Tag Archives palatul kensington


Ian Rank-Broadley este sculptorul care va realiza statuia printesei Diana


Sculptorul care a fost ales sa creeze noua statuie a printesei Diana, cu prilejul comemorarii a 20 de ani de la moartea ei, este cel care a realizat efigia reginei Elisabeta a II-a folosită pe monedele britanice.

Birourile prinților William și Harry au anuntat ca Ian Rank-Broadley, care a realizat efigia reginei ce apare pe monedele britanice și din Commonwealth din 1998, este cel care va realiza statuia, care nu va fi dezvelită decât anul viitor.

„Ian este un sculptor extrem de talentat și știm că va crea un omagiu adecvat și durabil pentru mama noastră”, au scris prinții William și Harry într-un comunicat comun.

Cei doi frați au comandat o statuie pentru a-și omagia mama, care a murit în urmă cu 20 de ani într-un accident de mașină la Paris, aceasta urmând să fie plasată în fața locuinței lor oficiale din Londra, Palatul Kensington.

Diana, prima soție a moștenitorului tronului — prințul Charles, a murit după ce limuzina în care se afla împreună cu partenerul ei Dodi al-Fayed a avut un accident într-un tunel din Paris în august 1997.La momentul respectiv, William avea 15 ani, iar Harry avea 12 ani.

Primul monument dedicat prințesei Diana, o fântână de 210 metri lungime, a fost inaugurat în Hyde Park în 2004, după ani de dificultăți birocratice și dispute privind designul, notează Reuters.


William si Kate anunta ca al treilea copil al lor se va naste anul viitor in aprilie


kate

Prințul William și soția sa Kate au confirmat marți că al treilea copil al lor se va naște în luna aprilie a anului viitor. Cei doi, care au titlurile oficiale de duce și ducesă de Cambridge, au anunțat luna trecută că ducesa Kate este însărcinată și că suferă de grețuri matinale severe, dar data când noul copil urma să vină pe lume nu a fost dezvăluită.

Într-o scurtă declarație, Palatul Kensington susține că viitorul copil, care va fi al cincilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, urmează să se nască în aprilie.

Luni, Kate și-a făcut cea de a doua apariție publică de când s-a aflat că este însărcinată, participând la un eveniment de caritate din gara londoneză Paddington. Spre deliciul copiilor, ducesa de Cambridge a dansat cu ursul Paddington, personajul principal al filmului cu același nume.

Alături de prințul William și de fratele lui Harry, Kate s-a întâlnit în gara Paddington cu copiii de la organizațiile caritabile pe care le susțin și care se pregăteau de o călătorie cu trenul în mediul rural englezesc.