Tag Archives destinatii exotice


Turistul roman prefera destinatiile exotice. Cele mai vandute vacante, in Egipt, Kenya, Tanzania si circuitele europene


Statisticile agentiilor de turism demonstreaza faptul că în ultima perioadă, turistii români au ales destinațiile exotice pentru a-și petrece vacantele, în topul preferintelor aflându-se Egipt, Kenya sau Tanzania.

”Turistul român este avid de destinaţii exotice, cele mai vândute vacanţe au fost în Egipt, Kenya, Tanzania şi circuitele în Europa. Circa 70% din business-ul agenţiei o reprezintă circuitele turistice. În anul 2020, cifra de afaceri a scăzut faţă de 2019 de aproximativ patru ori. A fost o mare zguduitură financiară pentru toate agenţiile de turism, nu numai pentru noi. În acest an, cifra de afaceri a început să crească, nu va ajunge la nivelul anului 2019, dar, dacă nu vine mult discutatul val 4, o să există o scădere faţă de anul 2019 numai de două ori, deci la jumătate”, a declarat Daniela Nedelcu, DAL Travel, scrie Money.ro.

Potrivit specialistului, cel mai probabil, business-ul va atinge abia în 2023 nivelul anului 2019, estimându-se că pandemia va continua şi în 2022. „E greu de făcut o previziune în acest moment. Nimeni nu o poate face”, adaugă ea.

În ceea ce priveşte repornirea turismului, după anul 2020, agenţia s-a orientat în acest an spre destinaţiile deschise turiştilor.
„Cum vedeam că se deschide o ţară pentru turişti, alcătuiam un circuit turistic. Turiştii care preferă circuitele au în general între 45 şi 60 de ani. Înainte de pandemie, în portofoliul DAL Travel erau circuite care acopereau tot mapamondul. Aveam ofertele pregătite, repornirea a fost simplă, deoarece traseul circuitului şi partenerii existau deja, dar a trebuit să începem cu destinaţiile care erau deschise. Egiptul a fost primul, a fost foarte căutat, pachetul a fost de aproximativ 950 de euro. Avem o nişă de turişti care caută vacanţe de lux, cu cazări la cinci stele, prin urmare ne-am conformat pentru ca aceştia să se simtă în siguranţă”, a mai spus ea.

Destinaţiile căutate sunt cele aflate pe lista „verde”. „Turistul român este avid de destinaţii exotice, unii dintre ei nefiind la prima astfel de experienţă. Promovăm destinaţiile exotice, avem pachete în Ecuador cu Galapagos, unde se poate pleca în orice perioadă a anului. Am avut mulţi turişti şi în Costa Rica, în Columbia, meleaguri pe care am revenit şi eu în acest an. Foarte căutate au fost vacanţele care includ safari-uri în Kenya sau Tanzania, combinate cu câteva zile de relaxare la Oceanul Indian. Cam aşa a fost începutul în acest an. Referitor la destinaţiile africane mai puţin cunoscute pe piaţa noastră turistică, precum Uganda, Rwanda, Namibia sau Etiopia acestea au fost alese de turiştii noştri chiar dacă tariful a fost mai mare, ştiut fiind că, în general, cu cât este mai săracă o ţară, cu atât costurile sunt mai mari”, precizează ea.

Un circuit cu însoţitor în Ecuador-Galapagos costă aproximativ 3.000 de euro, având incluse transportul cu avionul şi cazare la hoteluri de patru stele.

Un circuit în Madeira şi Insulele Azore sau în Islanda porneşte de la 1.700 de euro, în timp ce o vacanţă în Kenya, cu safari şi plajă, este 2.900 de euro.

Foarte căutate sunt și circuitele de o săptămână în Europa, în Franţa şi Italia. Un astfel de program de şapte zile, cu transport cu avionul şi maşina pe circuit, care include cazarea cu mic dejun şi cină la hoteluri de patru stele, costă în jur de 900 de euro de persoană.

„Am organizat tururi private cu grupuri mici de turişti, pentru siguranţa acestora. Am cumpărat un van, o maşină de 8+1 locuri, cu care facem circuitele prin Europa, chiar acum pleacă spre Italia. Investiţia a fost de 35.000 de euro. În funcţie de cum va evolua situaţia pandemică, ne gândim dacă vom achiziţiona şi altele”, a mai spus ea.

