Tag Archives premiul nobel


Premiul Nobel pentru Economie


Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit la Institutul Karolinska din Stockholm, economiştilor Abhijit Banerjee, Esther Duflo şi Michael Kremer pentru „abordarea lor experimentală în vederea diminuării sărăciei globale”, informează site-ul oficial nobelprize.org.

„Laureaţii de anul acesta au introdus o nouă abordare pentru a obţine răspunsuri serioase privind cele mai bune metode de a lupta împotriva sărăciei globale. Cercetările lor au îmbunătăţit considerabil capacitatea noastră de a lupta împotriva sărăciei globale, care este acum un domeniu de cercetare înfloritor”, se arată într-un comunicat al Academiei Suedeze.

Ca rezultat direct al unuia din studiile lor, mai mult de cinci milioane de copii din India au beneficiat de pe urma programelor eficiente de remediere din şcoală. Un alt exemplu îl reprezintă subvenţiile semnificative introduse de multe state vizând măsuri preventive de îngrijire a sănătăţii, potrivit sursei citate.

Abhijit Banerjee s-a născut în 1961 în Mumbai, iar Michael Kremer s-a născut în 1964 şi este economist la Harvard University, Cambridge, SUA. Cei doi au cetăţenie americană, în timp ce Esther Duflo are dublă cetăţenie, franceză şi americană. Abhijit Banerjee este căsătorit cu Esther Duflo şi lucrează împreună la Massachusetts Institute of Technology (MIT), Cambridge, SUA.

Esther Duflo, născută în 1972 la Paris, Franţa, este a doua femeie care obţine Premiul Nobel, dar şi cea mai tânără persoană recompensată cu această celebră distincţie. În 2009, Elinor Ostrom (SUA) a devenit prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Economie.

Anul trecut, Premiul Nobel pentru Economie a fost câştigat de americanii William Nordhaus (Universitatea Yale, SUA) şi Paul Romer (NYU Stern School of Business, New York, SUA) pentru că „au proiectat metode de rezolvare a unora din cele mai fundamentale şi mai presante probleme ale timpurilor noastre: creşterea sustenabilă pe termen lung a economiei globale şi bunăstarea populaţiei lumii”.

Fiecare premiu este însoţit de un cec în valoare de 9 milioane coroane suedeze (908.000 de dolari americani).

Potrivit tradiţiei, premiile Nobel vor fi înmânate ca în fiecare an în timpul unui banchet oficial ce va avea loc pe 10 decembrie, data la care se comemorează moartea lui Alfred Nobel.

Premiul Nobel pentru Economie a fost instituit în anul 1968 de către Banca Centrală a Suediei şi a fost decernat pentru prima dată în 1969. Premiul este finanţat de Banca Centrală a Suediei, spre deosebire de celelalte premii, care sunt finanţate de Fundaţia Nobel.


Premiul Nobel pentru Literatura


Premiul Nobel pentru Literatură a fost decernat romancierei poloneze Olga Tokarczuk, pentru ediţia corespunzătoare anului 2018, amânată din cauza unui scandal de agresiune sexuală care a afectat profund Academia Suedeză, instituţia care desemnează câştigătorii, şi scriitorului austriac Peter Handke, pentru anul 2019, conform anunţului făcut Academia Regală de Ştiinţe din Suedia.

Olga Tokarczuk a fost premiată pentru „o imaginaţie narativă care, cu pasiune enciclopedică, reprezintă traversarea hotarelor ca o formă de viaţă”, a declarat secretarul general al Academiei Suedeze, Mats Malm. Tokarczuk este cea de-a 15-a femeie care primeşte Nobelul pentru Literatură, de la înfiinţarea acesteia, în 1901.

Peter Handke a fost recompensat ”pentru o operă marcantă care, cu ingenuitate lingvistică, a explorat periferia şi specificitatea experienţei umane”, potrivit Academiei Suedeze.

Cei doi scriitori îi urmează în palmaresul Nobel romancierului britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro, autorul ”The Remains of the Day” (1989), distins cu prestigiosul premiu în 2017.

Tokarczuk (57 de ani), considerată în Polonia drept una dintre cele mai talentate romanciere din generaţia sa, îşi poartă cititorii într-o căutare pe urmele adevărului traversând universuri policrome şi amestecând cu fineţe realul cu metafizicul, notează AFP.

Scriitoarea s-a născut la 29 ianuarie 1962, în oraşul Sulechow, în vestul Poloniei, într-o familie de profesori. După ce studiază psihologia la Universitatea din Varşovia, debutează în ficţiune în 1993 cu ”The Journey of the Book-People”, roman a cărei acţiune este plasată în Franţa şi Spania secolului al XVII-lea, iar personajele se află în căutarea unei cărţi misterioase în Munţi Pirinei.

