Tag Archives exporturi ceasuri


Exporturile de ceasuri elvetiene, cea mai mica crestere din ultimii trei ani


Exporturile de ceasuri elveţiene au crescut în 2019 comparativ cu 2018, însă ritmul de creştere a fost cel mai mic din ultimii trei ani, în condiţiile în care piaţa pentru ceasurile mai ieftine s-a evaporat, iar epidemia de coronavirus ameninţă să afecteze industria de orologerie, transmite Bloomberg.

Datele statistice publicate de Federaţia Industriei Elveţiene de Orologerie arată că exporturile de ceasuri au crescut cu 2,4%, până la 21,7 miliarde franci (22,4 miliarde dolari) în 2019. Cu toate acestea, exporturile spre Hong Kong, o piaţă de export importantă, au scăzut cu 11% pe fondul protestelor violente din această metropolă care au dus la închiderea magazinelor.

În pofida evoluţiilor negative din Hong Kong, Asia este în continuare responsabilă pentru mai mult de jumătate (53%) din cifra de afaceri generată de exporturile de ceasuri elveţiene în 2019 în timp ce Europa a fost responsabilă pentru 30% iar America 15%.

Federaţia Industriei Elveţiene de Orologerie a mai informat că, în timp ce valoarea exporturilor de ceasuri a crescut în 2019, în termeni de volum, numărul de ceasuri exportate a scăzut cu 13% până la 20,5 milioane unităţi, cel mai redus nivel de după 1984, în condiţiile în care industria s-a concentrat pe limitarea producţiei şi tranziţia spre modele cu prețuri mai mari.

Potrivit analiştilor, ceasurile cu preţuri mai mici au probleme în a face faţă concurenţei venite din partea caselor de modă şi a ceasurilor inteligente. Aceasta este o veste proastă pentru grupul elveţian Swatch Group AG, care obţine o mare parte din venituri de pe urma unor mărci mai ieftine precum Swatch şi Tissot.

Industria de orologerie reprezintă aproximativ 10% din exporturile totale ale Elveţiei şi asigură aproximativ 57.000 de locuri de muncă.