Tag Archives los angeles


Ceremonia de decernare a Premiilor Grammy a fost relocata la Las Vegas, pe 3 aprilie


Ceremonia de decernare a Premiilor Grammy din 2022, cele mai prestigioase trofee din industria muzicală americană, va avea loc pe 3 aprilie la Las Vegas, şi nu la Los Angeles unde era programată iniţial, au anunţat organizatorii.

Din cauza numărului mare de cazuri cu varianta Omicron a coronavirusului, Recording Academy, asociaţia americană a profesioniştilor din industria muzicală care organizează premiile Grammy, a anunţat la începutul lunii ianuarie că nu poate organiza spectacolul programat pe 31 ianuarie la Los Angeles, considerând că există „prea multe riscuri” pentru sănătatea sutelor de artişti şi tehnicieni mobilizaţi.

Astfel, cea de-a 64-a ediţie nu va avea loc în California, ci la Las Vegas pe 3 aprilie în sala MGM Grand Garden Arena, au precizat organizatorii într-un comunicat.

Varianta Omicron a devenit dominantă în Statele Unite şi continuă să se răspândească în California, unde au fost raportate peste un milion de cazuri noi într-o săptămână. În total, şapte milioane de cazuri au fost identificate de la începutul pandemiei în statul american cu cel mai mare număr de locuitori (circa 40 de milioane).

Nominalizările pentru cea de-a 64-a ceremonie de decernare a premiilor Grammy au fost anunţate în noiembrie.

Muzicianul american de jazz Jon Batiste şi cântăreţul canadian Justin Bieber sunt în fruntea nominalizărilor pentru premiile Grammy. Cu 11 nominalizări, pianistul şi artistul de R&B afro-american în vârstă de 35 de ani este cu mult în faţa megastarului pop canadian de 27 de ani, cu opt nominalizări. Doja Cat şi H.E.R. au, de asemenea, opt nominalizări, iar Billie Eilish şi Olivia Rodrigo, o cântăreaţă şi actriţă americană în vârstă de 18 ani, şapte.

Ceremonia din 2021 a Premiilor Grammy a fost, de asemenea, amânată din cauza pandemiei de COVID-19. Ceremonia a fost organizată în martie în loc de ianuarie şi a inclus o combinaţie de segmente preînregistrate şi live în faţa unui public restrâns, care a respectat distanţarea socială.


Elon Musk cere 4,5 milioane de dolari pentru casa din Los Angeles


Una dintre vilele lui Elon Musk din Los Angeles a fost scoasă la vânzare pe un site de imobiliare de lux din California contra sumei de 4,5 milioane de dolari, proprietatea având patru dormitoare și trei băi, scrie presa internationala.

Este una dintre vilele mai „mici” ale miliardarului sud-african, CEO al companiilor Tesla, SpaceX și The Boring Company. Casa a fost achiziționată în 2013, în timpul căsniciei lui Musk cu actrița britanică Talulah Riley cu suma de 3,695 de milioane de dolari.

Proprietatea este situată în cartierul Brentwood din Los Angeles, în apropierea reședinței principale a lui Elon Musk din Bel Air.

Are o formă de triunghi, sau bumerang, dacă vreți, însă este compartimentată astfel încât să pară cât mai spațioasă

Gardurile vii imense de la intrare ascund interioarele și curtea de ochii curioșilor, chiar dacă proprietatea se află în apropierea unei străzi principale


Geamurile din podea până în tavan, montate în aproape fiecare cameră, inundă locuința în lumină naturală

Bucătăria, cu insulă centrală, este modernă și se continuă cu o zonă de dining și un living imens

Dormitorul principal este inundat și el în lumină naturală și este dotat cu o cameră separată, care funcționează ca dulap

Curtea interioară urmează conturul neobișnuit al casei-bumerang, fiind divizată de ferestre imense

Piscina cu apă sărată, care are și o hot tub, completate de verandă, formează o „zonă perfectă pentru relaxare”, se arată pe site-ul agenției imobiliare Hilton & Hyland.


