Tag Archives muzeul antipa


Expozitie de Arta textila la Muzeul Antipa


Muzeul Naţional de Istorie Naturalӑ ”Grigore Antipa” ȋn parteneriat cu Universitatea Naţionalӑ de Arte București vӑ invitӑ sӑ vizitaţi expoziţia temporarӑ „ANTROPART – expoziţie de Artӑ textilӑ”, care va fi deschisӑ ȋn perioada 10 februarie – 13 martie 2022, la sediul Muzeului din Şoseaua Kiseleff Nr. 1.

Corpul uman a fost subiect de interes și de studiu din cele mai ȋndepӑrtate timpuri pânӑ ȋn zilele noastre, atât pentru artiști, cât și pentru oamenii de știinţӑ. Marii maeștri ai Greciei Antice și mai apoi cei ai Renașterii s-au ȋntrecut ȋn gӑsirea modelului ideal de frumuseţe umanӑ, prezent ȋn operele sculpturale, picturӑ, graficӑ sau desen. Reprezentarea proporţiilor perfecte ale corpului uman a fost dintotdeuna problema esenţialӑ a artiștilor tuturor timpurilor. Ȋnceputul secolului XX revoluţioneazӑ lumea artei prin lucrarea „Domnișoarele din Avignon” realizatӑ de artistul spaniol Pablo Picasso, anunţând astfel, lansarea unui noi mișcӑri artistice, Cubismul. Pornind de aici, studiul și interpretarea corpului uman a cunoscut modalitӑţi de abordare și o libertate de expresie plasticӑ nemaiîntâlnitӑ pânӑ atunci.

Expoziţia ANTROPART prezentӑ pe simezele Muzeului Naţional de Istorie Naturalӑ ”Grigore Antipa” aduce ȋn discuţie tema autoportretului având ca bazӑ de gândire și reprezentare a suprafeţei plastice, principiile Artei optice (Op art) – arta iluziilor vizuale. Lucrӑrile invitӑ publicul la o nouӑ experienţӑ vizualӑ și senzorialӑ, ȋn care sunt puse ȋn mișcare mecanisme ale percepţiei vizuale care demonstreazӑ cӑ o imagine artisticӑ aparent staticӑ dobândește valenţe dinamice ȋn ochii și mintea privitorului. Lucrӑrile prezente pe simeze capteazӑ atenţia prin prospeţimea contrastelor cromatice, inventivitatea ruperilor de ritm a formelor care construiesc suprafeţele, ȋndrӑznealӑ ȋn rezolvarea problemelor compoziţionale. Panourile decorative care compun spaţiul expoziţional sunt realizate ȋn tehnici convenţionale și neconvenţionale specifice Artei imprimeurilor și mediului textil contemporan.

ANTROPART este un omagiu adus omului ȋntr-o perioadӑ ȋn care nevoia de redefinire a identitӑţii și nevoia gӑsirii echilibrului ȋn frumos pot reprezenta șansa unui viitor mai bun.

Participanţi: Ionela Apetrii, Livia Greaca, Laura Greaca (absolvente de master specializarea Arte Textile Ambientale, Departamentul Arte Textile și Design Textil, Facultatea de Arte Decorative și Design, Universitatea Naţionalӑ de Arte București), Ioana-Bianca Ionescu, Andreea-Daniela-Alexandra Molocia, Ioana-Laura Neacșu, Ana-Maria Vlad (studente anul III licenţӑ, specializarea Imprimerie, Departamentul Arte Textile și Design Textil, Facultatea de Arte Decorative și Design, Universitatea Naţionalӑ de Arte București).
Profesor coordonator: conferenţiar univ. dr. Daniela Frumușeanu


Eticheta Regala


Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită să participați la conferința „Eticheta Regală”, care va avea loc sâmbătă, 3 martie 2018 de la ora 18:00 și va fi susținută de către Dr. Sandra Gătejeanu Gheorghe, Director de Protocol al Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei.

De-a lungul timpului, regalitatea a fost asociată cu eleganță desăvârșită, prestigiu, fast, demnitate și ținută impecabilă, iar toate acestea pot fi transpuse într-un singur cuvânt: etichetă.

