina Elisabeta a II-a își sărbătorește 96 de ani de naștere, onorându-și regretatul soț, Prințul Philip, și dragostea ei de o viață pentru cai.

Royal Windsor Horse Show a lansat un nou portret de ziua de naștere al monarhului, surprins de renumitul fotograf Henry Dallal, care a fotografiat-o anterior pe regina și caii ei.

Portretul o arată pe Majestatea Sa stând între doi dintre poneii ei Bybeck Katie și Bybeck Nightingale, pe terenul Castelului Windsor. Ea ține frâiele poneilor ei în timp ce este îmbrăcată într-o haină verde inchis.

Culoarea pare a fi un semn subtil pentru Prințul Philip, Ducele de Edinburgh, care a murit anul trecut la 99 de ani. „Verdele Edinburgh”, așa cum a fost numit, este strâns asociat cu răposatul ei soț, despre care se știa că folosea nuanța în ținutele alese pentru diferite evenimente oficiale.

Regina Elisabeta a purtat culoarea în timpul slujbei de pomenire a Prințului Philip din martie trecut, împreună cu alți membri ai familiei regale, inclusiv prințesa Anne și Camilla, ducesa de Cornwall.

Monarhul, a cărui pasiune pentru echitație a fost bine documentată de-a lungul domniei ei, a fost văzută de mai multe ori călărind chiar și până la 90 de ani.

Până la sfârşitul anului, Jubileul de Platină va fi marcat de o serie de acţiuni şi evenimente. Punctul culminant al acestora are loc în perioada 2 iunie (ziua încoronării sale oficiale din 1953) – 5 iunie 2022, când, printre alte festivităţi importante, va fi organizată şi tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, ce marchează, în mod oficial, ziua de naştere a suveranei britanice, notează site-ul oficial al Familiei Regale, www.royal.uk. În mod obişnuit, ziua oficială de naştere era sărbătorită în a doua zi de sâmbătă a lunii iunie, însă a fost mutată pentru a da startul evenimentelor prilejuite de Jubileul de Platină, arată www.countryliving.com.

Regina Elisabeta a II-a (Elizabeth Alexandra Mary de Windsor) s-a născut la 21 aprilie 1926, la Londra, ca fiică a prinţului Albert, duce de York, viitorul rege George al VI-lea, şi a Elisabetei Bowes-Lion, ducesă de York. Regina Elisabeta a II-a este şeful Casei de Windsor, Casa Regală a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Regele George al V-lea a schimbat, printr-o proclamaţie regală, la 17 iulie 1917, numele german al dinastiei Saxa-Coburg şi Gotha cu cel de Windsor, în contextul creat de Primul Război Mondial.

Atât prinţesa Elisabeta, cât şi sora sa mai mică, prinţesa Margareta (1930-2002), au studiat acasă, sub supravegherea Reginei Mamă (1900-2002) şi a guvernantei, potrivit www.royal.uk. Cursurile şcolare cuprindeau franceza, matematica, istoria, dar şi lecţii de dans, muzică şi artă, echitaţie.

Moartea suveranului George al V-lea, bunicul său, la 20 ianuarie 1936, a schimbat în întregime soarta prinţesei. În decembrie 1936, după abdicarea fratelui său, Eduard al VIII-lea, ducele Albert de York a fost proclamat rege, sub numele de George al VI-lea. După ce tatăl său a urcat pe tron, prinţesa Elisabeta a devenit moştenitoare a tronului, având titlul de Alteţa Sa Regală Prinţesa Elisabeta.

Numită colonel, şef al Gărzii de Grenadieri, de către tatăl său, Elisabeta şi-a făcut prima apariţie publică în 1942, când a inspectat trupele. A început să-şi însoţească părinţii în vizitele oficiale pe care aceştia le efectuau în ţară. Prinţesa s-a alăturat, în 1945, Serviciului Teritorial Auxiliar, învăţând să conducă maşina şi noţiuni de mecanică. Munca sa de voluntariat a durat doar câteva luni, dar i-a arătat prinţesei o lume diferită faţă de cea regală.

