Tag Archives criptomoneda


Bitcoin a înregistrat cea mai mare scădere trimestrială din ultimul deceniu


Bitcoin a scăzut de la nivelul de 45,524 de dolari pe unitate consemnat la începutul trimestrului al doilea la circa 18.000 de dolari pe unitate, joi, conform datelor CoinDesk, ceea ce înseamnă cea mai slabă performanţă trimestrială înregistrată de criptomonedă după trimestrul trei al anului 2011, când a pierdut 68,1% din valoare.

În iunie, bitcoin a scăzut cu 39,8%, consemnând cea mai slabă evoluţie lunară din 2010, când criptomoneda a devenit vdisponibilă pe platforme, potrivit Coin Metrics, scrie Money.ro.

Între timp, ether a scăzut cu 69,3% în trimestrul doi, cea mai slabă evoluţie trimestrială de la crearea monedei, în 2015.

Preţuruile criptomonedelor au scăzut puternic, pe fondul inflaţiei ridicate, care a determinat băncile centrale să crească dobânzile, ceea ce a dus la vînzări de active riscante, cum ar fi acţiunile şi monedele digitale.

Prăbuşirea preţurilor a expus problemele mai multor companii şi proiecte din domeniul cripto, mai ales care oferă credite.

În luna mai, moneda stabilă terraUSD s-a prăbuşit, alătură de moneda soră luna.

În iunie, firma de creditare în criptomonede Celsius a blocat retragerile de către clienţi, din cauza condiţiilor extreme din piaţă.

Platforma de tranzacţionare a criptomonedelor CoinFlex a oprit săptămâna trecută retragerile de către clienţi, tot din cauza condiţiilor extreme.

Criza de lichidităţi a determinat intrarea în lichidare a fondului de hedging pentru criptomonede Three Arrows Capital.


Bitcoin, un nou maxim istoric, peste 66.000 de dolari


Prețul Bitcoin a atins un nou maxim istoric, depășind valoarea de 66.000 de dolari, după lansarea primului fond de tranzacționare cu expunere în această criptomonedă, relatează Euronews.

Bitcoin, care valora mai puțin de un dolar în urmă cu 12 ani, a atins un vârf de 66.273 de dolari. Este o creștere de peste 50% față de acum o lună și de peste 450% față de acum un an.

Criptomoneda a recâștigat teren în ultima lună datorită anunțului lansării primului fond de tranzacționare (ETF) legat de prețul său la Bursa din New York. Investitorii speră că noi fonduri de acest tip vor putea intra pe piața criptomonedelor. Fondurile de tip ETF sunt o colecție diversificată de active care se tranzacționează pe bursă, la fel ca acțiunile.

Prima sesiune de tranzacționare la bursă pare să fi fost un succes, deoarece fondul a înregistrat 24,4 milioane de tranzacții și a încheiat sesiunea la o cotație mai ridicată decât cea de pornire.

„Acest lucru arată că există un interes puternic al investitorilor pentru expunerea pe Bitcoin”, a spus Fawad Razaqzada, analist la ThinkMarkets. El a adăugat că achiziționarea de active ale acestui fond nu reprezintă o investiție directă în Bitcoin.

Cumpărând acțiuni ale acestui nou fond, investitorii nu vor paria direct pe Bitcoin, a explicat el. Banii lor vor fi investiți în contracte viitoare legate de criptomonedă.

Aspectul indirect al acestei investiții a fost crucial pentru autoritatea de reglementare a pieței din SUA, SEC, care a avertizat în mod regulat despre volatilitatea ridicată a Bitcoin. Autorităţile de reglementare au ezitat să ia o poziţie pe subiectul criptomonedelor, a căror reţea descentralizată este deificil de controlat.

Cu toate acestea, multe dintre firmele mari de tehnologie sau din domeniul investițiilor financiare au anunțat noi proiecte legate de criptomonede în ultimele 12 luni.


Bitcoin se depreciaza sub 30.000 de dolari


Bitcoin este afectată de eforturile chineze în vederea reglementării acestei pieţe descentralizate, China fiind o ţară în care se află numeroşi mineri – care pun puterea calcului în serviciul blockchain, baza de date descentralizată pe care se bazează criptomoneda – îi ”vânează” pe aceştia din urm, scrie Money.ro.

Un bitcoin valora marţi, la ora României 15.30, 29.854 dolari, cu 8,31% mai puţin.

Această criptomonedă foarte volatilă a rămas în creştere cu 3% de la începutul anului, însă s-a depreciat cu 54% faţă de cea mai mare valoare istorică, pe care a atins-o la jumătatea lui aprilie, de 64.870 de dolari.

În mai, Elon Musk, conducătorul excentric al Tesla, a dat cursul peste cap.

El a revenit asupra deciziei de a autoriza achiziţia de vehicule ale mărcii sale în bitcoin, după ce a acuzat criptomoneda de faptul că este prea poluanată.


Bitcoin a atins valoarea de 34.000 de dolari


Bitcoin a depășit duminică valoarea de 34.000 de dolari, ceea ce a însemnat un câștig în acest an de aproape 5.000 de dolari. Până la ora 17:00 GMT valoarea a scăzut până la aproximativ 33.000 de dolari.

Creșterea a fost determinată de interesul marilor investitori care caută profituri rapide și vine după ce Bitcoin a crescut cu 300% anul trecut, iar prețul multor alte valute digitale a crescut brusc.

Ethereum, a doua cea mai mare criptomonedă, a câștigat 465% în 2020, transmite Mediafax.

Unii analiști consideră că valoarea Bitcoin ar putea crește și mai mult pe măsură ce dolarul american scade.

