Tag Archives burj khalifa


Burj Khalifa sprijina donatiile


Foto Giuseppe Cacace/AFP

Burj Khalifa, cel mai înalt zgârie-nori din lume, este iluminat special de sâmbătă într-o campanie lansată de guvernul din Dubai cu scopul obținerii unor donaţii pentru persoanele vulnerabile afectate de coronavirus în Emiratele Arabe Unite, reprezentate de 10 milioane de mese zilnice.

Câte un bec LED amplasat pe faţada clădirii Burj Khalifa din Dubai, cu înălțimea de 828 de metri, se aprinde la fiecare donaţie făcută în beneficiul celor mai vulnerabile persoane pe durata epidemiei de coronavirus din Emiratele Arabe Unite.

Campania a fost lansată cu ocazia lunii Ramadanului, o perioadă de post pentru musulmani, dar şi de reculegere, rugăciune şi acte de caritate.

La fiecare donaţie de 10 dirhami (2,7 dolari), reprezentând costul unei mese, unul dintre cele 1,2 milioane de becuri LED amplasate pe faţa clădirii este aprins.

Duminică, la mai puţin de 24 de ore după lansarea campaniei, o numărătoare realizată în direct şi afişată pe site-ul turnului indica faptul că au fost făcute deja peste 176.000 de donaţii.

Celebrul zgârie-nori din Dubai este adeseori iluminat în semn de solidaritate cu ţările care se confruntă cu situaţii de criză, precum Australia, unde regiuni întinse au fost devastate de incendii de vegetaţie, dar şi cu China şi Italia, grav afectate de pandemia de COVID-19.

„Reprezentarea donaţiilor prin lumini (…) reflectă speranţa că micile acte de caritate vor aduce multe beneficii pentru comunităţile mai puţin favorizate, în contextul în care ţara noastră îşi continuă lupta împotriva pandemiei”, au subliniat reprezentanţii Biroului de informare din Dubai într-un comunicat.

Săptămâna trecută, Emiratele Arabe Unite au relaxat o parte dintre restricţiile ce vizau izolarea populaţiei la domiciliu, adoptate pentru a frâna propagarea noului coronavirus.

Dubai, unul dintre cei şapte membri ai federaţiei Emiratelor Arabe Unite, a impus măsuri de izolare totală a populaţiei sale în ultimele săptămâni.


The Big Bend, cu 1,22 km, propusa pentru New York


the big bend

O firma de arhitectura din New York si-a propus sa puna in practica un proiect extrem de indraznet proiectand The Big Bend, considerata cea mai inalta sau cea mai lunga cladire din lume.

Astfel, studioul newyorkez de design Oiio a prezentat publicului cea mai noua creatie: The Big Bend, numita si “cea mai lunga cladire din lume”. Cladirea impresionanta va fi construita pe insula Manhattan.

Dincolo de aspectul impresionant al cladirii, aceasta raspunde si la o necesitate de spatiu intr-un oras din ce in ce mai aglomerat.

Cladirea este pentru moment la nivel de concept si nu se stie cand va incepe constructia ei.
Designul pentru Big Bend va zgaria la propriu norii Manhattan-ului.

Descrierea proiectului ar putea suna putin ciudat – „cea mai lungă clădire din lume“, insa acesti zgârie-nori în formă de U ar putea transforma complet New York-ul.

Big Bend măsoară 1.22km în lungime de la un capăt la altul si are la mijloc o curba în formă de U, in dreptul celui mai înalt punct central.

Daca ar fi complet ”întins„, impunătorul turn subțire, ar fi aproape dublu fata de unii dintre cei mai inalti zgarie-nori din lume, inclusiv Burj Khalifa și New York World Trade Center.

Noua clădire va cuprinde, de asemenea, un lift care poate „călători în curbe“, care se deplasează atât pe verticală cât și pe orizontală, în bucle continue, de-a lungul lungimii turnului de sticlă.

Cu vedere spre Central Park, The Big Bend se va alătura zonei de lux, formata din zgârie-nori a orasului, cunoscuta sub numele de „Billionaire’s Row“, si va fi amplasat între turnul One57 (a opta cea mai înaltă clădire din oraș) și 111 West 57th Street, clădire care urmează să fie finalizata anul viitor.