Tag Archives carnaval


Carnavalul din Basel revine după o pauză de doi ani


Carnavalul din Basel, unul dintre cele mai faimoase şi mai mari din Europa, a readus luni atmosfera de sărbătoare în oraşul elveţian de pe Rin, după o pauză forţată de doi ani, relatează AFP.

Ca de obicei, startul festivităţilor celui mai mare carnaval protestant din lume a fost dat la ora locală 4:00 (3:00 GMT), în întuneric total.

Într-un centru al oraşului transformat într-un ocean de felinare pictate, zeci de mii de persoane, purtând măşti şi costume colorate, adesea groteşti, au defilat, înfruntând frigul, pe muzica flautiştilor şi toboşarilor.

Cu toate acestea, au fost mai puţine felinare mari decât de obicei. Nu toţi au avut timp să le pregătească, pentru că autorizaţia pentru desfăşurarea carnavalului a venit cu întârziere.

Basel îşi sărbătoreşte astfel „cele mai frumoase trei zile ale anului”, un festival care este inclus în patrimoniul cultural imaterial mondial UNESCO.

Cel mai recent carnaval din oraş a avut loc în 2019. Ediţiile din 2020 şi 2021 au fost anulate din cauza pandemiei de COVID-19.

Carnavalul, însă, nu şi-a reluat în întregime programul obişnuit. Pentru că, dacă de obicei sărbătoarea neîntreruptă nu se opreşte până joi dimineaţă la ora locală 4:00, de data aceasta marile parade din zilele de luni şi de miercuri au fost anulate din cauza pandemiei.

Acest carnaval protestant începe în prima zi de luni după Miercurea Cenuşii. Catolicii din regiunea renană au început deja Postul Mare şi şi-au încheiat carnavalurile, precum cel de la Lucerna (Elveţia) sau de la Köln (Germania).

Carnavalul a făcut parte din viaţa oraşului Basel de secole. Autorităţile nu ştiu exact de cât timp există, pentru că în 1356 un cutremur devastator a făcut ravagii în oraşul deja prosper, distrugându-i arhivele. Cel mai vechi document în care este menţionat Carnavalul din Basel datează din 1376.


Romania, la Carnavalul International al Copiilor de la Venetia: «Carnaval cu flori de ie»


În cadrul celei de-a IX-a ediții a Carnavalului Internațional al Copiilor, România participă cu o serie de opt ateliere tematice dedicate motivelor decorative ale iei tradiționale românești care se vor desfășura în perioada 5–9 februarie 2018, de la orele 9,45 și 12,15.

Ia românească are o istorie îndelungată, a străbătut secolele până în zilele noastre fiind purtată atât de regine, cât și de femei simple de la țară, anulând prin simbolica ei toate granițele sociale sau de statut, a devenit celebră nu doar ca obiect vestimentar ci și ca simbol cultural. Ia – termen destinat doar cămășii purtate de femei – face parte din portul popular din secolele îndepărtate și, ceea ce o deosebește de un obiect vestimentar oarecare, este felul în care fiecare cusătură, culoare, formă geometrică are o anume semnificație, reprezintă o rețea de însemne magice menite să protejeze de spiritele rele. Iile cusute in timpul iernii apăreau la horele din primăvară și indicau statutul purtătoarei – fetele tinere coseau cu culori vii, intense, modele complexe, iar femeile căsătorite sau vârstnice optau pentru o gamă cromatică mai restrânsa, sobră. Ia de primăvară îmbină roșul și albul, culorile simbolice ale luptei dintre viață și moarte, între frigul zăpezii și căldura sângelui, a vieții – flori stilizate, geometrizate, împletiri de motive și simetrie dinamică, abundență de măiestrie.

Arta decorativă specifică României este una plină de semnificații și simboluri, iar Constantin Brâncuși, Henri Matisse, Horia Bernea, C. D. Rosenthal, și mulți alți artiști au recurs la acest izvor de inspirație. De la covoarele tradiționale la portul românesc, de la modelul ceramicii la porțile sculptate maramureșene, întâlnim o mistică păgâna ce se integrează în creștinismul popular și în viața cotidiană într-un mod firesc, fluid și plin de semnificații.

Proiectul, realizat de Lect. univ. dr. Alina Staicu, Nicoleta Tarcea și Diana Mureșan, își propune să unească aceste elemente de tradiție populară cu cele de tradiție culturală și, pentru că workshop-urile se adresează copiilor din ciclul primar, această împletire de noțiuni se va face sub forma de joc, prezentate ca povești, legende din care vor învăța despre tradițiile unei țări latine, înfrățită cu a lor și bogată în povești și obiceiuri.

Evenimentul este organizat de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția în colaborare cu Fundația Bienalei de la Veneția, cu susţinerea Institutului Cultural Român.


Carnavalul de la Venetia, deschis in Piata San Marco, prin traditionalul „Zbor al ingerului”


Carnavalul de la Venetia a inceput oficial duminica, fiind deschis in Piata San Marco, prin traditionalul “Zbor al ingerului”. Mai multe informatii pot fi gasite pe pagina oficiala www.carnevale.venezia.it

Conform unui obicei care dateaza din secolul al XVI-lea, o tanara frumoasa, imbracată in costum de epoca, a plonjat de pe Turnul Bazilicii San Marco, cu inaltime de 99 de metri, in mijlocul emblematicei piete din orasul lagunelor.

Zborul, realizat in deplina siguranta cu ajutorul unui sistem mecanic bine pus la punct, a fost facut de Irene Rizzi, de 19 ani, cea care anul trecut a fost aleasa Regina carnavalului.

Deschiderea oficiala a acestui eveniment care atrage anual mii de turisti din intreaga lume a fost precedata, sambata seara, de focuri de artificii si o defilare a celor 12 frumuseti locale dintre care va fi desemnata regina editiei din acest an. Candidatele au fost aduse in gondole pana in Piata San Marco, iar intreaga procesiune a fost admirată de peste 70.000 de oameni. Procesiunea celor 12 Marii reprezinta reconstituirea unui eveniment din secolul al 9-lea, cand piratii au eliberat 12 fecioare pe care le rapisera.

Carnavalul, care tine pana pe 9 februarie, cuprinde 130 de concerte, expozitii, concursuri de masti si multa distractie, toate adresate publicului de toate varstele.

Mii de oameni in costume medievale, cu peruci si masti au impanzit podurile si pietele orasului de pe ape, iar petrecerile tematice se vor tine lant pana pe 9 februarie.

Primul carnaval de la Venetia a fost organizat in secolul al XI-lea. Timp de doua luni, venetienii renuntau la morala si conventii sociale. A cunoscut o perioada de declin in secolul al 18-lea, fiind reînviat cu mare succes în 1979. În zilele noastre, e pretextul perfect pentru un uriaş bal mascat, parade cu bărci, spectacole şi concerte în aer liber.

Din pacate, anul acesta Carnavalul se desfasoara in contextul amenintarilor teroriste din ultima vrem, asfel ca politia a fost nevoita sa ia masuri de securitate severe pentru a asigura protectia miilor de turisti prezenti in aceasta perioada in Venetia.