Tag Archives colectionari


Artiști care vor îmbogăți tinerii colecționari, în prima licitație a noului sezon


Pieței artei contemporane i s-a adăugat recent un nou segment, denumit „Arta Azi”, care a diversificat vârsta pasionaților de artă și a atras atenția colecționarilor, dar și a investitorilor ce urmăresc diversificarea portofoliilor. „Arta Azi” a scos la rampă o suită de artiști contemporani care au dat expresie trendurilor actuale, lucrările lor având și tehnică, și mesaj, și emoție, aducând posesorilor nu doar capital cultural și o investiție inteligentă pe timp de inflație, dar și posibilitatea implicării în dezvoltarea și maturizarea pieței românești de artă.

O mare parte din creatorii vizuali din noul val artistic, și care formează segmentul „Arta Azi”, sunt prezenți în prima licitație a noului sezon al pieței românești de artă organizată de Casa de Licitații A10 by Artmark. „Arta Azi”. Licitația de Artă Contemporană va avea loc marți, 20 septembrie, și reunește aproximativ 200 de lucrări de artă contemporană, sculptură contemporană sau artă digitală în format NFT, realizate de artiștii care stau în acest moment în lumina reflectoarelor pe scena artei contemporane – Adrian Ghenie, Victor Brauner, Felix Aftene, Roman Tolici, Francisc Chiuariu și mulți alții. Prețul de pornire al operelor create de aceștia este unul conservator, fiind un moment potrivit pentru investiție, între 100 și 5.000 de euro.

În topul licitației se află Felix Aftene cu opera „Sărutul”, realizată anul trecut, care are prețul de pornire de 5.000 de euro. În ultimii ani artistul ieșean a urmat un trend ascendent, evoluând de la lucrări tranzacționate pentru câteva mii de euro către 15.000-20.000 de euro. Astfel, posesorii operelor semnate de Felix Aftene s-au bucurat de o creștere impresionantă a valorii acestora în ultimii ani. A doua cea mai valoroasă operă – „Furtună în larg”, a fost realizată în prima perioadă de creație a celui mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional – Adrian Ghenie și are un preț de pornire de 3.000 de euro. De-a lungul timpului, în România, datorită rarității apariției lucrărilor semnate de Ghenie, prețul în licitație urcă peste maxima estimării caselor, ajungând să fie tranzacționate la zeci sau sute de mii de euro. Acest proces este susținut de pasionații, colecționarii sau investitorii artei contemporane, care ajung posesorii acestor valori rare cu potențial de creștere în timp.

Alți artiști de interes care au urmat un trend ascendent în licitațiile de artă contemporană și care sunt în vizorul colecționarilor, fiind prezenți în evenimentul din 20 septembrie, sunt: Ana Bănică, Robert Lorincz, Nicolae Comănescu, Lucian Smău, Pisica Pătrată, Saddo, Latifundiar, Victor Fota, Roxana Benea, Andrei Tudoran, Alina Ondine Slimovschi, Luigi Puiu, sau Aeul.

Noul sezon al pieței românești de artă readuce pasionații și colecționarii de artă în sala de licitații, desfășurându-se în format hybrid. Astfel, începând cu prima licitație, care va avea loc marți, 20 septembrie, aceștia vor avea ocazia să participe fizic la evenimentele desfășurate la Palatul Cesianu-Racoviță, dar și, în continuare, online prin intermediul platformei de licitare Artmark Live 2.0. Revenirea în sala de licitații va prilejui întâlniri cu consultanții de artă care recomandă și oferă detalii despre prețurile din piață, cotațiile artiștilor, nivelul cererii colecționarilor, dar și participarea la spectacolul licitațiilor de artă.

Expoziția „Arta Azi”, deschisă la Palatul Cesianu-Racoviță, str. C.A. Rosetti, nr. 5, își așteaptă vizitatorii de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00, și poate fi vizitată gratuit.


