Tag Archives coronavirus


Teatrele de pe Broadway, inchise pana in iunie


Teatrele de pe Broadway vor rămâne închise încă două luni până la 7 iunie, în condiţiile în care pandemia de coronavirus ar putea determina suspendarea restului sezonului în aşa numita Mecca a teatrului din New York.

„Principala noastră prioritate rămâne sănătatea şi bunăstarea publică pe Broadway şi a miilor de persoane care lucrează în industria teatrului în fiecare zi, inclusiv actori, muzicieni, tehnicieni şi multe alte categorii profesionale”, notează în comunicatul difuzat miercuri Charlotte St Martin, preşedinta Broadway League, asociaţia naţională pentru industria teatrului Broadway cu sediul în New York.

Noul anunţ al Broadway League intervine la mai puţin de o lună după închiderea oficială a sălilor de teatru, care iniţial era prevăzută pentru 30 de zile şi care a fost luată după ce autorităţile din New York au interzis reuniunile de peste 50 de persoane ca măsură împotriva răspândirii noului virus.

În urmă cu două săptămâni, s-a anunţat şi amânarea sine die a premiilor Tony, considerate Oscarurile teatrului, din cauza pandemiei de coronavirus care a determinat totodată amânarea sau anularea unei lungi liste de evenimente culturale în SUA.

Miercuri s-a aflat şi că gala New York Drama Desk Awards, considerate o antisală a premiilor Tony, va anunţa câştigătorii pe internet la 31 mai fără sărbătorirea acestui eveniment care reuneşte anual comunitatea de pe Broadway şi Off Broadway pentru a recompensa producţii de teatru de mai mică anvergură.

Pentru decernarea premiilor se va ţine cont doar de piesele de teatru lansate până la 11 martie când s-a anunţat închiderea sălilor, astfel încât rămân în afară în total 16 producţii care prevedeau să aibă premiera înainte de vara aceasta.

New York rămâne epicentrul pandemiei de coronavirus cu peste 142.000 cazuri pozitive


Bibliotecile din Marea Britanie au inregistrat un numar record de solicitari pentru resurse digitale


Numărul abonamentelor la colecţiile digitale ale bibliotecilor publice din Marea Britanie a crescut cu până la 770% în unele regiuni, cărţile electronice reprezentând o modalitate de petrecerea timpului în perioada epidemiei de coronavirus, informează pesa din regat.

Întrucât autorităţile recomandă cu fermitate izolarea la domiciliu pentru contracararea transmiterii COVID-19, cărţile în format ebook şi audiobook sunt din ce în ce mai solicitate, a precizat Asociaţia Consiliilor Locale (LGA) din Marea Britanie.

Deşi toate bibliotecile administrate de consiliile locale sunt închise pe perioada pandemiei, birourile de abonamente au înregistrat o creştere a cererilor pentru resurse digitale.

Consiliul local al comitatului Hampshire a înregistrat o creştere cu 770% a utilizatorilor digitali, Cornwall, cu 630%, iar Hertfordshire, cu 332%.

Bibliotecile din Hampshire au înregistrat o creştere cu 23% în numărul de ebook-uri împrumutate şi o creştere de 52% a celor rezervate.

La capitolul audiobook-uri, creşterea a fost de 31% la împrumuturi şi 20% la rezervări.

Procentele au fost calculate comparând activitatea de împrumut de pe 11 martie, înainte de începerea perioadei de izolare la domiciliu, cu datele de pe 18 martie.

„Numărul persoanelor care îşi fac abonament pentru serviciile digitale ale bibliotecilor a crescut exponenţial în unele regiuni din ţară”, a spus preşedintele comisiei pentru cultură, turism şi sport, Gerald Vernon-Jackson.


Oprah Winfrey doneaza 10 milioane de dolari pentru lupta impotriva noului coronavirus


Oprah Winfrey a anunțat că donează 10 milioane de dolari pentru lupta împotriva noului coronavirus, inclusiv unei noi iniţiative destinate procurării de alimente pentru americanii vulnerabili în timpul pandemiei.

„Donez 10 milioane de dolari pentru a ajuta americanii în timpul acestei pandemii în oraşele din toată ţara şi în zonele în care am crescut”, a declarat vedeta, în vârstă de 66 de ani.