Adevăratul succes a venit odată cu cel de-al treilea roman al său, ”Primeval and Other Times” (2010), o saga cu construcţie subtilă cuprinzând povestea mai multor generaţii pe fundalul unui loc mitologic, înţesată în acelaşi timp de detalii realiste şi dinamice.

Operele autoarei poloneze sunt pe lista celor mai bine vândute cărţi în Polonia, traduse în peste 25 de limbi, inclusiv în catalană şi chineză. Multe dintre acestea au fost adaptate pentru scenă sau ecran.

Peter Handke (76 de ani) a publicat peste 80 de volume şi este unul dintre autorii de limbă germană cei mai citiţi şi reprezentaţi pe scenă.

Născut în 1942 în localitatea Griffen din regiunea Carintia în sudul Austriei, Handke este un autor fecund, care luptă împotriva convenţiilor, cu preţul unor polemici violente, în special din cauza luărilor de poziţie pro-sârbe, notează AFP.

A debutat în 1966 cu romanul ”Die Hornissen”, înainte să obţină notorietatea cu ”The Goalie’s Anxiety at the Penalty Kick” (1970), apoi cu ”A Sorrow Beyond Dreams: a life story”, (1972), un emoţionant omagiu dedicat mamei sale.

Nobelul pentru Literatură? „Ar trebui desfiinţat într-o zi. Este o canonizare falsă”, care ”nu aduce nimic cititorului„, a declarat acesta.

Cu toate acestea, potrivit Academiei Suedeze care l-a sunat, a declarat că este foarte fericit şi că va veni cu siguranţă să-şi primească premiul, la ceremonia desfăşurată pe 10 decembrie în Suedia.

Cu excepţia distincţiei acordate în domeniul economiei, premiile Nobel au fost iniţiate de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei, şi sunt decernate începând cu 1901, conform testamentului acestuia.

În domeniul literaturii, Alfred Nobel a încredinţat Academiei Suedeze misiunea de a recompensa în fiecare an „autorul celei mai remarcabile opere literare de inspiraţie idealistă”.

Distincţia pentru Literatură este cea de-a patra anunţată în seria premiilor Nobel, după medicină, fizică şi chimie. Sezonul Nobel 2019 va continua cu decernarea premiului pentru pace, pe 11 octombrie. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice în Memoria lui Alfred Nobel va fi anunţat în data de 14 octombrie.

Fiecare premiu este însoţit de un cec în valoare de 9 milioane coroane suedeze (908.000 de dolari americani).

Potrivit tradiţiei, premiile Nobel vor fi înmânate ca în fiecare an în timpul unui banchet oficial ce va avea loc pe 10 decembrie, data la care se comemorează moartea lui Alfred Nobel.


Trei medici americani, recompensati pentru cercetarile din domeniul ritmului biologic


nobel

Trei medici americani își vor împărți premiul de aproape un milion de euro pentru cercetările lor asupra mecanismelor moleculare ce controlează „sistemul circadian”, termen care denumește ceea ce în mod popular este cunoscut ca „ceasul biologic”.

Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash și Michael W. Young sunt cei trei cercetători cărora li se acordă în 2017 premiul Nobel pentru medicină.

Folosind ca model de organism musculițele de fructe, laureații Nobel de anul acesta au izolat o genă care controlează ritmul biologic zilnic.

„Ceasul biologic” ne ajută să ne reglăm obiceiurile de somn, alimentație, eliberare a hormonilor și tensiunea arterială.

„Viața pe Pământ este adaptată mișcării de rotație a planetei noastre. De ani de zile știm că organismele vii, inclusiv cele umane, au un ceas biologic intern care le ajută să anticipeze și să se adapteze ritmului obișnuit al vieții de zi cu zi. Dar cum funcționează, de fapt, acest ceas? Jeffrey C. Hall, Michael Rosbash și Michael W. Young au reușit să arunce o privire înăuntrul ceasului nostru biologic și să-i descifreze mecanismele ascunse. Descoperirile lor explică cum organismele vii își adaptează ritmul biologic, în așa fel încât să se sincronizeze cu mișcările Pământului”, se arată în comunicatul Comitetului Nobel.

Cei trei laureați au arătat că o genă codifică o proteină care se acumulează în celule în timpul nopţii şi este distrusă apoi în timpul zilei. Apoi, ei au identificat proteine suplimentare ce compun această „maşinărie”.

Anul trecut, premiul Nobel pentru medicină a recompensat tot cercetări din domeniul biologiei moleculare. Japonezul Yoshinori Ohsumi a primit premiul Nobel pentru descoperirile sale în domeniul mecanismelor autofagiei. El a descoperit mecanismul prin care celulele își distrug și își reciclează propriul conținut, ceea ce ar putea contribui la gasirea unor tratamente mai eficiente pentru vindecarea unor boli precum cancerul, Parkinson sau diabetul de tip 2.