Cele mai vechi artefacte ale lumii se scot la licitatie


Peste 200 de piese rare, valoroase nu doar pentru cultura românească, dar și pentru cea a popoarelor lumii, unele dintre ele vechi de mii de ani, se află în expoziție la Palatul Cesianu-Racoviță, iar joi, 18 noiembrie, vor fi scoase la vânzare în cadrul Licitației de Artă Tradițională, Covoare și Antichități.

Dedicată colecționarilor de artefacte istorice și design, dar și iubitorilor de tradiții românești sau orientale, impresionanta colecție este compusă din antichități romane ori sumeriene, covoare persane și turcești, podoabe balcanice din sec. XVIII și stampe japoneze, dar și piese de mobilier Neo-Brâncovenești, ii și costume populare românești.

Rarități pentru piața de profil din România, considerate totodată active de nișă ce completează alternativele investiționale în perioade instabile economic, precum este cea actuală, artefactele istorice conving nu doar prin unicitate, dar și prin decorativitatea lor.

Un exemplu care se remarcă în licitația de joi, 18 noiembrie, este ulciorul roman cu toartă, ce datează din a doua jumătate a sec. II. Piesa confecționată din ceramică roșie are prețul de pornire de doar 300 de euro și provine din colecția importantului om politic al sfârșitului sec. XIX și fondator al catedrei de mecanică la Universitatea din Iași, Miltiade Tzony. Din aceeași colecție face parte și un blid roman, care are un preț conservator de pornire de doar 200 de euro și este datat sfârșitul sec. I – începutul sec. II.

O altă piesă rară este fragmentul de statuetă ce îl reprezentă pe Buddha surâzând (Xiao Fo). Lotul cu prețul de pornire de 400 de euro datează din sec. XV-XVI și provine din colecția familiei de doctori Roth-Nicolau. Iar de la 1500 provin două talere ceremoniale din cositor, purtând mărcile orașului Sibiu, care au în licitație un preț de pornire de doar 175 de euro.

Licitația de specialitate rezervă un capitol important valorilor tradiționale românești, între care se remarcă iile și costumele populare. Cu o compoziție care respectă perfect structura tradițională, realizat din pânză de bumbac, țesute manual sunt costumele alcătuite din ie, fotă, maramă și brâu. Costumele datate prima jumătate a sec. XX ori mijlocul acestuia au un preț de pornire de 200-250 de euro și sunt reprezentative pentru zonele Bran, Gorj, Cărbunari, Banat, Argeș sau Ținutul Pădurenilor, Hunedoara.

Piesele de colecție din cadrul Licitației de Artă Tradițională, Covoare și Antichități ocupă 3 săli de expoziție în cadrul Palatului Cesianu-Racoviță și pot fi admirate până joi, 18 noiembrie, în regim gratuit. Sediul Artmark se află pe str. C.A. Rosetti, nr. 5. Se pot formula oferte pentru loturile puse în vânzare, fie la sediu fie pe siteul www.artmark.ro ori se poate participa la licitație live, online, de către oricine persoană interesată care a deschis în prealabil un cont de licitare online prin platforma Artmark Live.


Piata artei contemporane, stimulata de NFT-uri


NFT-urile (non-fungible token), certificate de autenticitate asociate unui obiect virtual (imagine, videoclip, mesaj pe Twitter, etc.), au revoluţionat piaţa mondială a artei, stimulată de arta contemporană, care a devenit „locomotiva” acesteia, potrivit raportului anual al companiei Artprice.

Graţie acestor NFT-uri, care garantează autenticitatea şi caracterul unic al operelor digitale, precum şi migraţiei masive în spaţiul online a licitaţiilor de artă contemporană după declanşarea crizei sanitare, vânzările de astfel de obiecte la licitaţiile publice au atins nivelul record de 2,7 miliarde de dolari în exerciţiul financiar 2020-2021 (+117%), scrie Agerpres.ro.
Cu 102.000 de opere contemporane (artişti născuţi după 1945, care s-au remarcat în pictură, sculptură, instalaţii, desene, fotografii, stampe, videoclipuri şi, de acum, NFT-uri) vândute între 30 iunie 2020 şi 30 iunie 2021, arta contemporană deţine de acum 23% din piaţa mondială a artei, comparativ cu doar 3% în exerciţiul financiar 2000-2001, notează Artprice, lider mondial în informaţii despre piaţa de artă.