O parte din bani vor merge către noua iniţiativă America’s Food Fund, lansată împreună cu Apple Inc, Fundaţia Ford, Laurene Powell Jobs şi actorul Leonardo DiCaprio, şi destinată procurării de alimente pentru persoanele cele mai afectate de pandemie, cum ar fi copiii care se bazau pe prânzul oferit la şcoală, familii cu venituri reduse, bătrâni şi persoanele confruntate cu pierderea locului de muncă.

Oprah nu a precizat însă spre ce va direcţiona cea mai mare parte din donaţia sa de 10 milioane de dolari.

Vedeta a făcut anunţul în aceeaşi zi în care datele au arătat că un număr record de 6,6 milioane de americani a depus actele pentru şomaj.

Luna trecută, Winfrey a lansat o serie de emisiuni săptămânale pe noul serviciul de streaming al Apple, Apple TV +, intitulată „Oprah Talks COVID-19”, în care vorbeşte prin intermediul platformelor video cu lideri spirituali şi cu alte personalităţi despre cum depăşim criza.


Marea Piramida din Giza, mesaj de solidaritate anti coronavirus


„Rămâneţi acasă, rămâneţi în siguranţă”: Marea Piramidă de la Giza a devenit luni seară ecran de proiecţie pentru un mesaj dedicat luptei împotriva noului coronavirus.

Proiectat cu litere mari de culoare verde pe fond roşu şi scris în engleză, mesajul a fost însoţit de un al doilea, cu litere albastre: „mulţumim celor care veghează asupra siguranţei noastre”, destinat personalului mobilizat în lupta împotriva coronavirusului.

Egiptul a înregistrat oficial 656 de cazuri de COVID-19 şi 41 de decese.

În faţa celor câţiva jurnalişti convocaţi pentru această ocazie, ministrul pentru turism şi antichităţi Khaled el-Enany a descris iniţiativa drept un „mesaj adresat întregii lumi”.

În acelaşi timp, Enany a dat asigurări că ministerul său depune” eforturi intense pentru salubrizarea şi dezinfectarea tuturor hotelurilor turistice, vaselor, monumentelor, muzeelor, pentru a putea fi gata să primească turiştii” după terminarea pandemiei.

Platoul de la Giza este unul dintre unul dintre punctele forte ale turismului egiptean, spectacole de sunet şi lumină fiind organizate în mod regulat aici pentru turişti.

În faţa pandemiei, autorităţile egiptene au decretat suspendarea zborurilor internaţionale, închiderea muzeelor şi a siturilor arheologice până la data de 15 aprilie.


Teatrul Bolsoi isi muta reprezentatiile pe Youtube


Celebrul Teatru Bolşoi din Moscova a anunţat joi că va transmite cele mai bune spectacole ale sale pe YouTube, într-un moment în care peste o treime din umanitate se află în izolare la domiciliu pentru a preveni răspândirea noului coronavirus, informează AFP.

„Pentru prima dată în istorie, Bolşoi va transmite online o serie de spectacole înregistrate în trecut, care fac parte din colecţia sa de aur”, a anunţat teatrul într-un comunicat.

Începând de vineri până pe 10 aprilie, şase spectacole vor fi oferite spectatorilor pe canalul oficial al Bolşoi de pe YouTube, „fără restricţii geografice”, potrivit aceleiaşi surse.

Baletul „Lacul lebedelor” va fi primul prezentat publicului vineri, de la ora 16:00 GMT, fiind succedat, în zilele următoare, mereu la aceeaşi oră, de opera „Boris Godunov” şi de baletul „Frumoasa Adormită”.

Fiecare spectacol va rămâne disponibil pe YouTube timp de 24 de ore de la difuzare.

„Teatrul a oferit întotdeauna oamenilor emoţii unice, sentimente unice”, îşi aminteşte directorul Bolşoi, regizorul Vladimir Urin.

„Desigur, nu vrem să pierdem contactul cu publicul”, subliniază el, adăugând că speră că această iniţiativă „va ridica moralul şi va aduce măcar o sănătate spirituală celor care iubesc arta teatrului Bolşoi”.

Organizatorii festivalului „Anotimpurile ruseşti” au lansat deja începând de luni un serviciu online gratuit care permite publicului să descopere spectacole de teatru, concerte şi spectacole de balet.

Difuzate în cadrul proiectului „Rămâi acasă cu Anotimpurile ruseşti”, aceste spectacole sunt prezentate de prestigioase colective artistice ruseşti şi de instituţii culturale care au participat la festival.