Sultanul din Brunei, la 50 de ani de domnie


sultan

Zeci de mii de persoane reunite pe străzile din capitala Bandar Seri Begawan au fluturat drapelul sultanatului și l-au aplaudat pe sultanul Hassanal Bolkiah, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, la trecerea trăsurii sale, ce a fost trasă de 50 dintre supușii lui.

Sultanul Bruneiului a celebrat împlinirea a 50 de ani de când a devenit monarhul acestui mic dar bogat stat petrolier din Asia de Sud-Est, defilând într-o trăsură aurită, înainte de a prezida o ceremonie tradițională în palatul său uriaș.

Ansambluri folclorice au participat la această procesiune fastuoasă, punctul culminant al unor manifestări întinse pe durata a două săptămâni și care au fost organizate în onoarea monarhului care ocupă locul al doilea în topul celor mai longevivi suverani în exercițiu, după regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, scrie Agerpres.ro.

În vârstă de 71 de ani, Hassanal Bolkiah domnește autoritar după abdicarea tatălui său, în octombrie 1967, în această țară tropicală ce are dimensiunea unui departament francez. Brunei este o enclavă în Malaysia, pe coasta nordică din Borneo, și are un subsol bogat în hidrocarburi și gaze. Populația sa este majoritar musulmană.

Sultanul este proprietarul, printre altele, al lanțului de hoteluri Dorchester Collection, care deține Plaza Athenee din Paris și alte stabilimente prestigioase din Londra, Milano și Roma, dar și al Bel-Air Hotel și Beverly Hills Hotel din Los Angeles.


2,75 milioane de dolari pentru R2-D2


robot

O versiune a celebrului robot R2-D2 din saga science-fiction ”Star Wars” a fost vândută miercuri, contra sumei de 2,75 milioane de dolari, la o licitație care a avut loc în statul american California.

Casa de licitații Profiles in History cu sediul în Calabasas, un oraș situat la aproximativ 50 de kilometri de Los Angeles, a anunțat prin intermediul contului său de Facebook vânzarea acestui robot din celebra serie de filme regizate de George Lucas.

Pe site-ul oficial, Profiles in History detaliază că această versiune de R2-D2 este alcătuit din mai multe componente ale acestui robot folosit în trilogia originală Star Wars — ‘A New Hope’, 1977; ‘The Empire Strikes Back’, 1980; ‘Return of the Jedi’, 1983 — dar și în ‘The Phantom Menace’ (1999) și ‘Attack of the Clones’ (2002).

Droidul este realizat din piese de aluminiu, oțel și fibră de sticlă și are 110 centimetri.

Până în acest moment nu se cunoaște identitatea cumpărătorului acestui R2-D2 pentru care casa de licitații estimase că va încasa între 1 și 2 milioane de dolari.

Potrivit Profiles in History, în cadrul aceleiași licitații a fost vândută, cu 390.000 de dolari, o sabie laser folosită de Mark Hamill (Luke Skywalker în ”Star Wars”) în ‘A New Hope’ și ‘The Empire Strikes Back’, scrie Agerpres.ro.

Printre alte obiecte licitate se numără și masca originală a lui Darth Vader din primul film al seriei ”Star Wars”, vândută contra sumei de 96.000 de dolari, dar și o colecție de 23 de nave din „Battlestar Galactica” și „Buck Rogers” pentru care casa de licitații a obținut 1,8 milioane de dolari, informează Associated Press.

De asemenea, o cască purtată de regretatul actor Bill Paxton în „Aliens” s-a vândut cu 51.000 de dolari.

Nu toate obiectele licitate la acest eveniment au avut legătură cu lumea SF. Spre exemplu, ringul de dans din „Saturday Night Fever” a fost vândut cu 1,2 milioane de dolari.