Tag Archives artisti


Vedete ruse protesteaza, alaturi de staruri internationale, impotriva razboiului din Ucraina


La unison cu actori, cântăreţi şi artişti din întreaga lume, care au condamnat invazia rusă în Ucraina, vedete din Rusia au făcut apel, cu riscul carierei lor, la pace între cele două ţări, împotriva doctrinei Kremlinului, relatează AFP.

„Frică şi durere. NU războiului”, a postat pe Instagram cunoscutul prezentator de televiziune rus Ivan Urgant, scrie Agerpres.ro.

Oxxxymiron, cel mai popular rapper din Rusia, s-a declarat, într-un videoclip, „împotriva acestui război pe care Rusia l-a declanşat împotriva Ucrainei”, „un dezastru şi o crimă”.

„Nu poate exista război drept. Nu războiului!”, a reacţionat pe Instagram actorul Maxime Galkine.

Yan Nepomniachtchi, cel mai bine clasat jucător de şah din Rusia, a postat pe Twitter în ziua intervenţiei ruse: „Istoria a cunoscut numeroase Joi Negre. Dar astăzi este mai întunecată decât restul”.

Corespondenta Elena Cernenko de la Kommersant – un cotidian considerat apropiat de puterea de la Kremlin – a organizat o petiţie împotriva războiului, semnată de o sută de persoane.

Situaţia diferă considerabil de cea din 2014, când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea. Sute de artişti au acceptat atunci să semneze o petiţie organizată de Ministerul Culturii pentru a sprijini operaţiunea militară.

De data aceasta, sprijinul afişat este mult mai fragil. Mii de ruşi au manifestat joi la câteva ore după invazia Moscovei în Ucraina, între care 1.800 au fost arestaţi de forţele de ordine, potrivit Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului.

Vedetele autohtone nu au trecut însă de linia roşie: numele preşedintelui rus Vladimir Putin, care a decis acest război, nu a fost menţionat direct.

Însă acest lucru nu a împiedicat vineri ca emisiunea lui Ivan Urgant să fie anulată, oficial pentru modificări de program legate de situaţia actuală, a declarat pentru agenţia Interfax postul public Pervîi Kanal. Jurnalistei Elena Cernenko i s-a retras acreditarea de la Ministerul de Externe pentru „lipsă de profesionalism”, a afirmat ea pe Telegram.

Mai puţin ameninţate, majoritatea vedetelor internaţionale s-au declarat de partea Ucrainei.

Actorul şi regizorul american Sean Penn se află la Kiev unde a venit să filmeze un documentar pentru „a spune lumii adevărul despre invazia Rusiei în ţara noastră”, a afirmat preşedinţia ucraineană, care i-a lăudat „curajul”.

„Sunt alături de Ucraina”, a scris pe Twitter actorul Ashton Kutcher, a cărui soţie, actriţa Mila Kunis, s-a născut în Ucraina.

Romancierul Stephen King a făcut referire la un „loc de joacă”: „Nu sta cu mâinile încrucişate în timp ce un copil mare îl bate pe cel mic”.

Actorul francez Gérard Depardieu nu a reacţionat încă, chiar dacă în ultimele săptămâni s-a arătat mai puţin îngrijorat. Actorul, care a primit cetăţenia rusă în 2013, a postat pe Instagram, la mijlocul lunii februarie, o fotografie cu el îmbrăţişându-l pe preşedintele Putin, alături de mesajul „Prietenie”.

„Lăsaţi-l pe Vladimir în pace. Oricum, nu ştim ce se întâmplă. Şi apoi Ucraina a fost întotdeauna o problemă cu Rusia”, a adăugat el pe un platou de televiziune.


Top 100 artisti care au imbogatit colectionarii


Piața de artă prosperă, prețurile record sunt atinse în mod regulat și apoi din nou depășite de alte opere de artă, mai importante, semnate de artiștii ce devin din ce în ce mai cunoscuți. Procesul este continuu susținuți de colecționari, pasionați de artă ori pur și simplu investitori, care ajung fericiții proprietari legitimi ai acestor valori. Comorile de artă, adunate în colecții valoroase, aduc posesorilor nu doar capital material și o inspirată investiție în vremuri tulburi, ci și educațional și spiritual, precum și, nu în ultimul rând, o implicare în conservarea și promovarea patrimoniului cultural național.