Până acum, agenţia de turism organiza astfel de circuite cu vehicule închiriate din ţara respectivă. Daniela Nedelcu spune că, din punct de vedere financiar, a fost mai avantajos să achiziţioneze unul. De exemplu, chiria pentru un astfel de van pe Coasta de Azur este de 160 de euro pe zi, pe când unul închiriat din România este cel puţin la jumătate de preţ.

Daniela Nedelcu a observat că în general, cei care iubesc călătoriile nu se vor opri niciodată, indiferent de risc.

„Turiştii noştri sunt în mare majoritate vaccinaţi. Unii s-au vaccinat special pentru a putea călători. Personal obişnuiesc să însoţesc din când în când grupurile în circuite, mai ales când deschidem o nouă destinaţie sau când propunem un nou itinerar. De exemplu, când am ajuns în primăvară în Costa Rica sau în Columbia, unde mai fusesem cu ani în urmă, dar pe alte trasee, m-am bucurat teribil sa-mi văd turiştii extrem de fericiţi că scapă de mască, că puteau circula liberi în natură şi pentru că cel puţin pentru câteva zile au uitat de pandemie”, a mai spus ea.

Daniela Nedelcu este de părere că nu ne vom mai întoarce la „normalul” pe care îl ştiam înaintea pandemiei.

„Îmi doresc să se deschidă toată lumea! Să se termine cu pandemia şi să nu ne mai întrebăm în ce zonă se mai poate călători, unde e „verde”. Să nu ne mai ferim când trecem unii pe lângă alţii, am observat că acest lucru începe să fie un gest reflex, să terminăm cu frica zilei de mâine, cu teroarea că s-ar putea ca la întoarcerea în ţară să intrăm în carantină. Nu ştim ce amploare va avea valul 4, 5 etc., ce mutaţii va mai suferi virusul, dar e clar că nu ne vom mai putea închide, căci o ţară închisă moare economic”, precizează Daniela Nedelcu


Africa a devenit favorita numarul 1 a destinatiilor exotice, depasind Asia


Tarifele pentru destinaţiile exotice variază între 1.500 şi 4.000 de euro de persoană, în funcţie de destinaţie, cu transport inclus, media fiind de 2.600 de euro de persoană. Durata medie a unui circuit într-o destinaţie exotică este de 12 zile, iar a unui sejur, de 7-8 zile.

“Din ce în ce mai mulţi turişti români aleg destinaţiile exotice, motivele fiind atât oportunitatea de a vizita destinaţii inedite, îndepărtate, calitatea şi siguranţa serviciilor, dar şi faptul că au o climă caldă pe tot parcursul anului şi în special în timpul sezonului de iarnă”, potrivit unui studiu efectuat de DAL Travel, care arată că chiar dacă majoritatea turiştilor care aleg destinaţii externe optează pentru sejururi clasice în perioada mai-octombrie (Turcia, Grecia, Bulgaria, Spania etc.), procentul acestora fiind de 65% din totalul anual al turiştilor de outgoing, circa 35% dintre români aleg destinaţiile exotice. Numărul este în creştere faţă de anii precedenţi datorită condiţiilor mai puţin restrictive comparativ cu destinaţiile europene, scrie Money.ro.

“La ora actuală, putem spune că Africa a devenit favorita numărul 1 a destinaţiilor exotice, depăşind continentul asiatic. Pe lângă faptul că Africa reprezintă un continent încă nedescoperit de către majoritatea românilor, multe ţări din Extremul Orient, cu câteva excepţii, impun încă multe restricţii cauzate de pandemia covid-19. Pe lângă destinaţiile africane clasice, precum Egipt, Maroc, Tunisia, Africa de Sud, Kenya, Tanzania cu Zanzibar, organizăm circuite şi în alte ţări mai puţin cunoscute pe piaţa turistică din România, precum Etiopia, Namibia, Sudan, Senegal, Gambia, Togo, Benin, Ghana, Algeria. Raportat la cereri, pe locul doi se află, la ora actuală, America de Sud şi America Centrală, cu destinaţii precum Peru, Ecuador cu Galapagos, Columbia, Chile cu Insula Paştelui, Mexic, Costa Rica, Panama sau Guatemala. Fireşte că ne dorim şi o revenire a Asiei şi a Extremului Orient, care sperăm că se va întâmpla anul viitor”, declară Daniela Nedelcu, director general DAL Travel.

