Tag Archives banca


ATM-ul a implinit 50 de ani


Primul ATM din lume, pus în funcțiune în urmă cu cinci decenii, a transformat modul în care oamenii obțineau și foloseau sume de bani. A 50-a aniversare a acestui distribuitor de bancnote a fost marcată, marți, la Londra, cu un bancomat auriu în fața căruia a fost rulat un covor roșu, informează Reuters.

Creație a inventatorului scoțian John Shepherd Barron, primul ATM (Automated Teller Machine) din lume a fost inaugurat pe 27 iunie 1967 la filiala din Enfield a băncii Barclays, în nordul Londrei. Acel dispozitiv a fost primul dintr-o serie inițială de șase bancomate comandate de bancă.

Actorul englez Reg Varney, care a interpretat rolul principal în show-ul britanic de comedie „On The Buses”, a fost prima persoană din lume care a retras o sumă de bani din acea mașină.

În prezent se estimează că pe plan mondial există 3 milioane de bancomate, dintre care 70.000 se află în Marea Britanie, unde au eliberat posesorilor de carduri bancare peste 175 de milioane de lire sterline în 2016.
Cel mai nordic bancomat din lume se află în Longyearbyen, o localitate din arhipelagul Svalbard din Norvegia, iar cel mai sudic se află în stația McMurdo de la Polul Sud.

Pentru a marca a 50-a aniversare a acestei invenții, banca Barclays a transformat ATM-ul din filiala sa din Enfield într-un bancomat auriu, amplasând alături de el o plăcuță comemorativă și rulând în fața sa un covor roșu, pe care vor păși clienții care fac retrageri de bani în cursul zilei de marți.


O noua bancnota de 50 de euro a fost introdusa in circulatie


50 euro

Banca Centrală Europeană (BCE) introduce in circulaţie începând cu 4 aprilie 2017 noua bancnotă de 50 de euro, cu noi caracteristici de securitate, bancnota de 50 de euro fiind una dintre cele mai răspândite bancnote din zona euro, informează site-ul oficial al BCE.

Noua bancnotă europeană conţine un nou portret al zeiţei Europa şi cifra „50” într-o nuanţă de verde-smarald, greu de falsificat.

Conceputa sa fie mai rezistenta la falsificare, datele de securitate includ o fereastră cu portret plasată în partea de sus a hologramei, ce devine transparentă dacă este privită în lumină. Fereastra conţine un portret al zeiţei Europa, din mitologia greacă, vizibilă pe ambele feţe ale bancnotei. Acelaşi portret este vizibil şi în filigran, alături de numărul „50” în nuanţa verde-smarald. De asemenea, noua bancnotă mai conţine şi zone imprimate în relief pentru cei cu deficienţe de vedere.

Bancnotele de 50 de euro din prima serie emisă vor rămâne în circulaţie legală în paralel cu cele noi şi vor fi retrase treptat. Noi bancnote de 100 de euro şi 200 de euro vor fi emise la începutul anului 2019.