Tag Archives dinu lipatti


Compozitiile lui Dinu Lipatti intr-o abordare inedita


În perioada 29 octombrie – 6 noiembrie, lucrări semnate de compozitorul român Dinu Lipatti au fost interpretate în premieră de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga, în cadrul unui amplu turneu de prezentare și promovare a proiectului ,,Dinu Lipatti – compozitorul. Înregistrări în premieră”. Inițiativa celor doi muzicieni a adunat peste 1000 de oameni în sălile de concert din orașele Brăila, Giurgiu, Focșani, Cluj, Satu Mare și București, iar compact – discul rezultat din acest proiect va ajunge gratuit în 500 de instituții de cultură și învățământ din țară și din străinătate, scopul final fiind ca muzica lui Lipatti să devină familiară unui public cât mai larg, mai cu seamă tinerilor.

Prin structura și consistența activităților desfășurate, autorii proiectului ,,Dinu Lipatti – compozitorul. Înregistrări în premieră”, și-au propus să contribuie la repoziționarea ipostazei componistice a ilustrului muzician în context românesc și universal. Înregistrarea materialului discografic cu lucrări semnate de Dinu Lipatti, o parte dintre ele aflându-se la o primă imprimare, a fost cea dintâi etapă din cadrul proiectului, căreia i-a urmat amintita serie de recitaluri. Publicul prezent în sălile de concert a aplaudat inițiativa celor doi artiști, bucurându-se de prezența și interpretarea lor de excepție. A treia etapă a proiectului se află în plină desfășurare, cele 500 de exemplare ale compact – discului fiind în curs de distribuire în școli, licee, biblioteci și instituții de cultură din țară și străinătate. Ca element de noutate, programele de sală și afișele care au fost distribuite în cadrul turneului național au conținut un cod QR care a permis accesarea gratuită a repertoriului prezent pe disc.

În încheierea turneului, violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga vor fi prezenți vineri, 9 noiembrie, începând cu ora 16:00, în Sala Auditorium din clădirea Mediateca a Universității Naționale de Muzică din București, la un panel de discuții dedicat lui Dinu Lipatti – compozitorul. Vor fi abordate temele ,,Premiere discografice dedicate lui Dinu Lipatti” și ,,Dinu Lipatti – Mereu un subiect de actualitate”, iar cei doi muzicieni vor prezenta selecțiuni din repertoriul inclus pe compact – discul recent realizat. Discuția va fi moderată de muzicologii Monica Isăcescu și Ștefan Costache, inițiatori ai primului website dedicat lui Dinu Lipatti.

Proiectul cultural ,,Dinu Lipatti – compozitorul. Înregistrări în premieră” a fost inițiat de cei doi muzicieni protagonişti ai imprimărilor împreună cu tânărul compozitor Vlad-Răzvan Baciu, organizat de Asociația ,,Heart-Core” și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național cu sprijinul Radio România Muzical.


Moneda din argint dedicata implinirii a 100 de ani de la nasterea lui Dinu Lipatti


dinu lipatti

Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 7 aprilie 2017, o monedă din argint dedicată împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Dinu Lipatti.

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Valoare nominală: 10 lei
Metal: argint
Titlu: 999‰
Formă: rotundă
Diametru: 37 mm
Greutate: 31,103 g
Calitate: proof
Cant: zimțat

Aversul monedei redă imaginea unui pian, simbol al artei interpretative a lui Dinu Lipatti, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 Lei” și anul de emisiune „2017”.

Reversul monedei prezintă portretul pianistului și compozitorului Dinu Lipatti, anii între care a trăit ,,1917”, ,,1950” și inscripția în arc de cerc ,,Dinu Lipatti”.

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul pentru această emisiune este de 200 monede din argint.

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare este de 355,00 lei.

Monedele din argint dedicate împlinirii a 100 de ani de la nașterea lui Dinu Lipatti au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.