După – probabil – cel mai obiectiv dintre criterii, acela al valorii publice de adjudecare a operelor de artă, conform istoricului tranzacțional al caselor de licitații românești și internaționale, a fost realizat un top al artiștilor a căror lucrări au fost achiziționate de către colecționari români sau străini.

Precum în alte privințe, cumva simptomatic, în topul valorii adjudecărilor se află lucrări ale maeștrilor români stabiliți în străinătate ori care au creat în străinătate și, oricum, licitate în străinătate. Detașat, pe locul întâi în Topul 100 Mari Maeștri ai Artei Românești se află celebrul Constantin Brâncuși, primul sculptor modern, a cărui extraordinară lucrare „La Jeune fille sophistiquée” a fost adjudecată pentru 52,9 milioane de euro. Acest singur exemplar în bronz al portretului stilizat făcut de Brâncuşi scriitoarei şi activistei anglo-americane Nancy Cunard a fost vândut la New York de către casa de licitații Christie’s în 2018.

În ultimii ani, atenția colecționarilor s-a îndreptat și către artiștii contemporani români a căror creație s-a ridicat, deseori, la standardele pieței internaționale. Astfel, prețul obținut la o licitație Christie’s din Londra l-a urcat pe cel mai râvnit artist român contemporan, Adrian Ghenie, pe a doua poziție a topului, cu lucrarea „Nickelodeon”, adjudecată în octombrie 2016 pentru aproximativ 7 milioane de euro. Tabloul, care a fost expus în 2016 la Muzeul Național de Artă Contemporană, a depășit cu mult estimarea casei Christie’s, care evaluase lucrarea la 1-1,5 milioane de lire sterline. De notat că recent, luna aceasta, în 6 octombrie, o lucrare de Adrian Ghenie din seria Lidless Eye, deconstruind portretul pictorului Van Gogh, a fost adjudecată de Sotheby’s la Hong Kong cu peste 5 milioane de euro.

Operele de artă ale artiștilor români care au trăit în străinătate au obținut cote înalte și au fost vândute pentru prețuri record datorită, printre altele, numărului mai mare al celor care investesc în artă. Exemplu este și cel de-a treilea artist din top – pictorul suprarealist Victor Brauner, care, până la apariția lui Ghenie în licitațiile publice, a ocupat al doilea loc în topul artiștilor români. „Cazul straniu al domnului K” a fost achiziționată la Paris, în aprilie 2003, pentru suma de 700.000 de euro.

Locul al patrulea în topul celor mai valoroși artiști vizuali români îi revine lui Carol Popp de Szathmari, a cărui lucrare „Tipologii și costume” a fost vândută la o licitație Sotheby’s din Londra, în 1999, pentru 624.699 de euro. Szathmari este urmat, pe locul cinci, de Dimitrie Chipăruș, unul dintre cei mai îndrăgiți sculptori și decoratori europeni Art Deco. „Les girls” a ajuns într-o colecție privată pentru 590.240 de euro, după adjudecarea de la Sotheby’s din New York în 2007. Cea de-a șasea poziție în top este ocupată de Reuven Rubin, născut la Galați, a cărui operă „The Road to Meron” a fost adjudecată tot la Sotheby’s din New York, în 2015, pentru 475.592 de euro.

Andrei Cădere, de origine poloneză, ce a studiat și creat, într-o consistentă perioadă artistică, și în România, devenit apoi unul dintre cei mai importanți protagoniști ai artei conceptuale, ocupă în top locul șapte. Lucrarea „Untitled (A1200030)” a fost vândută pentru 420.000 de euro, anul trecut, de către casa de licitații De Vuyst din orașul belgian Lokeren.

La Budapesta, la casa de licitații Virag Judit, „Marele circ” al artistului Vilmos Aba-Novak (maghiar stabilit la Baia Sprie) a fost adjudecat pentru 381.600 de euro, ocupând astfel locul opt în clasament, urmat de Amedeo Preziosi, artist maltez de origine, pictor romantic de vedute balcanice (itinerant prin România, primul pictor al Bucureștiului), pe locul 9. „Suvenir” se vinde, în 2009, la Londra, de către casa de licitații Bonhams, pentru 362.112 de euro.
Piața de artă românească a crescut de aproape 8 ori în ultimii 5 ani (din 2016), în cât privește numărul de colecționari, exprimat în participanți la licitațiile organizate în România – la momentul de față doar online. Preferințele colecționarilor care și-au îmbogățit colecțiile cu opere de artă se îndreptă, în continuare, către arta de patrimoniu și marii maeștri ai artei românești. În topul tranzacțiilor de pe piața românească de artă rămân Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian și Nicolae Tonitza.