Topul destinaţiilor exotice africane este condus de Kenya, Tanzania şi Zanzibar, urmate de Africa de Sud, Egipt, Tunisia, Maroc, Namibia, Senegal, Gambia, Togo şi Benin. Pentru America de Sud şi America Centrală, cele mai solicitate destinaţii sunt Peru, Chile (inclusiv Insula Paştelui) şi Ecuador cu insulele Galapagos (care, deşi situate în Oceanul Pacific, aparţin de Ecuador).

Pentru Asia, la ora actuală sunt solicitate circuite pentru ţări din Asia Centrală, precum Uzbekistan.

“Majoritatea turiştilor care aleg destinaţiile exotice preferă circuite, în special circuite private cu maxim şapte participanţi, dorinţa acestora fiind de a vizita cât mai multe vestigii culturale şi istorice sau atracţii naturale. Însă există şi o categorie de turişti care optează pentru sejururi de litoral, în special pentru Kenya – Mombasa, Tanzania – Zanzibar sau Mexic – Riviera Maya”, spune Daniela Nedelcu.

Cele mai căutate şi inedite atracţii şi produse turistice pentru destinaţiile exotice sunt, potrivit consultanţilor DAL Travel, Machu Picchu şi Nazca (Peru), Insulele din Arhipelagul Galapagos, Piramidele din Sudan, Parcul Kruger din Africa de Sud sau safari în Kenya şi Tanzania.

“Turiştii aleg destinaţiile exotice şi în funcţie de cum sunt poziţionate pe lista pandemică a momentului, un mare avantaj fiind acela că, la ora actuală, o mare parte dintre ţările din Africa şi din America de Sud şi Centrală se află pe lista verde de mai mult timp. Pentru destinaţii exotice sunt deja multe rezervări pentru lunile august şi septembrie, iar turiştii au început deja să efectueze rezervări pentru perioada octombrie – decembrie. Unul dintre motivele pentru care se fac rezervări până la sfârşitul anului este acela că destinaţiile exotice sunt căutate de turiştii din întreaga lume, fiind recomandată efectuarea rezervărilor din timp, în pofida pandemiei”, mai spune Daniela Nedelcu.


Noi curse charter in Zanzibar, Maldive, Kenya, Thailanda, Dubai sau Mauritius


Christian Tour anunţă noi curse charter pentru finalul de an, ȋn Zanzibar, Maldive, Kenya, Thailanda, Dubai sau Mauritius. Un sejur turistic de Revelion porneşte de la 973 euro/persoană ȋn Dubai şi ajunge până la 2.424 euro pentru Maldive

”Succesul neaşteptat ȋnregistrat ȋn plină pandemie de destinaţiile exotice ȋndepărtate ȋn rândul românilor, ȋi determină pe touroperatorii locali să pregătească noi curse charter şi programe turistice speciale pentru finalul de an, ȋn destinaţii precum Zanzibar, Maldive, Kenya, Thailanda, Dubai sau Mauritius. Agenţiile de turism, puternic impactate de criza pandemică pe care o traversează de mai bine de un an şi jumătate, caută soluţii pentru revenire. Una dintre surprizele plăcute ale acestei perioade greu ȋncercate pare să fie creşterea semnificativă a apetitului turiştilor români pentru destinaţiile exotice, inedite”, anunţă compania.

”Ȋn sezonul de iarnă şi primăvară 2021, mulţi dintre turiştii noştri au ales să călătorească spre destinaţii ȋndepărtate, conectate prin curse charter directe. ”Aceasta fiind o situaţie complet inedită, datorată ȋn principal faptului că multe dintre statele sau destinaţiile turistice căutate ȋn trecut de români impuneau restricţii de călătorie, ȋn timp ce aceste insule mai ȋndepărtate, având incidenţe mai reduse de ȋmbolnăvire cu COVID-19, au fost deschise şi accesibile turiştilor”, declară Cristian Pandel, proprietarul Christian Tour, scrie Money.ro.

Astfel, ȋn premieră totală pentru piaţa românească de travel, ȋn perioada decembrie 2020 – aprilie 2021, au decolat din mai multe oraşe ale ţării, numeroase curse charter directe către Zanzibar, Maldive, Republica Dominicană sau Kenya.