Bitcoin este tranzacționat la fel ca monedele reale, cum ar fi dolarul american și lira sterlină. Recent, a căpătat un impuls suplimentar ca formă de plată online, după ce PayPal a adoptat moneda digitală.

Dar criptomoneda s-a dovedit a fi, de asemenea, o investiție volatilă.

Prețul în creștere a iscat îngrijorări cu privire la faptul că bitcoin ar putea înregistra o corecție dramatică, așa cum sa întâmplat în urmă cu trei ani, când valoarea s-a prăbușit.

În timpul creșterii din 2017, Bitcoin a fost aproape de a trece de nivelul de 20.000 de dolari, atingând ulterior minime extreme, sub 3.300 de dolari.

Bitcoin a depășit 19.000 de dolari în noiembrie anul trecut, înainte de a scădea din nou brusc.


Bitcoin a atins cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani


Preţul bitcoin, cea mai importantă și cunoscută criptomonedă în funcţie de capitalizarea de piaţă, a urcat la 17.868 de dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel atins după 20 decembrie 2017, fiind ulterior tranzacţionată în urcare cu 6,1%, la 17.760 de dolari pe unitate. Astfel, după ce a urcat constant de la începutul lunii septembrie, Bitcoin a sărit brusc spre maximele sale istorice de aproximativ 20.000 de dolari, valoare pe unitate pe care criptomoneda a atins-o pentru scurt timp la jumătatea lunii decembrie a anului 2017.

În acest an, preţul bitcoin a crescut cu circa 150% şi cu aproximativ 360% de la un minim atins în luna martie.

Analiștii economici sunt sceptici însă în privința unor investiții în bitcoin. Prețul bitcoin a crescut cu aproximativ 10% în ultimele trei zile, urcând spre 18.000 de dolari, dar unii au avertizat că o corecție a prețului bitcoin ar putea fi chiar după colț – unele analize sugerează că prețul bitcoin ar putea reveni în curând la doar 14.000 de dolari.

„Bitcoin funcționează mai bine decât se aștepta”, a declarat pentru Forbes, Ian Balina, directorul executiv al Token Metrics din Washington, care a spus că folosește analiza tehnică a datelor istorice ale prețurilor pentru a face prognoze despre prețul viitor al bitcoinului și al altor criptomonede. „Deși este o prognoză optimistă pe termen lung pe fondul factorilor macroeconomici și al marilor corporațiilor care aleg criptarea, ne așteptămla o corecție a bitcoinului, înapoi, la aproximativ 14.000 de dolari per unitate, până în prima săptămână a lunii decembrie”, a spus specialistul.

După ce a început anul la valoarea de aproximativ 7.000 de dolari, bitcoin și-a dublat valoarea până acum în acest an, împins de interesul reînnoit de pe Wall Street și de sprijinul investitorilor de renume care văd criptomoneda ca o acoperire emergentă împotriva unui val de inflație care se simte la orizont.

„Prețul bitcoin este determinat de cererea pentru un activ de refugiu sigur”, spune Phillip Gradwell, economist-șef la compania de date bitcoin și criptografice Chainalysis, adăugând că crede că a început o „buclă de feedback pozitiv” care va împinge prețul bitcoin spre o valoare superioară. „Acest lucru se întâmplă de la mijlocul lunii martie. De atunci, peste 1 milion de unități bitcoin au fost cumpărate de investitori, în mare parte prin bursele occidentale”, a mai spus acesta.

Din decembrie 2017, Bitcoin nu a mai fost atât de sus. Un motiv, spun analiștii este legat de anunţul Paypal de acum o lună. Platforma le permite de acum utilizatorilor de criptomonede să cumpere şi să vândă de la retaileri care acceptă Bitcoin cu ajutorul contului. astfel că se intensifică credinâa că am putea ajunge la 20.000 de dolari înainte de sfârșitul anului.

Dincolo de evoluția din 2020 și estimări, mulți investitori se așteaptă ca bitcoinul să urce mult mai sus decât oricând.
„Bitcoin ar putea atinge 45.000 de dolari în următorii câțiva ani”, a spus Balina, arătând spre dezvoltarea monedelor digitale ale băncii centrale drept ceva care, după părerea sa, ar putea crește prețul bitcoin pe termen lung.

„Un dolar digital complet ar fi un motor de marketing pentru bitcoin și cripto”, a spus Balina – ceva ce se așteaptă să se întâmple în cele din urmă, dar este încă la câțiva ani distanță.

Conceptul de dolar digital a apărut în majoritatea titlurilor din presa americană la începutul lunii martie, când s-a scris despre faptul că SUA lucra la implementarea unui pachet de stimulente economice în valoare de 2 trilioane de dolari. Acești bani erau meniți să ajute la combaterea efectului pe care pandemia de COVID-19 îl are asupra economiei. Două versiuni ale legii cu privire la stimulente au menționat dolarul digital.

Un proiect emis de Camera Reprezentanților din SUA a introdus conceptul de dolar digital, o monedă digitală emisă de banca centrală (CBDC). astfel ca Federal Reserve ar putea trimite bani direct în portofelele electronice ale persoanelor fizice. Un proiect alternativ al Senatului american a menționat un concept similar, în mai multe detalii. Din păcate, mențiunea a fost eliminată în forma finală a legii propuse.

Christopher Giancarlo, fostul președinte al CFTC, a înființat recent Fundația Digital Dollar pentru a lucra la proiectarea și cadrul legal potențial al unui dolar digital.

Pe de altă parte, China a început lansarea yuanului său digital, iar Banca Centrală Europeană și-a semnalat intenția de a începe lucrul la un euro digital.