Omul de afaceri Stefan Mandachi ofera un hotel de patru stele pentru personalul medical afectat de coronavirus


Omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi va pune gratuit Mandachi Hotel&Spa la dispoziția personalului medical și a voluntarilor care au interacționat cu bolnavi sau suspecți de infectare cu noul coronavirus, la Spitalul Județean Suceava sau în incinta oricăror altor unități spitalicești din orașele și comunele situate în vecinătatea municipiului Suceava. Atât personalul medical, cât și voluntarii care s-au ocupat de pacienți afectați de COVID-19, precum și polițiștii, jandarmii și cadrele militare care au interacționat cu cetățenii suspectați că ar fi contaminați cu acest virus vor avea nevoie de un spațiu de izolare, pentru a nu-și pune în pericol familiile. Hotelul va fi pus integral la dispoziția personalului medical, polițienesc și militar care este nevoit să intre în autoizolare, imediat ce se va obține avizul din partea Direcției de Sănătate Publică.

„Cadrele medicale și militare vor intra pe proprie răspundere în hotel și vor primi cartele pentru camerele în care vor sta, iar noi vom preda aceste cartele spitalului și secției de poliție, urmând să asigurăm paza hotelului și să oferim câte o masă gratuită de la unul dintre restaurantele Spartan din Suceava, care încă mai face livrări. În mod firesc, nu pot chema personalul Mandachi Hotel&Spa pentru a asigura asistență în această perioadă, deoarece nu vrem să-I expunem unei potențiale contaminări”, a declarat Ștefan Mandachi.

Hotelul inaugurat de Ștefan Mandachi în 2018 ocupă o suprafață de 7.000 mp, are 90 de camere și un salon de evenimente, Magnificus Plaza, iar toate aceste spații vor fi puse atât la dispoziția persoanelor aflate în prima linie de luptă cu noul coronavirus care vor trebui să intre în carantină, cât și tuturor antreprenorilor care vor să își ofere sprijinul prin confecționarea de măști medicale.

„Fac un apel către toți producătorii de măști de protecție care sunt gata să le confecționeze în cel mai scurt timp și să le doneze spitalelor. În incinta Magnificus Plaza, care are 1.500 mp, aceștia vor putea instala câteva sute de mașini și vor putea lucra în cele mai bune condiții pe care noi le putea crea în această perioadă. Este important ca noi, toți cei din mediul privat, să fim uniți și să ajutăm cu tot ceea ce putem autoritățile în această situație neobișnuită, care ne pune pe toți la încercare. Aș dori să precizez că nu consider gestul meu ca fiind unul special, că nu îl fac pentru că urmăresc vreun beneficiu de imagine și nici nu încasez vreo subvenție pentru carantină din partea statului. Am decis să fac public acest demers, în primul rând pentru ca oamenii din Suceava și din zonele limitrofe să știe unde pot să vină în această perioadă foarte grea, în care nu au unde sta pentru a nu-și supune familiile unui potențial risc. Un al doilea motiv este nevoia de a găsi producători de măști medicale de care este atât de mare nevoie și cărora le ofer un spațiu de lucru. Depinde de noi toți să ne solidarizăm și să ajutăm pe cât putem atât victimele acestui virus, cât și pe toți cei care, în mod eroic, își riscă viața pentru a face bine”, a mai punctat antreprenorul sucevean.

Mandachi Hotel&Spa este situat în municipiul Suceava la intrarea dinspre București, pe Bulevardul Sofia Vicoveanca nr. 107.


Louis Vuitton incepe sa produca gel dezinfectant


Numărul ridicat de cazuri de infecție cu nou coronavirus din Franța a determinat unii dintre cei mai mari producători de parfum să treacă la producția de dezinfectant. Conglomeratul de mărfuri de lux LVMH (Louis Vuitton), compania-mamă a Christian Dior, Guerlain și Givenchy, dorește să ajute autoritățile sanitare franceze prin fabricarea dezinfectantului de mână, pe care ar urma să îl ofere gratuit, potrivit CNN.

LVMH a declarat că va folosi toate instalațiile de producție ale mărcilor sale de parfumuri și produse cosmetice pentru a produce cantități mari de gel hidroalcoolic sau de gel dezinfectant pentru mâini, începând de luni. Gelul va fi livrat autorităților de sănătate franceze.

„Prin această inițiativă, LVMH intenționează să ajute la acoperirea lipsei de produse sanitare din Franța și să permită unui număr mai mare de oameni să continue să ia măsurile corecte pentru a se proteja și pentru a împiedica răspândirea virusului”, a declarat compania, într-un comunicat de presă.

