Tag Archives piata romaneasca de arta


Piața românească de artă, în creștere


Cu vânzări totale de aproximativ 1,1 milioane euro, Licitația Artmark de Vară de joi seară, 16 iunie 2022, urcă pe locul 4 în istoria licitațiilor semestriale ale Casei. Totodată, la evenimentul de aseară s-a înregistrat un record de participare online: dacă în trecut maximul a fost de 300 de palete participante, aseară au fost prezente aproape 500 de palete online, înregistrate și ofertante din peste 10 țări, competiția foarte mare ducându-se între colecționarii din România, Germania, Ungaria și America de Nord.

Cel mai însemnat eveniment estival al pieței românești de artă, din acest an, a adus și cea mai mare adjudecare pentru licitațiile de vară din ultimii 5 ani. Capodopera „Pe Bucegi”, semnată de pictorul național Nicolae Grigorescu, a fost adjudecată pentru 196.000 de euro. Pentru a dobândi opera de mari dimensiuni, care provine, istoric, din colecția Reginei Elisabeta, colecționarii online sau prin telefon au disputat capodopera vreme de 15 minute. Totodată, rezultatul de aseară are și cea mai mare valoare înregistrată în piața românească de artă pentru o lucrare cu tematică pastorală a lui Nicolae Grigorescu.

Pictorul național este urmat de Nicolae Tonitza, a cărui operă ,,Fundița roșie” a fost adjudecată aseară pentru 80.000 de euro. O surpriză a Licitației Artmark de Vară a fost artistul Ion Țuculescu, ale cărui opere, rare în piață, sunt tot mai căutate de colecționari. Aseară, pictura „Ușa verde”, provenind din colecția artistului Octav Angheluță, s-a adjudecat peste maxima estimării casei, cu 75.000 de euro. Licitația de Vară demonstrează că, în continuare, colecționarii, cunoscători ai valorilor artei românești de patrimoniu, sunt atrași nu doar de valențele estetice ale operelor de artă ca produs cultural, dar și de potențialul de câștig din creșterea valorii de piață.

O adjudecare-spectacol a fost oferită de „Peisaj de toamnă”, lucrare de tinerețe a artistului contemporan Adrian Ghenie, care deține recordul la segmentul artei contemporane. Opera a crescut în licitație 36 de pași, de la prețul de pornire de 4.000 de euro la prețul de adjudecare de 35.000 de euro. Peste maxima estimării casei, dintre loturile segmentului de artă contemporană, a fost adjudecată și pictura lui Alexandru Ciucurencu „Natură statică cu trei vase și mere”, pentru 23.500 de euro. Rezultatele segmentului artei contemporane demonstrează interesul crescut al colecționarilor nu doar pentru arta consacrată muzeal, ci și pentru opere cu potențial de creștere a valorii în timp.

Licitația anterioară de sfârșit de semestru, Licitația Artmark de Iarnă 2021, a înregistrat vânzări totale de 927.000 de euro, iar cea mai valoroasă adjudecare a evenimentului a fost tot o pictură de Nicolae Grigorescu, „Fata cu oglindă”, care s-a tranzacționat pentru 70.000 de euro, urmată tot de o lucrare de Ion Țuculescu, „Ocean brun”, care s-a adjudecat pentru 50.000 de euro.


Licitatia Marilor Colectionari, programata pentru 22 martie


Poate ca niciodată până acum, cel mai mare și mai așteptat eveniment al pieței de artă din primul trimestru al anului 2022, Licitația Artmark de Primăvară, programată pentru 22 martie, reunește toate numele mari ale picturii românești: Grigorescu, Andreescu, Aman, Tonitza, Pallady, Petrașcu, Iser, Dărăscu, Ressu, Mutzner, Stoenescu, Ciucurencu, Țuculescu, Șirato, Vermont, Băncilă, Schweitzer-Cumpăna, Ștefan Popescu, Ghiață, Theodorescu-Sion, Baba, Verona, Vânătoru, Piliuță etc.

