Tag Archives premiile nobel


Banchetul Nobel a fost anulat pentru prima data din 1956


Câștigătorii premiilor Nobel pentru 2020 vor fi anunțați, dar banchetul, care se ține întotdeauna pe 10 decembrie și atrage, în mod normal, aproximativ 1.300 de invitați, nu va mai avea loc.

Temerile cauzate de coronavirusul au dus la anularea banchetului Nobel pentru prima dată în peste o jumătate de secol, a informat marți cotidianul suedez Dagens Nyheter.

„Există două probleme. Nu puteți aduna atât de mulți oameni unul lângă altul. Și nu este sigur dacă oamenii pot călători în Suedia în măsura în care vor”, a declarat, pentru Dagens Nyheter, președintele Fundației Nobel, Lars Heikensten.

Ultima dată banchetul a fost anulat în 1956, în semn de protest împotriva invaziei Uniunii Sovietice în Ungaria. Acesta a fost, de asemenea, anulat în timpul celor două războaie mondiale.

Premiile pentru cele mai importante realizări în ştiinţă, literatură şi pace au fost create şi finanţate prin testament de către inventatorul dinamitei, magnatul suedez Alfred Nobel, şi s-au acordat începând cu anul 1901.


Premiile Nobel, valoare mai mare cu un milion de coroane


premii nobel

Fundația Nobel a anunțat luni că recompensa financiară pe care o vor primi laureații de anul acesta va fi cu un milion de coroane mai mare (echivalentul a 105.000 de euro) decât suma de anul trecut, informează AFP.

„Consiliul de administrație al Fundației Nobel a decis, cu ocazia reuniunii din 14 septembrie 2017, ca suma primită de laureații anului 2017 să fie de 9 milioane de coroane (944.000 de euro)”, a anunțat instituția privată cu sediul la Stockholm.

În 2012, recompensa financiară a fost diminuată cu 20%, la 8 milioane de coroane (839.000 euro), de la 10 milioane acordate în fiecare an din 2001, în contextul crizei financiare.

Recompensa financiară acordată câștigătorilor provine din suma lăsată prin testament de fizicianul suedez Alfred Nobel, fondatorul premiilor.

Primul din seria premiilor, cel pentru medicină, va fi anunțat pe 2 octombrie, urmat de cel pentru fizică, pe 3 octombrie, chimie, 4 octombrie, pace, 6 octombrie, iar economie, 9 octombrie. Data decernării premiului Nobel pentru literatură nu este cunoscută încă.