Cea mai valoroasă adjudecare petrecută, până în acest moment, în piața de artă din România, datează din octombrie 2018, pentru o pânză de mici dimensiuni a pictorului național Nicolae Grigorescu: „Țărăncuță cu basma albă” a stabilit un nou record pentru autor, fiind adjudecată pentru 340.000 de euro, la casa de licitații Artmark (detronând fostul record, de 320.000 de euro, tot pentru o lucrare de Grigorescu, adjudecată în decembrie 2016).
Denumit și pictorul florilor, Ștefan Luchian a dat o semnificație și o valoare aparte fiecărei culori așternute pe pânzele sale și se plasează pe locul secund în topul preferințelor colecționarilor români. Astfel, în 2013, opera acestuia „Două fete” a fost adjudecată pentru 300.000 de euro.

Încântătoare și fascinantă, opera maestrului Nicolae Tonitza este, de la an la an, mai apreciată și râvnită de către colecționari. Dovadă stă tranzacționarea operelor semnate de pictorul universului copilăriei, – la prețuri din ce în ce mai ridicate. Pictura sa de mari dimensiuni, provenind din colecția retrocedată dr. Iosif Dona, „Nud în iatac” a fost adjudecată tot de casa de licitații Artmark, în 2011, pentru 290.000 de euro.
Topul complet al artiștilor români este public aici și cuprinde cele 100 de nume ale maeștrilor cei mai tranzacționați, numele operei, prețul și locul unde a fost adjudecată.


Achizitie de arta la MNAC: 2.600 de lucrari validate, pentru aproape 48 milioane de lei


Dosarele a 443 de artişti, care au oferit spre cumpărare un număr de 2.600 de lucrări, cu o valoare totală de 47.822.000 lei, au fost validate de Comisia tehnică în cadrul procedurii de achiziţii opere de artă MNAC 2020.

Potrivit Muzeului Naţional de Artă Contemporană (MNAC), depunerea dosarelor în cadrul sesiunii de achiziţii lucrări de artă pentru colecţia MNAC s-a încheiat, conform regulamentului, pe 30 septembrie, la ora 17,00.

„Acest bilanţ de parcurs demonstrează încă o dată atât efervescenţa scenei artistice din România, cât şi necesitatea sprijinirii acesteia în mod constant cu stimulente diverse, între care achiziţiile de lucrări sunt doar una dintre posibilele formule. (…) În continuare, activităţile juriului şi ale Comisiei de negociere se vor desfăşura conform calendarului, până la comunicarea publică a listei lucrărilor achiziţionate”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a MNAC.

Muzeul Naţional de Artă Contemporană anunţa în august lansarea primei proceduri de achiziţii publice de artă contemporană din ultimii 12 ani, aceasta urmând să aibă loc în urma suplimentării cu 2.000.000 de lei de către Guvern a bugetului instituţiei muzeale.

Procedura urma a se derula în două faze distincte: selecţia competitivă, urmată de negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare (procedură distinctă de atribuire) cu fiecare dintre câştigătorii selecţionaţi de juriu.

Juriul, alcătuit conform principiilor deontologice ICOM, este format din 11 membri titulari şi doi supleanţi, iar în structura sa se regăsesc reprezentanţi ai Consiliului Ştiinţific al MNAC, ai universităţilor de profil din Bucureşti şi din ţară, ai sectorului independent, precum şi specialişti desemnaţi de către Uniunea Artiştilor Plastici.


Grigorescu, cel mai vandut artist la licitatiile din Romania


Pictorul Nicolae Grigorescu a rămas lider în topul celor mai bine vânduţi artişti la licitaţiile de artă din România şi în 2018, cu vânzări de 1.086.600 de euro pentru 20 de opere adjudecate, potrivit site-ului de specialitate www.tudor-art.com.

Pe locul doi se situează Nicolae Tonitza, cu 27 de lucrări cumpărate cu suma totală de 655.569 de euro, iar pe locul trei – Ştefan Luchian, cu 11 opere, adjudecate la suma totală de 520.139 de euro.