Opere din peste 10 colecții istorice își fac apariția, unele pentru prima dată într-o licitație publică, între care și colecția istorică Constantin „Puiu” Dumitrescu, secretarul Regelui Carol al II-lea. Din colecția acestuia a făcut parte opera semnată de maestrul Nicolae Tonitza – „Tătăroaică cu șalvari roz”, care are o estimare de 80.000-150.000 de euro. Tot în cadrul evenimentului din 22 martie este scoasă la licitație o operă semnată de pictorul național Nicolae Grigorescu, care provine din colecția bancherului englez Ernest Goodwin, cel care a fost printre primii colecționari ai operelor grigoresciene. Pictura de mari dimensiuni „Primăvară la Câmpina”, una dintre acele capodopere care apar rar în piața de artă, are o estimare de 70.000-120.000 de euro. Bancherul Ernest Goodwin, care a fost director adjunct al Banque du Roumanie până în 1910, a achiziţionat, de-a lungul unei perioade de 20 de ani, numeroase opere semnate de Grigorescu, pe care le alegea după vizite repetate în atelierul său şi mai rar din expoziţii.

Apariții rare în piața românească de artă sunt operele ce provin din colecția istorică Ecaterina Caragiale-Logadi, fiica marelui dramaturg Ion Luca Caragiale. De această dată, apare în Licitația de Primăvară opera „Natură statică cu cărți și vas cu trandafiri galbeni” de Alexandru Ciucurencu, care are o estimare de 12.000-18.000 de euro. Se regăsesc și opere din colecții de familie, precum este colecția istorică Ioana Țuculescu, fiica artistului Ion Țuculescu, de la care aceasta moștenește importanta pictură „Apus de iarnă”, lucrare de Țuculescu cu un bogat parcurs expozițional și care a fost estimată de casa de licitație la 40.000-60.000 de euro.

Licitația de Primăvară reunește opere de artă colecționate de unii dintre cei mai faimoși colecționari ai secolului XX: celebrul avocat Henri Trembiski și acad. Victor Eftimiu, din colecțiile cărora a făcut parte pictura lui Nicolae Dărăscu – „Bărci la Veneția” (estimată la 15.000-25.000 de euro); sau dr. Norbert Smilovits din colecția căruia provine superba pictură „Ulcior cu crăițe” de Francisc Șirato (estimată la 12.000-18.000 de euro) sau pictorul Vasile Parizescu, din colecția căruia provine impresionanta „Natură statică cu lalele galbene și teorbă” de Samuel Mutzner (estimată la 10.000-18.000 de euro).

Toate lucrările de referință ale Licitației de Primăvară, fie acestea din colecții istorice cunoscute ori provenind din familii de colecționari mai discrete, pot fi admirate, în regim gratuit, la Palatul Cesianu-Racoviță din strada C.A. Rosetti, nr. 5, sau online pe artmark.ro. Programul expoziției: luni-duminică, 10:00-20:00.


Cea mai valoroasa Licitatie de Toamna din ultimii ani


Piața românească de artă urmează trendul crescător de 20%. Creșterea este dovedită de rezultatele Licitației de Toamnă, care a avut loc în această săptămână la Casa de Licitații A10 by Artmark.

Cel mai mare eveniment al pieței românești de artă a fost în centrul atenției colecționarilor, având în vedere prezența marilor maeștri ai artei românești, înregistrând o rată de adjudecare de peste 90% și o valoare de cca. 1,5 milioane de euro. În acest context, Licitația de Toamnă, ce s-a petrecut online, pe platforma Artmark Live, devine cea mai bună licitație de artă a anului 2021, situându-se peste rezultatele Licitației de Vară (1,28 mil. euro) și peste cele ale Licitației de Primăvară (1,09 mil. euro). Totodată, Licitația de Toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești reușește să fie cea mai valoroasă licitație din acest sezon din ultimii 3 ani – în 2019 a însumat o valoare de adjudecare inferioară, de 1,48 mil. euro, fiind depășită doar de Licitația de Iarnă din decembrie 2019, organizată înainte de pandemie, cu 1,76 mil. euro.

Rezultatele Licitației de Toamnă de marți dovedesc continuarea trendului de creștere a pieței românești de artă – și mai ales a interesului colecționarilor și investitorilor pentru segmentul artei de patrimoniu, al artiștilor istorici, expuși în rețeua muzeală, Deși opera realizată de Ștefan Luchian în tinerețe – panoul decorativ Toamna – ce a beneficiat de cea mai mare estimare pentru Licitația de marți, raportat la dimensiunile ei monumentale, nu a găsit cumpărator, piața a punctat numeroase alte recorduri absolute de autor (adică cea mai mare sumă pentru care artistul s-a vândut public vreodată).