Prinţesa Elisabeta s-a căsătorit cu prinţul Philip Mountbatten, fiul prinţului Andrew al Greciei şi stră-strănepot al reginei Victoria, care a efectuat serviciul militar în Marina Britanică. Nunta a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Westminster Abbey din Londra, conform www.royal.uk. Prinţul Philip a devenit, în urma căsătoriei, duce de Edinburgh. Cei doi au patru copii: prinţul Charles de Wales, moştenitorul tronului (14 noiembrie 1948), prinţesa Anne (1950), prinţul Andrew (1960) şi prinţul Edward (1964).

Regele George al VI-lea a murit la 6 februarie 1952, iar Elisabeta a fost proclamată suverană a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sub numele de Elisabeta a II-a. Încoronarea oficială a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953, ceremonia fiind condusă de arhiepiscopul de Canterbury, Geoffrey Fisher. Difuzată la radio, întreaga ceremonie a fost, pentru prima oară, transmisă şi la televizor, în întreaga lume. Reşedinţa principală a monarhilor britanici este Palatul Buckingham din Londra.

În 1977, a avut loc Jubileul de Argint, respectiv 25 de ani de la ascensiunea sa pe tron, în 2002 a fost aniversat Jubileul de Aur şi în 2012, Jubileul de Diamant, marcând 60 de ani de domnie. A devenit, trei ani mai târziu, la 9 septembrie 2015, monarhul britanic cu cea mai îndelungată domnie, depăşind-o pe cea a reginei Victoria (1837-1901), notează www.royal.uk. La 6 februarie 2017, regina Elisabeta a II-a a devenit primul monarh britanic care a sărbătorit jubileul de safir – un eveniment ce a marcat împlinirea a 65 de ani de când a urcat pe tronul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Monarh activ şi susţinător al îndatoririlor regale, de la cele oficiale statale la cele filantropice, regina Elisabeta a II-a a adus în centrul atenţiei, prin acţiunile sale, afirmarea identităţii naţionale şi unitatea, continuitatea, dar şi stabilitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Regina este comandantul suprem al forţelor armate şi guvernatorul suprem al Bisericii Angliei, îl desemnează pe primul ministru, pe ceilalţi miniştri, pe arhiepiscopi şi episcopi. Regina este sursa onorurilor, conferind medalii şi ordine. Regina a avut sub patronajul său peste 600 organizaţii caritabile sau cu scop educativ şi social, 400 dintre acestea fiind înfiinţate în 1952.

În 2020, în contextul pandemiei de coronavirus, regina Elisabeta a II-a şi prinţul Philip au părăsit Palatul Buckingham şi s-au mutat la Castelul Windsor, reşedinţa regală situată la vest de Londra. O serie de angajamente publice ale reginei au fost anulate.

Pe fondul mai multor probleme de sănătate, la 9 aprilie 2021, soţul său, prinţul consort Philip a încetat din viaţă la vârsta de 99 de ani. Regina a decretat opt zile de doliu naţional. Funeraliile au avut loc la 17 aprilie, ducele de Edinburgh fiind înmormântat la Capela St. George de la Castelul Windsor. Prinţul Philip s-a retras din viaţa publică la 2 august 2017, după un parcurs de 65 de ani, în cursul căruia a onorat în total 22.219 angajamente individuale, a efectuat 637 de vizite oficiale în străinătate şi a rostit aproape 5.500 de discursuri.

La 29 martie 2022, regina Elisabeta a II-a a apărut în public, prima dată de la moartea celui care i-a fost alături timp de 73 de ani, când a participat la ceremonia religioasă organizată în memoria soţului ei, prinţul Philip.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este celebrată de Barbie printr-o păpuşă de colecţie cu ocazia Jubileului de Platină sărbătorit anul acesta, informează Reuters.

Producătorul de jucării Mattel a anunţat joi că marchează cei 70 de ani de domnie ai suveranei britanice printr-o păpuşă din seria Tribute Collection.

Păpuşa-tribut va fi comercializată în magazinele Harrods, Selfridges şi Hamleys din Londra înaintea festivităţilor prilejuite de Jubileul de Platină programate pentru începutul lunii iunie.


Regina Elisabeta a II-a, 69 de ani de la ascensiunea la tronul Marii Britanii, in 1952


Regina Elisabeta a II-a a celebrat sâmbătă împlinirea a 69 de ani de la ascensiunea sa la tronul Marii Britanii, în intimitate, la Castelul Windsor, din cauza pandemiei de coronavirus.

