Tag Archives investitori


Artiști care vor îmbogăți tinerii colecționari, în prima licitație a noului sezon


Pieței artei contemporane i s-a adăugat recent un nou segment, denumit „Arta Azi”, care a diversificat vârsta pasionaților de artă și a atras atenția colecționarilor, dar și a investitorilor ce urmăresc diversificarea portofoliilor. „Arta Azi” a scos la rampă o suită de artiști contemporani care au dat expresie trendurilor actuale, lucrările lor având și tehnică, și mesaj, și emoție, aducând posesorilor nu doar capital cultural și o investiție inteligentă pe timp de inflație, dar și posibilitatea implicării în dezvoltarea și maturizarea pieței românești de artă.

O mare parte din creatorii vizuali din noul val artistic, și care formează segmentul „Arta Azi”, sunt prezenți în prima licitație a noului sezon al pieței românești de artă organizată de Casa de Licitații A10 by Artmark. „Arta Azi”. Licitația de Artă Contemporană va avea loc marți, 20 septembrie, și reunește aproximativ 200 de lucrări de artă contemporană, sculptură contemporană sau artă digitală în format NFT, realizate de artiștii care stau în acest moment în lumina reflectoarelor pe scena artei contemporane – Adrian Ghenie, Victor Brauner, Felix Aftene, Roman Tolici, Francisc Chiuariu și mulți alții. Prețul de pornire al operelor create de aceștia este unul conservator, fiind un moment potrivit pentru investiție, între 100 și 5.000 de euro.

În topul licitației se află Felix Aftene cu opera „Sărutul”, realizată anul trecut, care are prețul de pornire de 5.000 de euro. În ultimii ani artistul ieșean a urmat un trend ascendent, evoluând de la lucrări tranzacționate pentru câteva mii de euro către 15.000-20.000 de euro. Astfel, posesorii operelor semnate de Felix Aftene s-au bucurat de o creștere impresionantă a valorii acestora în ultimii ani. A doua cea mai valoroasă operă – „Furtună în larg”, a fost realizată în prima perioadă de creație a celui mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional – Adrian Ghenie și are un preț de pornire de 3.000 de euro. De-a lungul timpului, în România, datorită rarității apariției lucrărilor semnate de Ghenie, prețul în licitație urcă peste maxima estimării caselor, ajungând să fie tranzacționate la zeci sau sute de mii de euro. Acest proces este susținut de pasionații, colecționarii sau investitorii artei contemporane, care ajung posesorii acestor valori rare cu potențial de creștere în timp.

Alți artiști de interes care au urmat un trend ascendent în licitațiile de artă contemporană și care sunt în vizorul colecționarilor, fiind prezenți în evenimentul din 20 septembrie, sunt: Ana Bănică, Robert Lorincz, Nicolae Comănescu, Lucian Smău, Pisica Pătrată, Saddo, Latifundiar, Victor Fota, Roxana Benea, Andrei Tudoran, Alina Ondine Slimovschi, Luigi Puiu, sau Aeul.

Noul sezon al pieței românești de artă readuce pasionații și colecționarii de artă în sala de licitații, desfășurându-se în format hybrid. Astfel, începând cu prima licitație, care va avea loc marți, 20 septembrie, aceștia vor avea ocazia să participe fizic la evenimentele desfășurate la Palatul Cesianu-Racoviță, dar și, în continuare, online prin intermediul platformei de licitare Artmark Live 2.0. Revenirea în sala de licitații va prilejui întâlniri cu consultanții de artă care recomandă și oferă detalii despre prețurile din piață, cotațiile artiștilor, nivelul cererii colecționarilor, dar și participarea la spectacolul licitațiilor de artă.

Expoziția „Arta Azi”, deschisă la Palatul Cesianu-Racoviță, str. C.A. Rosetti, nr. 5, își așteaptă vizitatorii de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00, și poate fi vizitată gratuit.


SeedBlink a incheiat intr-un timp record cea mai mare finantare de pana acum din platforma. Suma finantata prin crowd-investing a ajuns la 1.1 M euro, dublu fata de targetul initial


Platforma de investiții SeedBlink a încheiat runda de finanțare de tip serie A în valoare de 3 M euro, dintre care 1.1 M euro prin crowd investing, dublu față de targetul inițial. Propria campanie de investiții este cea mai mare finanțare de până acum din platformă.

Astfel, 47 de membri Elite și Classic au investit 550.000 de euro între 24-26 mai, iar astăzi 80 de persoane au investit 550.000 de euro în 20 minute.

Runda este condusă de unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din regiune.

“Cu această finanțare, SeedBlink va avea resursele necesare pentru ambiția de a deveni platforma europeană de investiții care va contura viitorul ecosistemului startup-urilor tehnologice. SeedBlink va contribui la susținerea pieței Europene, în concurență cu marile forțe din domeniul tehnologiei, SUA și Asia. Le mulțumim tuturor investitorilor pentru susținerea de până acum. Suntem cu toții pionieri ai unei lumi noi”, afirmă Andrei Dudoiu, Co-fondator și CEO al SeedBlink.

