Tag Archives macbook pro


Apple a lansat doua modele noi de MacBook Pro si o noua generatie de casti wireless AirPods


Apple a lansat luni două modele noi de MacBook Pro şi o nouă generaţie de căşti wireless AirPods

Noile laptopuri MacBook Pro, cu ecrane de 14 inchi şi 16 inchi, dispun de procesoare noi. Compania a eliminat de pe aceste modele funcţia “Touch Bar”, criticată de fanii Apple, şi a reintrodus mai mulţi conectori, inclusiv conectorul “MagSafe”, care dispăruse în ultimii ani, nemulţumindu-i pe unii utilizatori.

Preţul modelului de 14 inchi porneşte de la 1.999 de dolari, iar cel al modelului de 16 inchi de la 2.499 de dolari. Ambele computere vor intra la vânzare săptămâna viitoare, potrivit Apple.

Noile procesoare ale Apple se numesc M1 Pro şi M1 Max şi au performanţe mai bune decât procesoarele M1 anterioare ale Apple, dar folosesc mai puţin energie decât procesoarele concurente produse de Intel şi Advanced Micro Devices.

Directorul pentru procesoare al Apple, Johny Srouji, a spus că M1 Max foloseşte cu până la 100 de waţi mai puţini decît alte procesoane high-end pentru laptopuri, ceea ce se transpune într-o durată de viaţă a bateriei mai bună.

”Este cel mai puternic procesor pe care l-am construit vreodată, a spus Srouji despre M1 Max.

Înainte de ziua de luni, cele mai puternice laptopuri ale Apple depindeau de procesoarele Intel.

Apple a introdus deja o primă generaţie de procesoanere M1 în unele MacBook-uri şi desktop-uri Mac Mini şi iMac.

În acelaşi timp, noile căşti AirPods sunt rezistente la transpiraţie şi la apă, putând fi utilizate în timpul antrenamentelor, şi au unele funcţii de sunet disponibile anterior la căştile high-end AirPods Pro, a afirmat Apple în timpul evenimentului de lansare.

Noile căşti AirPods vor costa 179 de dolari, iar livrările vor începe săptămâna viitoare. Acestea vor putea fi comandate online în Statele Unite şi în peste 26 de ţări şi regiuni, începând de luni. Căştile vor fi disponibile în magazine din 26 octombrie.


iPhone 7 lansat pe 7 septembrie


iPhone 7 lansat pe 7 septembrieDupă lungi speculații legate de o dată pentru conferința de lansare a iPhone 7, cei de la Apple au trimis în sfârșit o invitație specială la eveniment căte mai multe publicații, scrie Playtech.ro.

Au existat numeroase speculații despre designul și funcționalitatea iPhone 7, iar din cauza similarităților cu modelul lansat anul trecut, nu este deloc exclus să vorbim de un iPhone 6SE. Toate aceste întrebări își vor găsi însă răspunsul pe 7 septembrie în San Francisco, foarte aproape de sediul companiei. Conferința va avea loc la Bill Graham Civic Auditorium și va începe la ora 10:00 A.M sau 20:00 ora României.

Alături de noul smartphone vom vedea probabil Apple Watch 2 și MacBook Pro. Asta înseamnă că noul telefon va fi prezent în România, la marile magazine, de la începutul lunii octombrie, scrie Fanatik.ro

Ca in anii trecuti invitația efectivă nu dezvaluie detalii vizavi de noul aparat.  Trecând peste faptul că majoritatea speculațiilor alimentează perspectiva unui iPhone similar estetic cu vechiul model, există o șansă ca Apple să demonstreze contrariul, mai scrie Playtech.ro. Pe de altă parte însă, cei mai mulți analiști sunt de părere că abia anul viitor vom vedea un iPhone reinventat complet, când telefonul companiei va împlini 10 ani și are toate motivele să treacă printr-o transformare.