„În această zi din 1952, regina a urcat pe tron după moartea tatălui său, regele George al VI-lea”, se arată într-un mesaj publicat pe contul de Twitter al familiei regale.

În ultimele trei decenii, regina s-a deplasat la moşia de la Sandringham din estul Angliei pentru a sărbători Crăciunul împreună cu familia şi apoi obişnuia să rămână pe acel domeniu până la aniversarea de la 6 februarie.

Cu toate acestea, pandemia a perturbat tradiţia, iar regina a petrecut mare parte din această perioadă la Windsor, împreună cu soţul său, prinţul Philip, duce de Edinburgh, şi un grup restrâns din cadrul personalului.

Tatăl său, regele George al VI-lea, a decedat la 6 februarie 1953. În acea zi, prinţesa Elisabeta la acea vreme, în vârstă de 25 de ani, se afla la mii de kilometri distanţă, participând la un turneu în ţările din Commonwealth alături de soţul ei, ducele de Edinburgh. Cuplul princiar se afla în Kenya în ziua în care regele a murit în somn, din cauza unui cancer pulmonar, în reşedinţa regală de pe domeniul Sandringham.

Potrivit agenţiei britanice Press Association, va fi acordată o zi liberă în plus în iunie 2022, când regina va sărbători Jubileul de Platină (70 de ani de la urcarea pe tron).

Contul Twitter al Abației Westminster a omagiat aniversarea impresionantă a monarhului, împărtășind un portret uimitor al reginei. „Majestatea Sa Regina a aderat la tron #astăzi în 1952. Este cea mai longevivă monarhă din istoria Marii Britanii, fiind regină de 69 de ani”, potrivit postării. Fotografia este relizată de Ralph Heimans.

Regina Elisabeta rămâne un monarh foarte activ, deși pandemia COVID-19 i-a obligat pe membrii familiei regale să facă unele schimbări în agenda obișnuită. De exemplu, la începutul anului, Palatul Buckingham a confirmat că toate petrecerile vor fi anulate pentru 2021, pentru a menține pe toată lumea în siguranță, pe fondul măsurilor de distanțare socială și al deciziilor de izolare.


Ducii de Sussex, Harry si Meghan, renunta la privilegiile regale


Ducele și ducesa de Sussex, Harry și Meghan, au anunțat miercuri că renunță la statutul de membri seniori ai Familiei regale şi au intenția să muncească pentru a deveni independenţi din punct de vedere financiar. Prin aceasta, cei doi vor renunța la fondurile repartizate figurilor regale din Marea Britanie, urmând să-şi petreacă o parte din timp în America de Nord, comentează presa internațională.

„Avem acum în plan să ne împărţim timpul între Regatul Unit şi America de Nord, continuând să ne onorăm datoria faţă de Regină, Commonwealth şi patronajele noastre”, au anunţat ducii de Sussex, într-un comunicat postat pe platforma Instagram.

Harry şi Meghan, care în ultimele luni au vorbit despre dificultăţile de a trăi sub presiunea mediatică, au dat asigurări că au luat această decizie „după multe luni de discuţii”.

Mutarea parţială în America de Nord „ne va permite să ne creştem fiul într-o apreciere pentru tradiţia regală în care s-a născut, oferind în acelaşi timp familiei noastre spaţiul de a se concentra pe următorul capitol”, au mai explicat ei.

„Suntem nerăbdători să împărtăşim toate detaliile privind următorul pas, pe măsură ce vom continua să colaborăm cu Majestatea Sa, cu prinţul de Wales, ducii de Cambridge şi cu toate părţile relevante. Până atunci, vă rugăm să primiţi mulţumirile noastre pentru sprijinul continuu”, au încheiat aceștia.

Potrivit BBC, Palatul Buckingham a răspuns printr-o declarație în care arată că „discuțiile cu ducele și ducesa de Sussex sunt într-un stadiu incipient”, că este înțeleasă dorința lor de a avea o abordare diferită, dar că acestea sunt probleme complicate, care cer timp.

Harry și Meghan se pare că vor încheia mai multe acorduri comerciale pentru a fi siguri că își vor putea păstra stilul de viață cu care sunt obișnuiți. Soții de Sussex nu au avut voie până acum să obțină niciun fel de venituri, după cum au arătat în declarația publicată miercuri.