SeedBlink este o platformă care democratizează accesul la investiții în stadii timpurii pentru investitorii care nu dispun de sume mari sau de timpul necesar pentru a intra în cluburi exclusive.

Platforma lansată în decembrie 2019 de foștii bancheri, Andrei Dudoiu și Ionuț Pătrăhău, cărora li s-au alăturat și antreprenorii cu vastă experiență în domeniul IT, Radu Georgescu și Carmen Sebe, a atras până acum peste 5.000 de investitori din 15 țări. De asemenea, 43 de campanii ale startup-urilor tech din 17 industrii diferite au reușit să atragă investiții totale de peste 18 milioane euro de de la investitori individuali și fonduri de tip VC, cu 51% din sumă prin crowdinvesting.

Target: dezvoltare accelerată datorită Regulamentului European de Crowdfunding

Finanțarea va permite SeedBlink să se transforme rapid dintr-un instrument de investiții adresat celor care doresc să sprijine ecosistemul startup-urilor tehnologice cu sume relativ reduse în platforma cu cea mai accelerată dezvoltare din Europa.

“Avem ca obiectiv consacrarea platformei de investiții ca fuziune a trei caracteristici principale ale pieței: audiența „crowd”-ului, flexibilitatea business angel-ilor și structura VC-urilor. Echipa așteaptă o dezvoltare chiar și mai accelerată în următorul an datorită noului Regulament European de Crowdfunding, așteptat în T4 2021. Există o nevoie reală atât pentru investitorii care vor să își diversifice portofoliul cât și pentru startup-urile care au nevoie să atragă finanțare și susținători din regiune. De asemenea, comunitățile deservite de startup-uri au de câștigat”, adaugă Andrei Dudoiu.

SeedBlink este platforma de investiții în startups de tehnologie cu cea mai mare creștere din Europa din punctul de vedere al sumelor tranzacționate și a numărului de investitori. Compania își propune să democratizeze procesul de investiții prin a îmbina vizibilitatea adusă de crowdsourcing, flexibilitatea business angels și expertiza VC-urilor într-o platformă online. Comunitatea în plină expansiune a SeedBlink se află în centrul succesului platformei, alături de selecția de startupuri din tehnologie fondate de echipe pasionate, cu idei inovatoare, impact social real și potențial de scalare internațională. Mai multe despre SeedBlink, pe www.seedblink.com.


Aurul a depasit 1.300 de dolari uncia


aur

Aurul este tranzactionat la peste 1.300 de dolar uncia, pentru prima oara in 2017, si se indreapta spre a treia zi de cresteri, investitorii fiind interesati de plasamente sigure, cerere sustinuta de vanzarile de actiuni de pe bursele internationale, atacul terorist din Barcelona si ingrijorarea provocata de sansele programului pro-afaceri al presedintelui american Donald Trump, transmite MarketWatch, citat de News.ro.

Cotatia aurului cu livrare in decembrie a urcat cu 8,6 dolari, respectiv cu 0,7%, la 1.301,9 dolari uncia, cel mai ridicat nivel atins de aceste contracte dupa 4 noiembrie, potrivit datelor FactSet, scrie Hotnews.ro.

Aurul este pe cale sa inregistreze totodata o crestere saptamanala de circa 0,5%.

Pretul argintului cu livrare in septembrie este la randul sau in urcare cu 12 centi, respectiv de 0,7%, la 17.17 dolari uncia, avansand saptamanal fiind de aproximativ 0,6%.


Vinul, mai valoros decat aurul


vin
Prețurile la vin au atins cel mai ridicat nivel de după luna octombrie 2011 pe fondul speculațiilor potrivit cărora după creșterea cotației acțiunilor la un nivel record va urma o perioadă de scădere.

Atât vinurile, cât și fondurile care cumpără vin încep să fie considerate o valoare de refugiu în timp ce incertitudine, la fel ca aurul, mai ales după ce Marea Britanie a votat în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, iar Donald Trump a fost ales în funcția de președinte al SUA, scrie Agerpres.ro.

Deprecierea lirei ajută la creșterea atractivității contractelor pentru vin în lire sterline pentru investitorii de peste hotare și la creșterea valorii indexurilor, care sunt denominate în moneda britanică, și urmăresc valoarea celor mai căutate vinuri. De asemenea, investitorii chinezi au revenit pe piață după ce au acumulat stocuri în 2020 când prețurile au scăzut, pentru a fi urmate de cinci ani de scădere.

Cu toate acestea, fondurile specializate pe vinuri nu sunt un produs obișnuit disponibil investitorilor de retail din cauza riscurilor asociate cu ele, precizează Charles Boulton, analist la divizia de private-banking a HSBC Holdings Plc.

Pe de altă parte, cererea de vin a Chinei începe să crească după ce în anii precedenți o campanie guvernamentală de combatere a corupției i-a descurajat pe investitorii chinezi să facă achiziții de vin. Potrivit China Association for Imports & Export of Wines & Spirits, importurile de vinuri îmbuteliate au crescut cu 21% până la 1,66 miliarde de dolari în primele nouă luni din 2016.