Franța și-a închis restaurantele, cafenelele și cinematografele într-un efort de combatere a virusului. Duminică, Franța a înregistrat aproape 1000 de cazuri noi de infecție cu coronavirus.


Salonul Auto de la Geneva a fost anulat din cauza coronavirusului


Salonul Auto de la Geneva, un important eveniment al industriei auto ce era programat să se desfăşoare în perioada 5-15 martie 2020, a fost anulat după ce Guvernul federal elveţian a interzis toate evenimentele cu o largă participare a publicului din cauza coronavirusului, au anunţat vineri autorităţile locale.

Oraşul elveţian Geneva urma să găzduiască de săptămâna aceasta cea de a 90-a ediţie a Salonului auto internaţional în contextul în care restricţiile impuse călătoriilor au impus amânarea sau anularea altor saloane precum Congresul Mondial al Telefoniei Mobile de la Barcelona, Salonul de orologerie Watches & Wonders de la Geneva, Târgul Light + Building de la Frankfurt sau Salonul Auto de la Beijing.

Autorităţile elveţiene au decis să interzică, cel puţin până pe 15 martie, toate evenimentele publice şi private care reunesc peste 1.000 de persoane, în scopul limitării transmiterii noului coronavirus.

„În urma coordonării cu cantoanele, Consiliul Federal (guvernul elveţian) a decis să interzică marile manifestări. În consecinţă, la Geneva, Salonul Auto nu va mai avea loc”, a anunţat preşedintele Consiliul de stat din Geneva, Antonio Hodgers.

Salonul Auto de la Geneva este unul dintre cele mai importante evenimente ale anului din industria auto. Salonul îşi deschide porţile în fiecare an la începutul lunii martie, iar prima ediţie a avut loc în anul 1905.


Saptamana Modei de la Londra, debut sub semnul coronavirusului



Săptămâna Modei de la Londra debutează vineri cu peste 60 de prezentări programate până marţi, inclusiv mult aşteptatele parade ale caselor Burberry şi Tommy Hilfiger, dar cu o participare ce se anunţă redusă din cauza epidemiei de pneumonie cauzată de noul tip de coronavirus depistat în China.

British Fashion Council (BFC), organismul ce reprezintă interesele industriei de modă din Marea Britanie, a anunţat săptămâna trecută că se aşteaptă ca numărul „companiilor media şi al comercianţilor cu amănuntul chinezi să fie considerabil redus din cauza restricţiilor de călătorie”. Încercând să se adreseze totuşi şi clienţilor chinezi, „vom face tot ce este posibil pentru ca defilările să poată fi văzute de publicul care nu poate să călătorească şi explorăm alte parteneriate cu scopul de a creşte vizibilitatea acestor show-uri”, a declarat într-un comunicat Caroline Rush, directoarea BFC, scrie Agerpres.ro.

Ca măsură de precauţie, acţiuni de curăţare în profunzime a principalului spaţiu în care vor avea loc defilările de modă din capitala britanică vor fi organizate în fiecare zi şi distribuitoare de soluţie hidroalcoolică, cu rol de dezinfectare, vor fi puse la dispoziţia spectatorilor.

În pofida acestui climat mohorât, personalităţile modei britanice se află pe afişul evenimentului, pentru a-şi prezenta colecţiile feminine toamnă-iarnă pentru sezonul 2020/2021, iar printre ele se află „regina modei punk-rock” Vivienne Westwood, vineri, şi Pam Hogg, duminică.

Alături de alte nume mari precum britanicii Chalayan, J.W. Anderson şi Victoria Beckham, francezul Roland Mouret şi sârboaica Roksanda Ilincic, îşi vor prezenta colecţiile şi tineri designeri proveniţi din incubatorul de talente Fashion East, precum Petar Petrov, un stilist bulgar de origine ucraineană, care şi-a lansat marca omonimă la Viena în 2009 şi care îşi va face debutul în acest an la evenimentul londonez.

Renunţând la New York Fashion Week, Tommy Hilfiger a ales să îşi prezinte colecţia la Londra, duminică, punând accent pe dimensiunea durabilă şi sustenabilă a creaţiilor sale.

