Tablou creat de Bansky, vandut pentru 170.000 de euro
Tabloul „Bird with Grenade” al misteriosului artist stradal Banksy a fost vândut la o licitaţie organizată în Olanda, cu suma de 170.000 de euro.
Creată în 2002, opera de artă a ajuns la un colecţionar olandez, a relatat joi agenţia de presă ANP, citând casa de licitaţii Hessink’s din Zwolle.
Lucrarea provine din colecţia privată a lui Jamie Wood, fiul legendarului chitarist din The Rolling Stones, Ron Wood, conform casei de licitaţii.
Potrivit unei imagini puse la dispoziţie de Hessink’s, tabloul înfăţişează o pasăre cu o grenadă atârnată de cioc.
Identitatea lui Banksy rămâne un mister. Despre el se cunoaşte că provine din oraşul britanic Bristol, situat în sud-vestul Angliei şi ulterior a venit la Londra, la sfârşitul anilor ’90.
Artistul a devenit celebru datorită imaginilor în general controversate şi critice la adresa societăţii, care îşi fac adesea apariţia pe neaşteptate în spaţii publice. El a abordat şi alte teme, precum cea a persoanelor fără adăpost, consumerismul şi criza coronavirusului.