„Acest lucru ne-a impulsionat să lansăm curse charter directe spre destinaţii pe care nu le-am mai operat ȋn trecut. A fost un risc pe care ni l-am asumat, dar se pare că sorţii ne-au fost favorabili şi iată-ne azi continuând proiectul şi pentru sezonul următor prin lansarea curselor charter directe pentru perioada cea mai căutată – Revelionul şi perioada de iarnă, atât din Bucureşti, cât şi din Cluj-Napoca. Totodată, am avut oportunitatea de a pune rapid pe piaţă aceste curse, datorită sprijinului oferit de compania Animawings, parte din grupul nostru de firme”, mai adaugă Pandel.

Turiştii români ȋşi pot rezerva deja vacanţa pentru finalul de an, ȋn unele dintre cele mai mondene destinaţii exotice ale momentului, aşa cum sunt Zanzibar, Maldive, Kenya, Thailanda, Dubai sau Mauritius, contra unui avans de numai 200 euro de persoană.

„Am luat decizia de a lansa aceste programe din timp, astfel ȋncât fiecare turist interesat să poată avea acces la ele. Aceste programe beneficiază de reduceri semnificative ȋn regim early booking, iar având ȋn vedere situaţia ȋncă incertă cu privire la pandemie, oferim posibilitatea achiziţiei contra unui avans modic, urmând ca restul de plată să fie achitat până la o dată mai apropiată de călătorie”, spune Cristian Pandel.

Sejururile turistice de Revelion au tarife ce pornesc de la 973 euro/persoana ȋn Dubai, de la 1.121 euro/persoană ȋn Zanzibar, de la 1.260 euro/persoană ȋn Mauritius, de la 1.340 euro/persoană ȋn Thailanda, ajungând până la 2.424 euro/persoană pentru un sejur ȋn Maldive. Pachetele includ bilet de avion pe cursă charter directă, cazare şapte nopţi, transferuri de la aeroport la hotel şi retur şi asistenţă turistică pe toată durata vacanţei.

„Pe lângă programele de sejur, tot datorită interesului sporit din partea clienţilor noştri, am lansat ȋn premieră şi programe combinate de safari şi sejur ȋn Kenya şi vom mai adauga ȋn scurt timp şi programe de circuite exotice ȋn toate aceste zone.”, completează Pandel.

Christian Tour este cel mai mare turoperator român de pe piaţa autohtonă. Înfiinţată în 1997, compania este deţinută de Cristian Pandel şi este prezentă atât în ţară, prin agenţii proprii şi francize, cât şi în străinătate, în Republica Moldova, Grecia, Turcia, Spania şi SUA prin grupul de firme al cărei fondator este – Memento Group.


Cele mai cautate destinatii exotice


Cele mai căutate destinaţii exotice vara aceasta de către români sunt în Seychelles, Madeira şi Kenya, vânzările pe acest segment crescând cu 30% faţă de 2019 potrivit agenției de turism Eturia.

”Eturia aniversează 14 ani de existenţă pe piaţă, dar şi o creştere a cifrei de afaceri cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2019. Turiştii Eturia au stabilit deja topul destinaţiilor din această vară. Printre cele mai cerute sejururi sunt cele spre Seychelles, Madeira şi Kenya. Zborurile charter rămân încă un criteriu prioritar în alegerea vacanţei, alături de raportul dintre calitatea serviciilor şi tarif. Printre preferatele verii, mai regăsim: Republica Dominicană, Mexicul şi Tanzania”, spune Ana-Maria Gherasim, manager de vânzări Eturia.

În luna iunie, Eturia aniversează 14 ani de existenţă şi anunţă, pe lângă pachetele deja existente, 14 oferte în ediţie limitată şi promoţii pentru sejururile charter, scrie Money.ro.
”Eturia oferă clienţilor noi pachetele de călătorii la preţuri aniversare valabile până la final de lună, iar clienţii fideli au primit deja vouchere valorice de până la 1.400 de lei”, spun reprezentanţii companiei.

Eturia a devenit, în 2007, prima agenţie de turism turoperatoare din România ce oferă servicii tailor-made în destinaţii exotice. Asigurarea medicală este inclusă în toate pachetele şi acoperă chiar şi îmbolnăvirea de COVID-19 înainte sau în timpul călătoriei.


Peste 200 de agentii si tour-operatori la Targul de Turism al Romaniei


vacanta

Peste 200 de agenții și tour-operatori vor fi prezenți la ediția de toamnă a Târgului de Turism al României (TTR), care va avea loc între 16 și 19 noiembrie 2017 la Romexpo.

