Tag Archives la traviata


Opera Brasov prezinta „La Traviata” online


Duminică, 8 noiembrie 2020, de la ora 18.30, Opera Brașov transmite online, în cadrul seriei „Opera, la voi acasă”, momente reprezentative din capodopera „La Traviata” de Giuseppe Verdi. Evenimentul va putea fi urmărit gratuit atât pe canalul nostru de YouTube, cât și pe pagina oficială de Facebook.

Considerată astăzi cea mai de succes și una dintre cele mai jucate opere din lume, „La Traviata” a avut de parcurs un drum lung de la premiera din 1853, când a fost considerată un imens eșec. Giuseppe Verdi a compus lucrarea având la bază „Dama cu camelii”, romanul publicat în 1848 de Alexandre Dumas – fiul. Tânărul Dumas a scris această carte, cu caracter autobiografic, bazându-se pe experiențele sale trăite cu Marie Duplessis, cea mai faimoasă curtezană din Franța vremurilor sale, cu care a avut o idilă romantică. Și, la fel ca Violetta din „La Traviata”, ea moare la numai 23 de ani.

Povestea Violettei Valéry impresionează de peste un secol şi jumătate, datorită ideii nobile pe care o transmite: sacrificiul de sine. Eroina devine victima societăţii în care trăieşte, acceptând, din dragoste pentru Alfredo Germont, un compromis care îi va grăbi sfârşitul. Despre această femeie specială şi despre gestul său scria însuşi Dumas-fiul: „Dacă nu ar fi făcut acest sacrificiu, nu ar fi meritat să scriu despre ea”. Muzica verdiană, într-un context pur romantic, transmite în egală măsură pasiune, frumuseţe, dramatism, eleganţă și o umanitate profundă.

Distribuția: Aurelia Florian – Violetta Valéry, Mihai Irimia – Alfredo Germont, Valentin Marele – Giorgio Germont, Carmen Topciu – Flora Bervoix, Claudiu Bugnar – Gastone, Alexandru Aghenie – Baronul Duphol, Paul Tomescu – Marchizul d’Obigny, Ștefan Schuller – Dr. Grenvil, Sonia Hazarian – Annina, Dan Ionescu – Grădinarul, Adrian Stănilă – Cameristul. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Regia artistică a spectacolului este semnată de Dimitrie Tabacaru. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Nermina Damian. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Regie scenă: Silvia Papadopoulos.

Eveniment susținut cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.


Spectacolul „La traviata”, in regia Paul Curran, revine pe scena Operei Nationale Bucuresti


Spectacolul „La traviata”, in regia Paul Curran, revine pe scena Operei Nationale BucurestiSpectacolul „La traviata”, în regia apreciatului artist de origine britanică Paul Curran, cu o scenografie semnată de Gary McCann, revine pe scena Operei Naționale București în 15, 16, 29 și 30 ianuarie, de la ora 19:00, după ce toamna trecută a fost prezentat de către Opera Philadelphia din Statele Unite ale Americii în cinci reprezentaţii consecutive, bucurându-se de aprecierile publicului și ale criticilor.

Această producție a Operei Naționale București a avut premiera mondială la finalul lunii octombrie 2014, după mai bine de 16 ani de la prima reprezentație a precedentei montări a acestui titlu la București, devenind unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul instituției.

Regizorul Paul Curran declara despre opera care, după mai mult de 160 de ani de la premiera sa mondială, continuă să fie cea mai jucată din lume: „Cred că Verdi a compus o operă foarte modernă. El a compus o operă bazată pe o poveste extrem de populară, dar în egală măsură periculoasă. Iar drama este una pe care noi toți o putem înțelege – cea a unei femei dezonorate. (…) Acest lucru o face cu atât mai interesantă pentru mine, căci fiecare dintre noi poate găsi înlăuntrul său ceva ce rezonează cu această parte a poveștii din «La traviata»”.

Paul Curran, unul dintre regizorii de prim rang ai generației sale, a colaborat, de-a lungul timpului, cu teatre precum Royal Opera House Covent Garden din Londra, Metropolitan Opera din New York, Teatro alla Scala din Milano, Opera din Chicago, Opera Flamandă de la Antwerp, Teatro Comunale din Florenţa, Teatro „Giuseppe Verdi” din Trieste, Opera din Stuttgart şi multe alte teatre de operă din lume. Producția „La traviata” de la București este cea dintâi punere în scenă a acestei opere semnată de către reputatul regizor.

„La traviata”

Operă în trei acte de Giuseppe Verdi

Libretul de Francesco Maria Piave după romanul şi drama „Dama cu camelii”

de Alexandre Dumas-fiul

Spectacol în limba italiană, cu titrare în limba română

Regia: Paul Zurren

Scenografia: Gary McCann

Lighting design: Paul Hackenmueller

Dirijor: Vlad Conta

Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București

Distribuția:

15 ianuarie

Violetta Valéry – Simona Neagu

Flora – Sorana Negrea

Annina Cristina Eremia

Alfredo – Pavel Petrov (invitat)

Germont – Ştefan Ignat

Gaston – Valentin Racoveanu

Baronul – Vasile Chişiu

Marchizul – Florin Simionca

Doctorul – Iustinian Zetea

Giuseppe – Florian Ioniţă

Servitorul – Adrian Ionescu

Comisionarul – Alin Mânzat

 

16 ianuarie

Violetta Valéry – Diana Ţugui (invitată)

Flora – Sidonia Nica

Annina – Cristina Eremia

Alfredo – Lucian Corchiş

Germont – Iordache Basalic

Gaston – Andrei Lazăr

Baronul – Daniel Pop

Marchizul – Florin Simionca

Doctorul – Iustinian Zetea

Giuseppe – Florian Ioniţă

Servitorul – Adrian Ionescu

Comisionarul – Alin Mânzat

 

29 ianuarie

Violetta Valéry – Simona Neagu

Flora – Sorana Negrea

Annina – Cristina Eremia

Alfredo – Pavel Petrov (invitat)

Germont – Ştefan Ignat

Gaston – Valentin Racoveanu

Baronul – Vasile Chişiu

Marchizul – Florin Simionca

Doctorul – Paul Basacopol (invitat)

Giuseppe – Florian Ioniţă

Servitorul – Adrian Ionescu

Comisionarul – Alin Mânzat

 

30 ianuarie

Violetta Valéry – Diana Ţugui (invitată)

Flora – Sidonia Nica

Annina – Cristina Eremia

Alfredo – Lucian Corchiş

Germont – Iordache Basalic

Gaston – Andrei Lazăr

Baronul – Daniel Pop

Marchizul – Florin Simionca

Doctorul – Iustinian Zetea

Giuseppe – Florian Ioniţă

Servitorul – Adrian Ionescu

Comisionarul – Alin Mânzat

Biletele pot fi achiziţionate de la Casa de Bilete a Operei Naţionale Bucureşti, deschisă zilnic între orele 9.00-13.00 şi 15.00-19.00, sau online, de la adresa tickets.operanb.ro