Recordul evenimentului de vânzare a fost stabilit de Nicolae Tonitza cu opera sa „Catrina”, care a fost adjudecată pentru 110.000 de euro. Tonitza a fost urmat de Gheorghe Petrașcu, care a depășit recordul anterior (de 62.500 de euro din noiembrie 2011) prin două opere valoroase, una de mari dimensiuni – „Cârciumărese” din colecția Ionescu-Quintus, adjudecată pentru 85.000 de euro, și „Natură statică cu vase și albume de artă” din colecția Burileanu-Boroianu, adjudecată pentru 80.000 de euro.

Licitația de Toamnă a punctat și câteva recorduri absolute de autor – Sabin Bălașa a depășit recordul anterior de 31.000 de euro, înregistrat în luna februarie, în cadrul Licitației de Artă Contemporană, cu adjudecarea la 41.250 a lucrării pline de simboluri „Matca”. Și Georges Mazilu a egalat recordul anterior de 22.000 de euro, recent obținut în Licitația de Vară (pentru lucrarea „One way trip”), cu lucrarea sa din anii ‘80, „Fata cu perle”.

O adjudecare inedită a fost cea a lucrării „Venus și Amor”, semnată de pictorul contemporan, Felix Aftene, actualmente expus celebrativ la Muzeul Colecțiilor de Artă, reușind să depășească pentru prima dată pragul de 10.000 de euro, adjudecându-se pentru 11.000 de euro.
Un spectacol rar a oferit și adjudecarea pentru 8.500 de euro a operei din colecția Ionescu-Quintus – „Iarnă în București”, semnată de Marius Bunescu, unul dintre interbelicii îndelung gustați de muzee și colecționari, realizând o ușoară depășire a recordului anterior (din Licitația de Vară, iunie 2011).

Licitația de Toamnă a marcat și alte câteva recorduri, precum: durata licitației – 8 ore și 8 minute, cea mai lungă licitație ținută pe platforma Artmark, finalizându-se la ora 3:20 dimineață; au fost înregistrați 456 de participanți în platforma Artmark Live și prin telefon, din care 233 de palete au licitat efectiv, iar 177 au licitat online prin platforma Artmark Live; au fost înregistrate persoane din 13 țări, atestând un interes în creștere pentru cotațiile în ascensiune ale artiștilor români de patrimoniu, cărora le-a fost dedicată selecția de portofoliu a Licitației de Toamnă.


Arta prospera in vremuri de criza. Situatia pietei romanesti de arta in primul semestru al 2021


Piața românească de artă a continuat trendul ușor ascendent în prima jumătate a anului 2021, în ciuda conservatorismului perioadei pandemice, generatoare de criză la nivel mondial.

Astfel, în cât privește rezultatele Artmark, cel mai mare operator în piața românească de artă (aprox. 85% din vânzările publice din piața românească) prima jumătate a anului 2021 a înregistrat o creștere cu 7% a volumului total de adjudecări – de la un total de 6,16 milioane de euro pentru primul semestru 2020 la un total de 6,58 milioane de euro pentru primul semestru 2021.

De remarcat că, în cadrul acestui prim semestru, cea mai mare creștere s-a înregistrat pentru tematicile de artă contemporană și avangarda românească, ale căror vânzări au sporit de la 994.000 de euro în prima jumătate a anului 2020 la 1,5 milioane de euro în prima jumătate a anului curent, așadar cu peste 30%. La capitolul artei de patrimoniu, adjudecările s-au menținut la același nivel – de 2,38 milioane de euro în semestrul I în 2021 față de 2,39 milioane de euro în semestrul I din 2020, iar lipsa unei creșteri este explicată de evidenta reducere a ofertei de artă de patrimoniu, având în vedere apariția tot mai rară a operelor de patrimoniu importante pe piața românească de artă, oferta fiind limitată natural, iar majoritatea acestora fiind oricum blocată în muzee ori în colecții private importante.

Trendurile actuale pentru piața artei de patrimoniu se vor menține probabil și în viitor, în principal datorită rarității și scăderii treptate a ofertei de artă clasică. Pe de altă parte, compensativ din punctul de vedere al volumului ofertei în piață, oferta de artă contemporană este în creștere și probabil acest segment va deveni dominant în piață în următorii 5-10 ani, în special sub aspectul cantității ofertei, nu neapărat al valorii de tranzacționare. Totodată, este probabil că vom asista la o desprindere a unui eșalon fruntaș valoric de artiști contemporani, ce se vor detașa ca prag de tranzacționare de masa pieței de artă contemporană.