Gradul de internaționalizare al târgului este de 15%, 13 țări promovându-și zonele și obiectivele turistice atractive, respectiv Austria, Bulgaria, Cuba, Grecia, Ungaria, Israel, Italia, Palestina, Polonia, România, Spania, Emiratele Arabe Unite, Ucraina.

Târgul de Turism al României vine cu oferte avantajoase pentru vacanțe de Crăciun și Anul Nou, city-break-uri sau early booking pentru sejururi și excursii în sezonul primăvară — vară 2018. Tour-operatorii propun pe parcursul celor patru zile de târg mii de pachete care vizează turismul cultural, rural sau de business, cel de tratament, destinațiile exotice, croazierele și turismul de aventură.

Vizitatorii TTR vor găsi pachete turistice avantajoase, potrivite oricărui buget sau tip de călătorie, cu discount-uri considerabile, gadget-uri și accesorii utile, adaptabile, în funcție de tipul și scopul călătoriilor, oferte și evenimente de promovare a diferitelor destinații românești, montane sau de pe litoralul Mării Negre.

La TTR sunt prezente și centre culturale și turistice, care au ca obiectiv promovarea zonelor rurale din România, bogate în obiective de interes și revitalizarea tradițiilor și meșteșugurilor locale, atât pentru turiștii români, cât și pentru cei străini. Multe alte zone turistice din România sunt promovate la târg prin intermediul consiliilor județene și locale — județul Mureș, județul Hunedoara, municipiul Piatra-Neamț, stațiunile județului Bacău (Slănic Moldova, Târgu Ocna, Moinești), orașul Techirghiol, a cărui principală atracție este Sanatoriul Balnear și de Recuperare.

Cuba, Palestina și Bulgaria vin cu oferte speciale pentru turiști și călători, fiind țări care au statutul de participanți oficiali ai evenimentului.

La TTR se vor oferta atât destinații binecunoscute, precum Grecia, Turcia, Bulgaria, Austria, Italia, Spania, Franța, Marea Britanie, cât și oferte către destinații exotice: Mauritius, Maldive, Caraibe, Malta, Canare, Madagascar, Reunion, Singapore, Seychelles.

De la târg nu lipsește turismul de aventură, ofertele în cazul acestuia fiind adresate grupurilor între 6 și 10 persoane, spre destinații necunoscute sau inaccesibile turiștilor de masă.

Târgul de Turism al României este perioada în care vacanțele se ofertează la costuri foarte avantajoase față de alte perioade ale anului, atât în privința transporturilor, cât și a cazărilor. Companiile și agențiile de transport vin cu nenumărate bonusuri, carduri de fidelitate și aplicații web.

Printre ofertele companiilor de transport se remarcă cele ale CFR Călători care, pe parcursul TTR, vine cu 45% reducere la cumpărarea biletelor de tren, valabile până la data de 15 decembrie 2017 (biletele pot fi valabile până la data de 14 ianuarie 2018). CFR aduce la TTR Cardul TrenPlus GOLD (250 de lei) care intră pe piață din 16 noiembrie 2017. Pe baza acestuia, se pot achiziționa bilete de tren timp de un an cu 40% reducere.

TAROM Tours vine pe parcursul zilelor de târg cu reduceri tarifare pe cursele interne și externe, vouchere pentru viitorii pasageri, precum și pachete turistice, inclusiv pentru piețele de Crăciun din marile orașe europene.

Programul de vizitare al TTR este în zilele de 16 — 18 noiembrie, între orele 10:00 și 18:00, iar pe 19 noiembrie între 10:00 și 16:00. Prețul biletului de intrare este de 10 lei/zi, de gratuitate beneficiind copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și persoanele instituționalizate.


Cele mai frumoase plaje din lume


Cele mai frumoase plaje din lumeIn fiecare an, siteurile de turism intocmesc liste mai scurte sau mai lungi care contin cele mai frumoase destinatii de vacanta din lume. O categorie aparte o reprezinta topurile ce includ plaje renumite. Clasamentele, chiar daca difera de multe ori, fiind realizate pe baza aprecierilor turistilor, au totusi cateva elemente comune: acele plaje care, indiferent de gusturi, apar in preferintele tuturor, pe toate listele si sunt in mod constant mentionate si ravnite de toti amatorii de destinatii exotice.

Iata mai jos, cateva dintre aceste destinatii de vis:

[supsystic-gallery id=’14’ position=’center’]