Următoarele locuri în top zece al celor mai bine vânduţi artişti în 2018 sunt ocupate de Theodor Pallady, cu 24 de opere vândute la suma totală de 311.371 de euro; Theodor Aman – cu 44 de lucrăr, la 293.696 de euro; Gheorghe Petraşcu – cu 25 de lucrări, la 257.709 de euro; Corneliu Baba – cu 38 de lucrări, la 178.580 de euro; Iosif Iser – cu 26 de lucrări, la 151.959 de euro; Adrian Ghenie – cu trei lucrări, la 146.500 de euro şi Octav Băncilă, cu 30 de lucrări, la 126.331 de euro.

În 2017, top zece al celor mai bine vânduţi artişti la licitaţiile de artă din România a fost condus tot de Nicolae Grigorescu – vânzări totale de 726.193 de euro pentru 18 opere adjudecate. El a fost urmat în top de Nicolae Tonitza, cu vânzări de 663.519 de euro, Ion Ţuculescu – 593.386 de euro, Theodor Aman – 332.782 de euro, Adrian Ghenie – 301.000 de euro, Theodor Pallady – 246.697 de euro, Corneliu Baba – 204.475 de euro, Samuel Mutzner – 198.764 de euro, Ştefan Luchian – 195.099 de euro şi Nicolae Vermont – 185.297 de euro.

Prima licitaţie de artă din acest an va fi organizată de casa Alis pe 13 ianuarie. Cea mai bine cotată lucrare a sesiunii este „Femeia cu părul roşu”, de Corneliu Baba, pusă în vânzare la preţul de 28.000 de lei.


Studiu HISTORY: Peste jumatate dintre romani cred ca George Enescu a avut cel mai mare impact pozitiv in muzica. Trupa Phoenix, pe locul trei


Peste jumătate dintre români consideră că George Enescu a avut cel mai mare impact pozitiv asupra muzicii românești din ultimii 100 de ani, arată un studiu realizat pentru postul de televiziune HISTORY. În plus, respondenții consideră că literatura este dominată de Mircea Eliade, în timp ce Henri Coandă este indicat ca având cea mai semnificativă contribuție în domeniul științei.

Astfel, conform studiului, topul personalităților din muzica românească a ultimilor 100 de ani este dominat de George Enescu (57,1%), urmat la o distanță considerabilă de Maria Tănase (14,7%) și trupa Phoenix (10,4%). Clasamentul personalităților cu impact pozitiv asupra muzicii este completat în mare măsură de artiști din zona de muzică ușoară: Tudor Gheorghe, Gică Petrescu și Ion Dolănescu, fiecare înregistrând între 3% şi 6% dintre voturi.

În ceea ce privește domeniul științei, 34,2% dintre români îl plasează pe Henri Coandă în topul personalităţilor cu cel mai mare impact pozitiv în ultimii 100 de ani, în timp ce aproximativ o cincime i-a indicat pe Ioan Cantacuzino (19,4%) și Ana Aslan (18,1%). Pe de altă parte, unul din 10 români nu a știut ce personalitate să indice, nume importante din știință, precum Emil Racoviță sau Nicolae Paulescu, obținând sub 9%.

De asemenea, conform participanților la studiu, clasamentul literaturii românești din ultimii 100 de ani este dominat de Mircea Eliade (28,7%), urmat de Marin Preda (23,5%), Liviu Rebreanu (16,9%) și Nichita Stănescu (10%).

Informaţiile sunt rezultatele unei cercetări realizate de HISTORY, în care românii au mai fost rugați să indice personalități istorice remarcabile, perioade istorice benefice pentru țară, precum și evenimente economice și politice cu impact pozitiv asupra populației. Astfel, aproape jumătate dintre aceștia consideră că perioada interbelică (1918-1938) a fost cea mai benefică din ultimii 100 de ani pentru România, în timp ce Regele Mihai, urmat de fostul dictator comunist Nicolae Ceaușescu, a fost indicat ca personalitatea cu cel mai mare impact pozitiv asupra românilor.

Studiul a fost realizat de către compania iSense Solutions pentru HISTORY România, pe un eșantion reprezentativ de 1.051 de respondenți, din mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 16-65 de ani. Acesta a fost realizat cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la Marea Unire.


Gradina cu Artisti – Gradina de primavara


gradina cu artisti

In weekendul 22 – 23 aprilie ne reintram in ritm, dam jos din straturi si din moleseala si iesim in aer liber sa ne luam doza de verde, soare si aer curat, la cel mai relaxat si relaxant mini-festival urban de la firul ierbii, Gradina cu Artisti, din parcul Gradina Icoanei.

