Tag Archives companie


Apple a devenit prima companie din SUA cu o valoare de piata de 3 trilioane de dolari


Apple a devenit luni prima companie americană care ajunge la o capitalizare de piață de 3 trilioane de dolari, datorită încrederii investitorilor că producătorul american de telefoane iPhone va continua să lanseze produse care se vând foarte bine, în contextul în care caută să se extindă pe piața mașinilor autonome și pe cea a metaversului, transmite Reuters.

În prima zi de tranzacționare din 2022, acțiunile Apple au ajuns la un record de 182,88 de dolari la mijlocul zilei.

Cea mai valoroasă companie din lume este prima care ajunge la acest prag de 3 trilioane de dolari. Investitorii pariază că consumatorii vor continua să scoată din buzunar bani mulți pentru Iphone, Macbook și servicii precum Apple Tv și Apple Music.

Unii analiști consideră că motorul acestei creșteri este partea de servicii, care ar valora 1,5 trilioane de dolari în ochii investitorilor de pe Wall Street.

„Fiind prima companie care intră în clubul de 3 trilioane de dolari este «un moment de flexare a mușchilor» pentru (CEO-ul Tim) Cook și compania”, spune analistul Daniel Ives de la Wedbush Securities.

Apple a împărțit clubul celor evaluați la două trilioane de dolari cu Microsoft, care valorează acum aproape 2,53 trilioane de dolari. Alphabet (care deține Google), Amazon și Meta Platforms (care deține Facebook) au o capitalizare de peste 1 trilion de dolari.

Adoptarea rapidă a tehnologiilor 5G, AR/VR (realitatea augmentată și realitatea virtuală) și inteligența artificială au contribuit de asemenea ca acțiunile să devină preferate pe bursă în contextul în care investitorii se îndreaptă către companiile bogate în lichidități și se îndepărtează de afacerile care au fost mai sensibile la creșterea economică, potrivit Reuters.

Adoptarea rapidă a tehnologiei 5G, care are implicații extinse în viitor, a oferit un impuls semnificativ. Recent, Apple a lansat iPhone 13 în al doilea său val de telefoane ce utilizează tehnologia 5G.

În China, una dintre cele mai mari piețe ale Apple, compania continuă să conducă piața telefoanelor inteligente pentru a doua lună la rând, devansând rivali ca Vivo și Xiaomi, arată datele recente furnizate de CounterPoint.


BMW Group exploreaza industria IT din Romania


bmw

Industia IT este o direcţie tot mai importantă pentru industria auto în general şi în special pentru BMW Group, o companie cu o tradiţie a inovaţiei şi pentru care digitalizarea joacă un rol tot mai important.

În acest sens, oficiali ai BMW Group au vizitat România pentru a explora noi posiblităţi în industria software, pentru a găsi noi parteneri şi furnizori. Este un proiect care a fost iniţiat în toamna anului trecut, o dată cu vizita la BMW Group a Prim Ministrului de atunci, Dacian Cioloş, şi continuă şi acum, cu susţinerea Guvernului României, a Prim Ministrului, Sorin Grindeanu, a Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat si a InvestRomania, potrivit unui comunicat al companiei.

După un proces de selecţie, reprezentanţi BMW Group s-au întâlnit joi la Bucureşti cu câteva zeci de companii româneşti din industria IT, având primele discuţii în vederea identificării unor potenţiale oportunităţi de colaborare.

După ce în 2007 era prezentată strategia care avea să definească o decadă de dezvoltare a companiei, inclusiv lansarea brand-ului BMW i sau a programului BMW Efficient Dynamics, compania a aliniat noua strategie la realităţiile actuale. Lansată în martie 2016, noua strategie pe termen mediu şi lung, Strategy NUMBER ONE > Next, are digitalizarea în prim plan şi este construită pe baza conceptului A.C.E.S – Autonomous, Connected, Electrified and Shared.

Pentru aceasta BMW Group a dezvoltat o serie de parteneriate strategice importante care să susţină dezvoltarea de tehnologii noi, precum cea a condusului autonom. Astfel, în parteneriat cu Daimler AG şi Audi AG, BMW Group a achiziţionat compania Here Maps, pentru a susţine dezvoltarea de hărţi HD, de calitate foarte bună. Colaborarea cu Mobileye, care vine cu cea mai bună experienţă în dezvoltarea senzorilor pentru automobil, Intel, care asigură tehnologie de procesare de înaltă putere, BMW Group a pus bazele unei platforme deschise pentru condusul autonom şi va susţine lansarea în 2021 a BMW i Next, primul model de serie al mărcii care oferă aceste funcţii.

Tot pentru a susţine dezvoltarea condusului autonom, BMW Group a anunţat în decembrie 2016 deschiderea unui centru de competenţe lângă München. În prezent, BMW Group are aproape 600 de angajaţi în acest domeniu. Majoritatea este reprezentată de dezvoltatori de software – iar numărul acestora este în creştere.

În afară de serviciile pe care le dezvoltă pe cont propriu, BMW Group investeşte şi într-o serie de afaceri start-up promiţătoare şi furnizori de servicii prin intermediul BMW i Ventures. Această entitate permite concernului să identifice şi să răspundă rapid la tendinţele mobilităţii din toată lumea, un avantaj crucial, având în vedere ritmul mai rapid al ciclurilor de dezvoltare din industria IT în comparaţie cu lumea auto.