Tag Archives obama


Primul film produs de compania sotilor Obama, lansat pe Netflix



Barack şi Michelle Obama şi-au făcut debutul la Hollywood cu un documentar a cărui acţiune este plasată în zona industrială a oraşului Ohio şi pe care criticii de specialitate l-au descris ca fiind captivant şi oportun, informează Reuters.

”American Factory” spune povestea unor muncitori angajaţi de o companie chineză după preluarea unei fabrici abandonate de General Motors şi este prima producţie rezultată din colaborarea multianuală între Netflix şi Higher Ground, compania de producţie înfiinţată anul trecut de fostul preşedinte al SUA şi fosta primă doamnă.

„O poveste bună îţi oferă şansa de a înţelege mai bine viaţa altcuiva. Te poate ajuta să găseşti elemente comune. Acesta este motivul pentru care Michelle şi cu mine am fost atraşi de acest subiect pentru primul film Higher Ground”, a scris Obama miercuri pe Twitter.

Documentarul spune povestea a mii de muncitori disponibilizaţi de compania producătoare de autovehicule în Moraine, Ohio, în timpul crizei financiare din 2008, unii dintre aceştia fiind angajaţi şase ani mai târziu de firma chineză Fuyao Glass America pentru a produce geamuri auto în aceeaşi fabrică,potrivit Agerpres.ro.

Potrivit Washington Post, ”American Factory”, care a avut miercuri premiera pe Netflix, este ”mijlocul perfect pentru a îndeplini misiunea Higher Ground de a aduce în prim-plan poveşti ale unor grupuri subreprezentate”.

„Ne dorim ca oamenii să se poată detaşa de sine, să experimenteze şi să înţeleagă vieţile altor persoane”, le mărturiseşte Obama cineaştilor Julia Reichert şi Steven Bognar într-un videoclip promoţional lansat de Netflix.

Michelle Obama spune, în acelaşi clip promoţional, că a fost impresionată de secvenţele din deschidere, care înfăţişează muncitori pe podeaua fabricii. „Este mediul în care am crescut, aşa era şi tatăl meu”, a spus aceasta.

Printre proiectele viitoare ale companiei de producţie deţinută de soţii Obama se numără o adaptare a ”Frederick Douglass: Prophet of Freedom”, de David W. Blight, recompensată cu Pulitzer, despre liderul mişcării aboliţioniste, o peliculă de epocă din lumea modei şi un serial destinat preşcolarilor pe tema alimentaţiei sănătoase.


Cum arata casa de 8,1 milioane de dolari cumparata de sotii Obama


obama

Fostul președinte american Barack Obama și soția sa Michelle au achiziționat pentru 8,1 milioane de dolari locuința luxoasă de la Washington în care stăteau cu chirie de la plecarea lor de la Casa Alba.

Casa de circa 800 de metri pătrați este situată într-un cartier liniștit și luxos, Kalorama, unde locuiesc de asemenea cea mai cunoscută fiică a lui Donald Trump, Ivanka, și soțul acesteia, Jared Kushner, scrie Agerpres.ro.

Fostul președinte democrat și soția sa au spus că intenționează să rămână în capitala federală americană timp de cel puțin doi ani, perioadă în care fiica lor cea mică, Sasha, termină liceul.

„Prin urmare, era logic pentru ei să achiziționeze o casă decât să continue să stea cu chirie”, a justificat purtătorul de cuvânt al lui Obama într-un comunicat citat de Washington Post.

Soții Obama vor rămâne cele mai cunoscute celebrități din Kalorama, alături de numeroase alte personalități, precum șeful diplomației americane Rex Tillerson, a cărui avere strânsă ca șef al ExxonMobil i-a permis să își achiziționeze o locuință de 5,6 milioane de dolari.

Jeff Bezos, care conduce Amazon și Washington Post, are de asemenea, în apropiere, o proprietate de 2.500 de metri pătrați, cumpărată cu 23 de milioane de dolari.

Printre alți foști locatari ai Casei Albe, situată la 3 kilometri, care au trăit în Kalorama se numără Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt și Herbert Hoover.

În ceea ce îi privește pe soții Obama, care au mers din ianuarie în diferite destinații exotice frecventate de miliardari, ei dispun de venituri confortabile.

Fostul președinte și soția sa au încheiat un contract record cu editura Penguin Random House, care prevede apariția unei cărți a fiecăruia dintre ei, pentru o sumă de peste 60 de milioane de dolari.

Obama a negociat de asemenea să susțină un discurs în cadrul unei conferințe organizate de o mare bancă de investiții de pe Wall Street pentru o sumă de 400.000 de dolari.