Cu 40% din vânzările mondiale, China (continentală, Taiwan, Hong Kong) devine liderul mondial al artei contemporane, devansând Statele Unite (32%) şi Marea Britanie (16%). Hong Kong s-a clasat imediat după New York în fruntea oraşelor-far ale pieţei de artă contemporane şi a depăşit Londra. Parisul ocupă locul al cincilea în acest clasament.

Femeile, care nu reprezentau decât 5% din totalul artiştilor din clasamentele generale, au ajuns la 37% şi sunt aproape la fel de numeroase ca bărbaţii în segmentul fotografiei, a precizat Thierry Ehrmann, preşedintele Artprice.

Prin operele digitale în format NFT, care reprezintă două treimi din valoarea vânzărilor online, adică 2% din piaţa de artă globală în 2021, potrivit raportului Artprice, „apar artişti noi, precum Beeple, plecat de la nimic (fără galerie, fără expoziţie, fără vânzări la licitaţie), care refuză să intre în circuitul clasic al artei”, a precizat Thierry Ehrmann.

Dincolo de un concept inovator pe internet, uneori criticat şi considerat „o bulă speculativă”, „NFT-ul permite cu adevărat tinerilor artişti să trăiască din artă şi, mai ales, reprezentanţilor artelor stradale, care prin natura lor sunt efemere”, impunându-se „ca o tendinţă mondială foarte puternică”, a adăugat preşedintele Artprice, recunoscând că şi-a revizuit punctul iniţial de vedere asupra acestui „fenomen sociologic rar”.

De la aproximativ 150 de reprezentanţi cunoscuţi la licitaţiile mondiale de artă în anul 2000, adepţii curentului „street-art” au ajuns în acest an la 18.000, a subliniat acelaşi expert. Cel mai renumit dintre ei, Banksy (care a avut vânzări de 123 de milioane de dolari în primul trimestru al anului 2021), a intrat în Topul 5 al celor mai performanţi artişti din lume prin prisma vânzărilor la licitaţie, după Picasso, Basquiat, Warhol şi Monet, precizează raportul Artprice.

În segmentul artei contemporane, Banksy s-a clasat pe locul al doilea, după Basquiat (7% din vânzările mondiale).

Necunoscut la licitaţiile publice de anul trecut, americanul Mike Winkleman, alias Beeple, în vârstă de 40 de ani, se numără printre artiştii în viaţă cu cele mai scumpe opere, în urma lui David Hockney şi a lui Jeff Koons, după ce primul său NFT („Everydays: The First 5.000 days”) s-a vândut la licitaţie cu 69,3 milioane de dolari, deşi avea un preţ de pornire de 100 de dolari.

Înaintea licitaţiei, Beeple avea mai multe milioane de admiratori pe Instagram, fapt care i-a adus sprijinul casei Christie’s. El singur reprezintă 3% din piaţa de artă contemporană, potrivit raportului Artprice.

NFT-urile atrag „noi colecţionari, cu vârsta medie de 32 de ani, din generaţia 2.0, care cumpără artă la preţuri mai mici”, afirmă Thierry Ehrmann. În 2020-2021, aceste NFT au cumulat nouă vânzări care au depăşit pragul de 1 milion de dolari, depăşind de trei ori vânzările cumulate de fotografii.

Un alt fenomen marcant: sosirea masivă pe piaţă a artiştilor afro-americani, afro-britanici şi a reprezentanţilor continentului african, inclusiv a unora care au dus la o explozie a preţurilor în timpul licitaţiilor. Un astfel de exemplu este afro-americanul de origine ganeză Amoako Boafo, care a vândut cu 1,14 milioane de dolari tabloul său „Baba Diop”, la Hong Kong, în decembrie 2020, depăşind de peste 10 ori estimările specialiştilor.


Crestere semnificativa a achizitiilor online de opere de arta in 2020


Vânzările online ale primelor trei case de licitații la nivel mondial, Christie’s, Sotheby’s şi Phillips, au depăşit miliardul de dolari (+524%), rezultate ce au contribuit semnificativ la creșterea globală a achizițiilor online de artă, 82% dintre noii colecţionari de artă cumpărând de pe internet anul trecut, faţă de 36% în 2019.

