Tag Archives MNAR


Prima expozitie a Romaniei la muzeul Luvru



La invitaţia muzeului Luvru, în perioada 17.04.2019 – 29.07.2019, Muzeul Naţional de Artă al României, împreună cu Muzeul Naţional de Istorie al României, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe şi cu Mănăstirile Putna, Sucevița şi Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, va participa la organizarea expoziţiei Broderii de tradiție bizantină din România. În jurul stindardului lui Ştefan cel Mare. Evenimentul este unul istoric, fiind prima expoziție de artă românească la muzeul Luvru, iar capodoperele broderiei româneşti vor fi prezentate în chiar inima galeriei medievale a acestuia, printre cele mai valoroase opere artistice ale umanităţii.

Expoziția se centrează pe imaginea-simbol a steagului de luptă cu chipul Sfântului Gheorghe, brodat în urmă cu peste 500 de ani şi oferit de Ștefan cel Mare mănăstirii Zografu de la Muntele Athos. Recuperat în timpul Primului război mondial de armata franceză şi restituit României în cadrul unei ceremonii solemne ce a avut loc în 1917 la universitatea Sorbona, acesta devine emblematic pentru dinamica relaţiilor culturale dintre România şi Franţa din ultimul secol. Alte 26 de broderii, datând din 1437 până la sfârşitul secolului al 17-lea, vor completa discursul tematic al expoziţiei dedicat rolului magistrat pe care l-au asumat artiştii şi mecena din Ţările Române în conservarea tradiţiilor artistice bizantine. Vălurile liturgice sau decorative care se vor expune acum, elementele vestimentare sau excepţionalele portrete brodate pe acoperămintele de mormânt moldoveneşti vor aduce în faţa publicului mesajul cel mai autentic şi mai expresiv al culturii medievale româneşti.
Broderia de tradiţie bizantină este o tehnică artistică extrem de laborioasă, realizată doar manual, exclusiv din materiale prețioase precum firul de aur sau de argint, perle, pietre prețioase şi mătăsuri sau catifele din cele mai fine. Din acest motiv ea a fost rezervată în evul mediu celor mai bogați reprezentanţi ai societăţii, aceştia fiind în general membrii familiilor voievodale sau boiereşti sau înalţii ierarhi ai vremii. Expoziția încearcă să pună în valoare atât importanța istorică a acestor piese, cât și rețeaua de legături sociale care au contribuit la crearea și valorificarea lor.

Interesul Franţei pentru capodoperele artei vechi românești a fost stimulat de primele participări ale României la Expozițiile Universale de la sfârşitul secolului al 19-lea de la Paris (1867 și 1900), dar și în urma organizării la București, în 1924, a celui dintâi Congres internaţional de studii bizantine, care a generat o intensă preocupare a sanvanţilor lumii pentru patrimoniul medieval din România. Dintre acestea, expoziţia acordă un loc special renumitului cercetător Gabriel Millet şi arhivei documentare a acestuia, precum şi volumului publicat de el în 1947 – „Broderies religieuses de style byzantin” – în paginile căruia piesele românești, simboluri ale trecutului glorios al Principatelor Române, ocupă un spaţiu foarte generos.

Expoziţia face parte din Sezonul România-Franţa, fiind evenimentul care încheie magistral această serie unică de schimburi culturale şi este inclus totodată în suita de manifestări dedicată promovării României cu prilejul preluării de către ţara noastră a președinției Uniunii Europene.

Organizator: Muzeul Luvru

Comisarii expoziției : Jannic Durand și Dorota Giovannoni (Muzeul Luvru), Emanuela Cernea și Iuliana Damian (Muzeul Național de Artă al României).

Parteneri români : Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național de Istorie al României, Mănăstirea Putna, Mănăstirea Sucevița, Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe din România.

Parteneri francezi : Archives du ministère de l’Europe et des Affaires étrangères, Paris – La Courneuve ; Musée Ingres, Montauban; La Contemporaine. Bibliothèque de documentation internationale, archives, musée des mondes contemporains, Nanterre; Bibliothèque nationale de France, Paris ; Bibliothèque universitaire des langues et civilisations (BULAC), Paris ; Collège de France. Bibliothèque byzantine, Paris ; Collection chrétienne et byzantine – Photothèque Gabriel Millet, École pratique des Hautes Études (EPHE), Paris.

Expoziția Broderii de tradiție bizantină din România. În jurul stindardului lui Ştefan cel Mare se înscrie în calendarul Sezonului România-Franța 2019. Evenimentul valorifică implicit temele abordate în cadrul Sezonului și contribuie la actualizarea imaginii și a percepției celor două popoare unul față de celălalt, precum și la întărirea legăturilor culturale și a cooperării dintre cele două țări, așa cum o indică și direcția generală a programului.

Născut dintr-o voință politică comună celor două state, manifestată la cel mai înalt nivel, Sezonul România-Franța 2019 se desfășoară în paralel cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, și coincide cu celebrarea a două Centenare: cel al Marii Uniri, implicit al nașterii României moderne, și respectiv sfârșitul primului Război Mondial. Sezonul România-Franța a debutat în noiembrie 2018 și se va finaliza în iulie 2019.


Brainstorming la MNAR


Când un muzeu întâlnește comunitățile creative apare un concept nou – muzeul creativ.

Muzeul Național de Artă al României e în căutare de o nouă viziune. Haideți să vedem ce pot face o colecție muzeală impresionantă și multe minți ingenioase.

Invităm artiștii și antreprenorii activi în sectoarele creative – arhitecți, gameri, designeri, marketeri, artiști vizuali, performeri etc. – la un brainstorming în MNAR pe data de 5 mai, ora 11.00, pentru a pune bazele unei colaborări concrete pe idei și proiecte.

Ce punem la bătaie?

–  un loc plin de potențial pentru diferite forme de expunere: spectacole, filme de artă, reclame istețe, design de produs;

–  o colecție stimulantă, numai bună pentru dezvoltare de conținuturi de tot felul;

–  expertiză de cel mai înalt nivel de la profesioniștii acestei colecții;

–  un grad ridicat de încredere publică și o audiență conturată și stabilă.

Viitorii noștri parteneri din sectoarele culturale și creative care vor dori să lucreze cu un muzeu ca al nostru trebuie să fie conștienți de faptul că unele responsabilități muzeale implică și un regim special de lucru:

–        Muzeul trebuie să-și protejeze colecția pentru viitor și să asigure o balanță între beneficiul public conform căruia facem patrimoniul accesibil și riscul ca acesta să fie în pericol;

–        Muzeele trebuie să genereze un venit suplimentar evident în actualul context economic, dar acest demers trebuie echilibrat cu rolul său de instituție publică, unde prioritare sunt capitalul cultural, interesul social și accesibilitatea publică.

Discuțiile vor fi urmate de un tur asistat prin galeriile muzeului, la vânătoare de detalii care să vă inspire creațiile și să transforme MNAR într-un STUDIO CREATIV.