La fel ca el, tot mai mulţi creatori sunt preocupaţi de impactul modei asupra mediului şi aleg să folosească materiale regenerabile şi să susţină artizanatul local. Această tendinţă se va reflecta în special în colecţiile mărcilor britanice Mulberry, Johnstons şi Elgin, dar şi Phoebe English, care îşi produce întreaga gamă doar în Anglia.

Criticată de activiştii mişcării ecologiste Extinction Rebellion, aflaţi la originea mai multor proteste organizate în marja defilărilor, moda britanică încearcă să îşi schimbe imaginea şi să valorifice bunele practici ale acestui sector, prezentând, de exemplu, o expoziţie consacrată „modei pozitive”.

Marţi, tânăra creatoare Rosh Mahtani, fondatoarea brandului de bijuterii Alighieri, va primi „Premiul Elizabeth II pentru modă”, atribuit pentru al treilea an şi care recompensează „o abordare etică”, a subliniat BFC într-un comunicat. Această londoneză care a crescut în Zambia, unde părinţii ei de origine indiană ţineau un magazin, realizează bijuterii în plăci de aur inspirate din „Divina Comedie” a lui Dante Alighieri.

Atribuit pentru prima dată în acest an, un premiu Karl Lagerfeld pentru inovaţie va fi decernat luni, la un an de la moartea acestui star al modei haute-couture.

Sâmbătă şi duminică, London Fashion Week se deschide parţial şi pentru publicul larg. Contra sumei de 135 de lire sterline (162 de euro), pasionaţii de modă au putut să cumpere bilete care le permit să asiste la defilările brandurilor Temperley London, sâmbătă, şi De La Vali, duminică. Dacă vor aprecia anumite creaţii vestimentare, spectatorii vor putea să le cumpere imediat după prezentările de modă, din magazine temporare deschise cu această ocazie.


Brandurile de lux din Marea Britanie incep sa calculeze pierderile provocate de coronavirus


Brandurile de lux și comercianții cu amănuntul din Marea Britanie încep să se confrunte cu o scădere semnificativă a vânzărilor pe măsură ce răspândirea coronavirusului se amplifică.

Ministrul secretar de stat pentru sănătate, Matt Hancock, a declarat luni că noul coronavirus este o „amenințare gravă și iminentă la adresa sănătății publice”, deoarece numărul cazurilor confirmate în Marea Britanie s-a ridicat la opt persoane. Zborurile dintre Regatul Unit și China rămân suspendate. În timp ce impactul uman se amplifică la nivel psihologic, brandurile de lux și retailerii din Marea Britanie încep să socotească pierderile pe măsură ce cheltuielile cumpărătorilor chinezi – despre care grupul de lux Walpole spune că reprezintă 22% din totalul cheltuielilor de lux din Marea Britanie – stagnează.

Directorul britanic al unui brand de lux a declarat pentru Drapers că „impactul este evident la Londra și va fi simțit grav la nivel global, având în vedere cheltuielile mari generate de consumatorii chinezi. Nimeni nu știe cât va dura situația, dar scenariul meu cel mai bun ar fi că va dura celu putin trei luni înainte ca numărul turiștilor să revină la valorile de anul trecut”.

Săptămâna trecută, Burberry a avertizat că răspîndirea coronavirusului a dus la un „efect negativ” asupra cererii și vânzărilor de lux de pe piața chineză. Acesta a declarat că 24 din cele 64 de magazine chineze rămân închise ca urmare coronavirusului afectând vânzările atât în ​​China continentală cât și în Hong Kong. Între timp, brandul italian de îmbrăcăminte Moncler a declarat săptămâna aceasta că numărul de cumpărători din magazinul său chinez a scăzut cu 80% din aceeași cauză.

Fostul director al unei mărci de lux din Marea Britanie a declarat că impactul asupra industriei de lux este „grav”: „Rezultatele anuale vor fi grav afectate. Cu toții iubim clientul chinez, pentru că este un cheltuitor fantastic, așa că sunt sigur că va avea un impact negativ asupra vânzărilor cu amănuntul. Vor fi efecte majore în următoarele luni în următorul sezon turistic în condițiile diminuării drastice a numărului de chinezi care călătoresc în Marea Britanie. Urmează și Săptămâna de Aur a lunii mai și nu mai văd o îmbunătățire până atunci”.