Este însă ”un boom sau o bulă”?, se întreabă această anchetă care a fost realizată în rândul a 70 de platforme, potrivit Money.ro.

Colecţionarii care ezită să facă achiziţii online spun că dificultăţile constau în imposibilitatea de a inspecta fizic operele, de a le cunoaşte adevărata stare, de a le stabili calitatea, precum şi teama de a cumpăra falsuri sau reproduceri.

Potrivit Hiscox, 62% dintre noii cumpărători de artă ar fi încurajaţi să facă achiziţii în urma evaluărilor altor clienţi, dar doar 37% dintre platformele de artă online propun o astfel de opţiune.

70% dintre aceştia ar cumpăra mai mult dacă ar avea posibilitatea de a vorbi cu un consultant. Însă doar 27% dintre platforme aigură un consultant.

Majoritatea site-urile chestionate (83%) utilizează deja o rezoluţie înaltă, opţiunea zoom sau alte instrumente pentru vizualizare. Însă cei care au experimentat realităţile extinse, virtuală sau augmentată, sunt mai puţin numeroşi. Însă folosirea acestor tehnologii ar putea face însă diferenţa, conform studiului.

O tarifare exactă este un alt criteriu: din ansamblul platformelor chestionate, 93% propun un catalog cu preţuri clare. Dar doar 27% dintre aceste platforme, în majoritate site-uri de vânzări la licitaţie, pun la dispoziţie instrumente pentru o informare detaliată – preţuri anterioare sau randamente recente.

Posibilitatea de a asigura o operă chiar în momentul cumpărării sporeşte încrederea, asigură majoritatea cumpărătorilor întrebaţi. O posibilitate care este oferită de doar 30% din site-uri.

Potrivit acestui studiu, securitatea cibernetică ridică semne de întrebare: 57% dintre potenţialii clienţi se tem de fraudarea cardului bancar, iar jumătate dintre ei sunt îngrijoraţi de interceptarea facturilor sau de furtul datelor personale.

Studiul a fost realizat pentru Hiscox de compania de studii de piaţă cu sediul la Londra ArtTactic în rândul cumpărătorilor de pe toate continentele.


Geaca lui Tom Cruise din Top Gun si cizmele din Pretty Woman, scoase la licitatie


Pasionaţii de film vor avea şansa de a intra în posesia cizmelor înalte din lac purtate de Julia Roberts în ”Pretty Woman”, sau a hainei din piele îmbrăcată de Tom Cruise în ”Top Gun”, cu prilejul unei licitaţii online care se va desfăşura pe 1 și 2 decembrie, în cadrul căreia vor fi scoase la vânzare aproape 1.000 de obiecte de recuzită din peste 350 de filme şi emisiuni de televiziune celebre.

Printre piesele de rezistenţă se numără sabia laser din recuzita personajului Obi-Wan Kenobi în ”Star Wars: Revenge of the Sith, estimată la o valoare cuprinsă între 80.000 şi 120.000 de lire sterline, pălăria din fetru purtată de personajul Joker, interpretat de Jack Nicholson, în pelicula Batman (1989), estimată la o sumă cuprinsă între 20.000 şi 30.000 de lire sterline şi costumul sport MI6 purtat de James Bond în Skyfall, estimat la 15.000 de lire sterline.

În lotul scos la licitaţie se mai află şi geaca din piele roşie purtată de Brad Pitt în Fight Club (1999), estimată la o sumă cuprinsă între 20.000 şi 30.000 de lire sterline, pălăria căpitanului Jack Sparrow din Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides, estimată la o sumă cuprinsă între 10.000 şi 15.000 de lire sterline, şi casca purtată de Tom Hanks în Saving Private Ryan, semnată de actor, colegii de distribuţie şi regizorul Steven Spielberg, estimată la o sumă cuprinsă între 10.000 şi 15.000 de lire sterline.