Cei doi încă nu au anunțat în ce fel vor proceda în ceea ce privește veniturile provenite prin intermediul prințului Charles de la domeniul din Cornwall, privit de mulți ca o proprietate publică.

Charles a plătit în 2019 nu mai puțin de 4,9 milioane de lire sterline fiilor săi, bani proveniți din venitul adus de domeniul ducal. Jumătate din această sumă ar fi mers spre Harry.

Cuplul de Sussex a afirmat că banii primiți de la Charles le acoperă cheltuielile în proporție de 95%. Restul de 5% din cheltuieli erau asigurate din fondurile regale.

Harry a moștenit după moartea mamei sale, Prințesa Diana, o sumă estimată la 20 de milioane de lire sterline, iar Regina Mamă i-a asigurat un fond de aproximativ 7 milioane de lire sterline, în 1994.

Averea lui Meghan este estimată la aproximativ 4 milioane de lire sterline, după ce a fost plătită cu aproximativ 37.000 de lire sterline pentru fiecare dintre cele 100 de episoade din serialul ”Suits” în care a apărut. Cum cei doi își vor păstra titlurile nobiliare, este de așteptat să primească multe oferte rentabile.

Semnele că ducii de Sussex nu erau fericiți de viața lor au apărut de mai multe luni. În octombrie anul trecut, prinţul Harry a dat în judecată mai multe tabloide din Marea Britanie, pentru presupuse interceptări telefonice ilegale şi încălcarea vieţii private, la câteva zile după ce a criticat presa pentru că ar fi declanşat o campanie de hărţuire a soţiei sale.

Anunţul a fost însoţit şi de un discurs critic la adresa tabloidelor britanice, un gest neobişnuit din partea unui membru al familiei regale britanice.

În acest discurs, Harry a spus că ducesa este hărţuită de presă la fel cum a fost şi mama sa, prinţesa Diana de Wales, înainte de a muri, în 1997. „Temerea mea cea mai mare este că istoria se repetă”, a spus prinţul.

Ulterior, într-un documentar realizat de ITV, ducesa Meghan de Sussex a declarat că faptul că s-a aflat în atenția presei în perioada de când a devenit mamă a fost pentru ea „o luptă”.

Prinţul Harry, în vârstă de 35 de ani, al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi fosta actriţă americană Meghan Markle, în vârstă de 38 de ani, s-au căsătorit pe 19 mai 2018, după o relație de doi ani. Archie Harrison Mountbatten-Windsor, primul lor copil, s-a născut pe 6 mai 2019. Cel de-al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii este al șaptelea în ordinea succesiunii la tron.


Regina Elisabeta a II-a a pozat alaturi de mostenitorii tronului


Palatul Buckingham a dat publicităţii o fotografie-portret realizată cu ocazia intrării într-un nou deceniu, în care regina Elisabeta a II-a apare alături de primii trei moştenitori la tronul Regatului Unit: fiul său, prinţul Charles, nepotul său, prinţul William, şi strănepotul său, prinţul George, potrivit presei britanice.

„Pentru a marca începutul unui nou deceniu, a fost dat publicităţii un portret al Majestăţii Sale Regina şi al Alteţele Lor Regale Prinţul de Wales, Ducele de Cambridge şi Prinţul George”, a precizat pe Twitter Palatul Buckingham în mesajul care însoţea fotografia.

Portretul a fost realizat de fotograful scoţian Ranald Mackechnie în Sala Tronului de la Palatul Buckingham, se adaugă în mesaj.

În vârstă de 93 de ani, Elisabeta – cel mai longeviv monarh britanic – a devenit regină în 1952.

Charles (71 de ani) este moştenitorul tronului, în timp ce William (37 de ani) şi George (6 ani) se află pe locul al doilea, respectiv, al treilea în ordinea succesiunii la tron.


Familia Regala a Marii Britanii la slujba de Craciun


Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a asistat miercuri dimineaţă la slujba de Crăciun din Sandringham, alături de fiul său prinţul Andrew, dar fără soţul ei prinţul consort Philip, care a fost spitalizat timp de patru zile, potrivit jurnalistilor din regat.