Sambata, 22 aprilie, planuim sa va trezim cu un workshop de percutie cu djembe (tobe africane), tamburine, maracas, oceandrum si multe alte minuni de zornait, lovit si zanganit sustinut de Jean-Baptiste Manitou si Ana Maria Arlequin, iar duminica, 23 aprilie, vom avea un concurs de Cards against Humanity sustinut de prietenii nostri de la Creative Board Gaming.

Pentru ca intram in al saptelea an de cand la Gradina cu Artisti am scos artizanii in strada, pregatim targ mare cu 50 de mesteri priceputi care ne aduc haine, accesorii felurite, decoratiuni, jucarii, turta dulce delicioasa, inghetata si multe alte lucrusoare de purtat, de gustat, de oferit in dar sau de luat acasa.

Nu ii chemam doar sa isi expuna comorile dar sa ne arate si din secretele manufacturarii asa ca va asteapta multe ateliere pentru cei mici si mari: de ceramica cu Ch’artist – Paint Your Own Pottery Studio, de desen cu Legendele Dacilor (sustinut de Mihai Grajdeanu) si Asociatia-Editura Istoria Artei, de impaslit lana cu Roxana Stefanescu de la handmade-shic.ro, decoupage si go cu Igloo after-school si de decoratiuni cu flori din hartie colorata si personaje din linguri cu Asociatia Culturala Sarang Hangug.

In zona de lounge puteti lenevi pe perne unde iarba creste, puteti savura o cafea aromata si va mai provocam cu tatuaje temporare cu henna de la Henna Journey si codite colorate cu ata facute de fetele de la Artizane.

Ca de obicei, prietenii nostri de la Dog Rescue Romania vin cu catei si pisici de cunoscut, iubit si adoptat iar Fundaţia Visul Luanei si Wilderness Research and Conservation ne vor invata ce trebuie sa facem cand gasim animale cu care nu sunt obisnuiti.

Se vor mai gasi in Gradina de primavara cei mai faini artisti care canta muzica strazii, cauza de sustinut de la minuni.ro, expozitie de la Andreea Angheluta Atelier si standul comunitatii Work at Home Moms Romania, unde puteti afla cum va gestionati impulsurile creatoare cand familia creste.

Intrarea la toate evenimentele Gradinii cu Artisti este libera.

Anul acesta va asteptam la patru editii: Gradina de Primavara (22 – 23 aprilie), Targul de Mosi (20 – 21 mai), Sanzienele (24 – 25 iunie), Sarbatoarea Recoltei (16 – 17 septembrie).

Programul complet al Gradinii de primavara il gasiti pe pagina de Facebook Gradina cu Artisti si pe site-ul http://gradinacuartisti.ro/.


Versus – expozitie de fotografie, pictura, grafica si animatie


Versus - expozitie de fotografie, pictura, grafica si animatieAsociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane vă invită la VERSUS, prima expoziţie de grup a membrilor fondatori si de onoare ai asociaţiei: Andrei Păcuraru, Dana Dociu, Georges Medawar, Irina Bejenaru, Maria Butnaru, Mirela Trăistaru și Sorin Bejenaru. Evenimentul reprezintă un demers artistic în forţă, inspirat de celebrul basm românesc  „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Vernisajul expoziției va avea loc joi, 25 februarie 2016, în spațiul cultural Gallery din str. Leonida nr. 9-11, București, la ora 19.00.

Basm filosofic, „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” ne transpune într-o lume fantastică, care ne vorbește despre încercarea depășirii condiției umane. Dacă acceptăm și conștientizăm faptul că suntem marcați de propria noastră mortalitate, vedem că orice fel de încercare de surpasare a omenescului este inutilă pe căi forțate. E o meditație asupra îndemnului la păstrarea bunei cuviințe în acceptarea destinului.

„Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” ne aduce față în față cu aspiraţia omului la integrarea într-un destin total în care realitățile lumești, evidente, să fie suspendate și chiar anulate.

Cei șapte artiști își transpun propria interpretare în lucrări de fotografie, pictură, grafică și animație.

VERSUS este un demers vizual despre parcurgerea unui drum de la naștere și până la moarte. Finalitatea rămâne deschisă, întrucât nu poate exista sfârșit atâta timp cât destinul cerut la început se împlinește circular în tărâmul celor trei zâne, zeițele sorții, iar Făt Frumos ajunge în același loc de unde a plecat, închizând un cerc și deschizând altul.