Geaca din piele a personajului Pete Maverick Mitchell, interpretat de Tom Cruise în Top Gun, este estimată la o valoare între 12.000 şi 16.000 de lire sterline, iar cizmele din Pretty Woman, la o sumă cuprinsă între 10.000 şi 15.000 de lire sterline.

Printre loturile cu valoarea cea mai mare se află şi costumul complet al personajului Neo, interpretat de Keanu Reeves în The Matrix Reloaded (2003), cu o estimare cuprinsă între 40.000 şi 60.000 de lire sterline.

Costumul din piele de şarpe purtat de Bill Nighy în Love Actually ar putea fi achiziţionat pentru o sumă mai modestă, în jurul valorii de 400 de lire sterline.

Recuzita, care face parte din Prop Store Entertainment Memorabilia Live Auction, a fost colecţionată de patronul Prop Store, Stephen Lane, prin reţeaua sa de cineaşti, actori şi membri ai echipelor de filmare, companii de producţie şi colecţionari.

”Prop Store a luat naştere din pasiunea mea de colecţionar aşa că totul se reduce la bucuria căutării”, a declarat pentru Reuters Lane, din depozitul companiei sale din Rickmansworth, în apropiere de Londra. ”Multe dintre aceste artefacte sunt aruncate pur şi simplu la finalul producţiei, sau aşa se obişnuia odinioară. Sunt pur şi simplu eliminate sau vândute. Iar asta înseamnă că se risipesc”, a spus Lane.

Lane, un fan pasionat al francizei ”Star Wars”, a descoperit, pe când se afla în vizită la unul dintre membrii echipei de filmare, care avea expus un întreg tezaur de obiecte de recuzită din celebra serie SF în propria locuinţă, o altă comoară, globul de cristal pe care David Bowie l-a folosit în filmul ”Labyrint”.


Targul de arta contemporana Art Basel, editia 2020, a fost anulat


Grupul elveţian MCH a anulat ediţia din 2020 a Art Basel, marele târg de artă contemporană care se desfăşoară anual în oraşul cu acelaşi nume din Elveţia, ceea ce a condus la scăderea acţiunilor sale la bursa din această ţară, comenteaza presa internationala.

Târgul din Elveţia, care se organizează de obicei în luna iunie, a fost amânat iniţial până în septembrie din cauza pandemiei. Totuşi, pe fondul pericolelor sanitare, a riscurilor financiare pentru expozanţi, a restricţiilor de călătorie precum şi a incertitudinilor privind autorizaţiile pentru organizarea evenimentelor majore, grupul elveţian a decis să anuleze această ediţie.

„Decizia de a anula Art Basel a fost luată după consultări ample cu numeroase galerii (expozanţi) la Art Basel, colecţionari şi parteneri, precum şi experţi externi”, a indicat MCH Group într-un comunicat publicat sâmbătă. Ca urmare, acţiunile grupului MCH, care au pierdut deja 41% din valoare la începutul lunii ianuarie, au scăzut cu 3,35% la 15,85 franci elveţieni, luni, cu puţin înainte de ora 8:00 GMT.

Basel este leagănul istoric al acestui târg de artă contemporană, foarte popular în rândul colecţionarilor. Datorită succesului tot mai mare de care se bucură evenimentul, organizatorii târgului organizează o ediţie suplimentară în fiecare an, la Miami, începând din 2002, şi la Hong Kong, din 2013.

Din cauza pandemiei, evenimentul a fost anulat şi la Hong Kong, unde ar fi trebuit să aibă loc la jumătatea lunii martie, însă organizatorii l-au menţinut până la această oră pe cel de la Miami, programat să aibă loc la începutul lunii decembrie.

Cu ocazia târgului de la Basel, în fiecare an are loc un adevărat show de aeronave private deasupra aeroportului Basel-Mulhouse-Freiburg, pe care colecţionarii bogaţi aterizează pentru a fi prezenţi la această manifestare ce reuneşte cele mai mari galerii de artă din lume.

Ediţia din 2021 urmează să se desfăşoare în perioada 17 – 20 iunie, două zile fiind rezervate colecţionarilor, în avanpremieră, pe 15 şi 16 iunie.