Top 10 cele mai bine vândute public, în licitație, loturi de artă sau obiecte de colecție pe piața internă în semestrul I al anului 2021:
1. Ultimul Rombac 1-11, folosit pentru zborurile oficiale ale președinților Ion Iliescu și Traian Băsescu – 165.000 de euro (Licitația A10 de Eleganță, 27 mai);
2. Ion Țuculescu – „Noaptea orașului” – 140.000 de euro (Licitația A10 de Vară, 15 iunie);
3. Rar exemplar al mașinii de criptat Enigma, folosit de armata germană în al doilea Război Mondial, model M2-3 – 135.000 de euro (Licitația A10 de Curiozități Tehnice, 25 martie);
4. Adrian Ghenie – „Untitled” – 129.000 de euro (Licitația A10 de Artă Contemporană, 18 februarie);
5. Avionul prezidențial Super One-Eleven, folosit pentru zborurile oficiale ale lui Nicolae Ceaușescu – 120.000 de euro (Licitația A10 de Eleganță, 27 mai);
6. Nicolae Vermont – „La pian” – 110.000 de euro (Licitația A10 de Vară, 15 iunie);
7. Ion Țuculescu – „Câmpie cu toteme” – 110.000 de euro (Licitația A10 de Vară, 15 iunie);
8. Adrian Ghenie – „Nova” – 110.000 de euro (Licitația A10 de Artă Contemporană, 18 februarie);
9. Nicolae Tonitza – „Intimitate” – 105.000 de euro (Licitația A10 de Vară, 15 iunie);
10. Nicolae Tonitza – „Micuța unguroaică” – 100.000 de euro (Licitația A10 de Primăvară, 23 martie).

Cele mai importante 10 tranzacții prin licitație în primul semestru din 2021 însumează un total de 1,22 milioane de euro, față de totalul de 922.000 de euro al topului din prima jumătate al lui 2020, rezultând așadar o creștere cu 32% a valorii de adjudecare a celor mai valoroase loturi, în special arta importantă de patrimoniu, adjudecate la nivelul de vârf al primei jumătăți a lui 2021.

Alte evoluții notabile în prima jumătate a anului 2021:
1. Apariția unui număr crescut de licitații caritabile Artmark între licitațiile primului semestru, în condițiile în care evenimentele caritabile ori de responsabilitate socială se situau, de regulă, în a doua jumătate a anului. Astfel, Casa de Licitații A10 by Artmark a găzduit 3 evenimente caritabile în primul semestru din 2021: „Pentru Luca” (22 aprilie), „O lume mai frumoasă” dedicată Hospice Casa Speranței (17 iunie) și, în premieră, Secțiunea caritabilă dedicată victimelor violenței domestice din Licitația de Vară (15 iunie).
2. Prima licitație organizată pe platforma Artmark de o galerie de artă contemporană, confirmând într-un fel devenirea Artmark drept marketplace pentru arta românească în general, inclusiv pentru arta contemporană, așadar nu doar pentru portfoliile de artă ale colecționarilor ori pentru vânzările de lichidare ale galeriilor de artă istorică;
3. Cererea pentru a artă a dus la dublarea numărului de conturi online de la începutul anului 2020 până la jumătatea lui 2021 – de la 7.000 de conturi la aproximativ 14.000. Această evoluție demonstrează nu doar transferarea majorității dintre iubitorii de artă din fizic în online, ci și trezirea interesului pentru lumea artei și pentru investiția în opere de artă sau piese de colecție, în rândul tinerei generații educate și de formație digitală. Creșterea a continuat un trend ce s-a sesizat prima dată la sfârșitul anului 2019, prin atingerea unui procent sporit de participare, de aproximativ 20%, a segmentului de vârstă de până în 40 de ani, la licitațiile organizate de Casa A10 by Artmark. Prin comparație, în trecut, fieful de preocupare, prin excelență, era al antreprenorului matur și educat, stăpân pe gustul său și pe valorile sale culturale, ce alcătuia și publicul rafinat de sală de licitație al licitațiilor de artă dinainte de pandemie.

Tot în prima jumătate a anului 2021, Casa de Licitații A10 a lansat o invitație simbolică către cei care traversează str. C.A. Rosetti nr. 5, unde se află Palatul Cesianu-Racoviță, ce găzduiește sediul Artmark de peste 10 ani. O compoziție fotografică, realizată de artistul Gabriel Ghizdavu, panotată pe exteriorul clădirii, afișează trecătorilor interiorul expoziției de artă găzduite de Palatul de secol XIX, în încercarea de a găsi o soluție de a apropia arta interiorului de destinatarii ei – al căror acces în interior era până de curând interzis.