,,Este esenţial să înţelegem că eticheta nu e un concept perimat sau demodat şi că protocolul, ceremonialul, precăderea nu pot fi ignorate sub pretextul că în secolul XXI nu au ce căuta reglementări „restrictive“, cum sunt cele cerute de protocol. Eticheta este flexibilă şi evoluează constant în raport cu transformările sociale şi politice. Ceea ce contează este să înţelegem că respectarea regulilor protocolare reprezintă oricând o condiţie pentru reuşita evenimentelor private sau a celor oficiale”.

Sâmbătă seara, Dr. Sandra Gătejeanu Gheorghe, autoarea volumului „Eticheta Regală”, ne va dezvălui, cu eleganță și răbdare, amănunte din bogata sa experiență ca Director de Protocol al Casei Majestății Sale Custodelui Coroanei. Alături de domnia sa, vom descoperi “Însemnele regale”, “Regulile de etichetă în prezența membrilor Familiei Regale”, “Ținutele adecvate pentru vizitele la Familia Regală”, “Recepțiile tematice”, “Ceremoniile de decorare” și “Dineuri și dejunuri oficiale”. Tot acum vom afla cum se organizează în Familia Regală sărbătorile de Paște și de Crăciun.

Sub aceeași amprentă a eleganței, Muzeul găzduiește expoziția temporară „O Prietenie Regală: Grigore Antipa și Regii României 1892-1944”, care spune povestea prieteniei dintre marele savant român Grigore Antipa și Familia Regală a României. Această prietenie a învăluit patru generații de Regi ai României și este acum dezvăluită de neprețuite obiecte, documente și fotografii inedite din colecțiile muzeelor partenere, expuse în această perioadă în Holul Central de la etajul Muzeului.

Conferința „Eticheta Regală” va avea loc la etajul Muzeului iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Vă puteți înscrie trimițând un email pe adresa info@antipa.ro. Mai multe detalii găsiți pe www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.


„O Prietenie Regala: Grigore Antipa si Regii Romaniei 1892-1944″


Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită sâmbătă, 17 februarie 2018 începând cu ora 18:00 la conferința intitulată „O Prietenie Regală: Grigore Antipa și Regii României 1892-1944″, susținută de către Dr. Oana Paula Popa, cercetător științific, șeful Laboratorului de Biologie Moleculară din cadrul Muzeului.

Evenimentul va dezvălui câteva dintre comorile Muzeului al cărui „suflet” a fost Grigore Antipa, cel pe care Regele Carol I îl considera de neînlocuit la conducerea Pescăriilor Statului, prietenul de o viață al Regelui Ferdinand și colaboratorul apropiat al Regelui Carol al II-lea.

Asadar, sunteti asteptati la Muzeu sâmbătă seară, pentru a vă spune povestea unei prietenii alese purtate de marele savant român celor patru generații ale Familiei Regale a României, prietenie dezvăluită de neprețuite obiecte, documente și fotografii inedite din colecțiile muzeelor partenere.

Conferința va avea loc în Sala Insectelor de la etajul Muzeului, iar participarea este gratuită în limita locurilor disponibile.

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.


#Rusia – file din natura


Rusia file din natura

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” organizează miercuri, 20 septembrie, vernisajul expoziției temporare de fotografie „#Rusia – file din natură”, un proiect organizat în colaborare cu Ambasada Federației Ruse la București, Centrul Rus de Știință și Cultură din România și Societatea Geografică Rusă.

Expoziția „#Rusia – file din natură” oferă vizitatorilor o panoramă a ținuturilor rusești, atât din perspectiva vietăților de la firul ierbii, cât și a aspectelor de viață în sălbăticie, din miezul iernii până în inima zorilor de primăvară. Din cosmosul subacvatic sau curcubeul de la marginea pădurii până la haosul gheții și modelele naturii prezentate în alb și negru, expoziția este o mărturie a biodiversității din ținuturile îndepărtate și sălbatice ale Rusiei.
Veți avea posibilitatea să admirați file inedite din natura țării cu cea mai mare suprafață de pe glob, descoperind „locuitori” interesanți din lumea subacvatică, păsări cu penaj deosebit și mamifere maiestoase de pe teritoriul Rusiei.
Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 20 septembrie 2017 la ora 18.30, în prezența Excelenței Sale, domnul Valeri Kuzmin – ambasadorul Federației Ruse la București, a doamnei Natalia Muzhennikova – directorul Centrului Rus de Știință și Cultură din România și a domnului Luis Popa – directorul general al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 20 septembrie – 20 octombrie 2017.

Mai multe detalii pe pagina oficială de Facebook a Muzeului „Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.