Analiștii financiari spun că brandurile de lux vor avea în probleme. Michael Kors a spus că se așteaptă ca veniturile să scadă cu 100 de milioane de lire sterline. Bicester Village, una dintre cele mai populare destinatii de shoppping de lux pentru turistii care vin în Marea Britanie este gol și această situație va avea un efect negativ asupra producției și a aprovizionării

Cu toate acestea, CEO-ul Walpole, Helen Brocklebank, a fost optimistă, fiind de părere că industria luxului își va reveni repede: „O scădere este inevitabilă, dar va fi mult mai scurtă decât în ​​focarul SARS din 2003, deoarece răspunsul global a fost mult mai rapid pentru a ține în frâu virusui: „Este o situație neplăcută pe care nu și-a dorit-o nimeni, dar trebuie să trecem prin asta. Afacerile sunt cu adevărat solide, am avut o creștere de 49% în ultimii patru ani. Sectorul luxului avut o evoluție incredibilă!


Autoritatile recomanda evitarea calatoriilor in provinciile chineze afectate de coronavirus


Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Departamentul pentru Turism recomandă evitarea deplasărilor care nu sunt necesare în Republica Populară Chineză, având în vedere că există un focar de pneumonie virală (coronavirus) în provincia Hubei, localitatea Wuhan.

Totodată, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Departamentul pentru Turism reamintește că turiștii care și-au cumpărat vacanțe în Republica Populară Chineză, în provinciile afectate de pneumonie virală (coronavirus), și vor să își anuleze călătoria, au posibilitatea să își recupereze integral sumele plătite către operatorii de turism, însă nu pot beneficia de despăgubiri suplimentare.

Conform art. 13, alin. (3) din Ordonanța nr. 2/2018 privind comercializarea pachetelor de servicii de călătorie, „Prin excepție de la alin. (1), călătorul are dreptul să înceteze contractul privind pachetul de servicii de călătorie înainte de începerea executării pachetului, fără a plăti vreo penalitate de încetare în cazul unor circumstanțe inevitabile și extraordinare care se produc la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia și care afectează în mod semnificativ executarea pachetului sau care afectează semnificativ transportul pasagerilor la destinație”. Prin circumstanțe inevitabile și extraordinare înțelegem, conform art. 3, alin. (3) din Ordonanța nr. 2/2018 “o situație care nu poate fi controlată de partea care invocă o astfel de situație și ale cărei consecințe nu ar fi putut fi prevăzute și evitate chiar dacă s-ar fi luat toate măsurile rezonabile”.

Începând cu data de 27 ianuarie, comercializarea și executarea pachetelor de servicii turistice pe teritoriul Republicii Populare Chineze este suspendată de către Ministerul Culturii și Turismului din China printr-un ordin, în încercarea de a preveni și ține sub control răspândirea infecțiilor cauzate de coronavirus. În acest sens, Asociația Națională a Agențiilor de Turism din Republica Populară Chineză face apel către furnizorii de servicii turistice interne și internaționale, printr-o scrisoare deschisă semnată pe 26 ianuarie, pentru acordarea de sprijin turiștilor în vederea recuperării sumelor achitate în cazul în care aceștia solicită anularea excursiei.

Totodată, cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beijing: +861065323616, Consulatului General al României în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong: +85225233813, +85225233817 și Consulatului General al României la Shanghai: +862162701146, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefoanele de permanență ale misiunii diplomatice a României în R.P. Chineză +8618611737488, Consulatului General al României la Shanghai: +8613701949075 și Consulatului General al României în R.A.S. Hong Kong a Republicii Populare Chineze: +85296137370.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://hongkong.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection, http://www.mae.ro și reamintește faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.

Comunicat ECTTA:

Mecanismul de Protecție Civilă al UE a fost activat în urma unei solicitări de ajutor din partea Franței pentru a oferi sprijin consular cetățenilor UE din Wuhan, China.

UE va cofinanța costurile de transport ale aeronavei. Primul avion pleacă astăzi din Franța, în timp ce cel de-al doilea va pleca în zilele următoare.

Cetățenii UE prezenți în regiune și care doresc să fie repatriați pot solicita repatrierea, indiferent de cetățenia lor.

Cifrele inițiale indică faptul că aproximativ 250 de cetățeni francezi vor fi transportați în prima aeronavă și peste 100 de cetățeni ai UE din alte țări se vor alătura celei de-a doua aeronave.

Aceasta este o primă cerere de asistență, probabil vor urma și altele în curând.

Pentru detalii suplimentare si asistență în soluționarea problemelor cauzate de apariția focarului de pneumonie virală (coronavirus), membrii ANAT ne pot contacta la office@anat.ro .