Regina în vârstă de 93 de ani a venit la biserica Saint Mary Magdalene din Sandringham fără prinţul Philip, în vârstă de 98 de ani care, după patru zile de spitalizare, pe fondul unor probleme de sănătate descrise ca ”preexistente”, a fost externat şi dus la Sandringham, unde familia regală petrece în mod tradiţional Sărbătorile de Crăciun.

Prinţul Andrew, 59 de ani, a venit însoţit de fratele său mai mare, prinţul Charles. Imaginea lui Andrew a fost afectată în urma dezvăluirilor privind relaţiile sale cu finanţistul american Jeffrey Epstein, care s-a sinucis în închisoare în perioada în care era acuzat că a exploatat sexual mai multe femei minore timp de mai mulţi ani.

Al doilea fiu al reginei Elisabeta a II-a a fost acuzat de o tânără din Statele Unite că a întreţinut raporturi sexuale cu ea în perioada în care se afla sub influenţa lui Jeffrey Epstein. Prinţul Andrew a încercat să se apere negând categoric acea acuzaţie într-un interviu acordat pentru BBC. Însă demersul său a fost considerat dezastruos de către presa britanică, fapt ce l-a determinat să se retragă din viaţa publică.

Regina Elisabeta a II-a, prinsă între scandalurile care îi afectează familia şi Brexit-ul care dezbină Marea Britanie, a inclus în tradiţionalul său discurs de Crăciun, difuzat la 15.00 ora locală, că 2019 a fost un an „cu hopuri” motiv pentru a îi îndemna pe britanici să surmonteze diviziunile dintre ei, potrivit Agerpres.ro.


Regina Elisabeta, pentru prima oara la London Fashion Week, insotita de Anna Wintour


Regina Elisabeta a participat, pentru prima oara, la o prezentare de moda la London Fashion Week (Saptamana modei de la Londra), fiind insotita de Anna Wintour, editorul sef al editiei americane a revistei Vogue. Regina, care a venit imbracata intr-un compleu bleu deschis, a stat alaturi de renumita Anna Wintour, pe randul din fata si a participat la prezentarea colecţiei designerului britanic, Richard Quinn, care a primit din partea sa, premiul Elizabeth II Fashion, un trofeu aflat anul acesta la prima ediţie şi care va fi decernat anual unui tânăr talent din domeniul modei.

Potrivit Mediafax.ro, regina a părut surprinsă de unele ţinute din colecţia lui Quinn, combinaţii de piese fluide cu motive în culori vii şi căşti de biciclist şi rochii din piele purtate cu ciorapi plasă.

„Ca un tribut adus industriei şi o moştenire pe care o las tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea modei britanice, vreau să prezint acest premiu dedicat unui nou şi tânăr talent”, a spus regina.

„De la tweed-ul de Hebrides la dantela de Nottingham şi, bineînţeles, Carnaby Street (un bulevard din Soho, Londra, unde se află foarte multe magazine de modă, n.r.), industria noastră de modă este celebră de mulţi ani pentru artizanii ei şi continuă să producă ţesături de clasă mondială şi creaţii practice şi avangardiste”, a adăugat aceasta.

Quinn a descris momentul ca fiind „un pic suprarealist”, adăugând că i-ar plăcea să se ocupe de garderoba viitoarei membre a familiei regale, fosta actriţă americană Meghan Markle, care se va căsători cu prinţul Harry, nepotul reginei Elizabeth a II-a, în luna mai.


Julie Walters, numita de regina Dame Commander a Ordinului Imperiului Britanic


julie walters

Actrița Julie Walters a primit din partea reginei Elisabeta a II-a titlul de Dame Commander a Ordinului Imperiului Britanic, in cadrul unei ceremonii care a avut loc marți la Palatul Buckingham din Londra, potrivit BBC.co.uk.

Detinatoare a unui premiu BAFTA, renumita actriță britanică, în vârstă de 67 de ani, a primit această distincție pentru servicii deosebite aduse artei dramatice.

Cu o carieră de peste patru decenii în industria de divertisment, Julie Walters a devenit cunoscută prin roluri precum cele din „Educating Rita” (1983), în care a jucat alături de Michael Caine și care i-a adus o nominalizare la Oscar, „Billy Elliot”, „Mamma Mia!”, „Calendar Girls”, cat si prin personajul Molly Weasley din seria „Harry Potter”.

Actrița a primit titlul de Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic în 1999 și pe cel de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic în 2008.

dame julie