Tag Archives apartament


Apartamentul din New York unde a locuit Greta Garbo, scos la vanzare


garbo

Apartamentul din New York unde a locuit legendara actriță suedeză Greta Garbo din 1954 până la moartea sa în 1990, a fost scos la vânzare pentru suma de 5,95 milioane de dolari.

Proprietatea, situată la nr 52 din Manhattan și cu vedere la East River, are trei dormitoare, trei băi, spălătorie, birou, bucătărie și lift și ocupă întregul etaj cinci al clădirii, unde vedeta s-a refugiat pentru a scăpa de admiratori și ziariști.

garbo1

Vastul apartament aparține nepoatei și unice moștenitoare a actriței, Gray Reisfield, care a locuit aici cu familia timp de mulți înainte de a se muta în California.

Mai multe piese de artă care i-au aparținut lui Garbo, care s-a retras de la Hollywood când avea doar 36 de ani, și mai multe antichități franceze au rămas în apartament, dar nu sunt incluse în vânzare, potrivit ziarului The New York Times.

Potrivit surselor, camera în care a stat actrița a rămas aproape intactă, cu aceleași decorațiuni în culoarea somonului alese ea, precum și un dulap pe care l-a adus din Stockholm.

garbo2


Instalatia „MINI LIVING”, prezentata la Salone del Mobile 2016


Instalatia "MINI LIVING" prezentata la Salone del Mobile 2016Vizitatorii Salone del Mobile 2016 au avut ocazia de a experimenta la Milano instalaţia MINI LIVING, un model de „utilizarea creativă a spaţiului” asa cum este prezentat principiul central al mărcii MINI. Acum, prin instalaţia „MINI LIVING”, s-a demonstrat modul în care MINI arata ca acest principiu poate fi aplicat şi asupra spaţiului urban de locuit.

MINI LIVING adresează una dintre cele mai importante provocări al traiului urban – lipsa unor locuinţe atractive, la preţuri accesibile – şi oferă o soluţie potenţială sub forma unui concept modern de locuinţă la comun. „MINI a fost dintotdeauna un brand urban în chintesenţă, un brand pentru oraş, iar acesta este şi locul unde trăiesc mulţi dintre clienţii noştri”, a declarat Esther Bahne, director de strategie de brand şi inovaţie de business la MINI. „Trebuie să avem o abordare globală a oraşului şi să ne gândim la soluţii care sunt relevante pentru nevoile oamenilor ce locuiesc aici. Aceasta înseamnă instalaţia MINI LIVING.”

Instalaţia este centrată pe un apartament de 30 de metri pătraţi care face parte dintr-un microcartier de apartamente similare (celelalte apartamente sunt doar sugerate în instalaţie). Module cu rafturi rabatabile formează pereţii apartamentului. În aceste module sunt integrate o varietate de dotări şi sisteme precum unitatea de bucătărie, un banc de lucru şi un sistem muzical. Rafturile pot fi deschise pentru a oferi acces la diferite obiecte şi funcţii.

Prin deschiderea diferitelor rafturi, spaţiul interior al apartamentului poate fi combinat şi reconfigurat în numeroase modalităţi diferite, oferind contextul adecvat pentru tot felul de activităţi spontane şi experienţe unice. Rabatarea chicinetei şi a sistemului muzical, de exemplu, creează configuraţia perfectă pentru o petrecere în bucătărie sub impulsul momentului. MINI LIVING transformă „partajarea” într-o aventură de sine stătătoare. Ocupanţii ale căror spaţiu şi funcţii individuale de locuit sunt împărţite cu o comunitate mai mare se pot „deschide” efectiv interacţiunii şi experienţelor care nu ar fi posibile într-un spaţiu privat convenţional. „Prin instalaţia MINI LIVING, căutăm să facem parte dintr-o dezbatere despre formele viitorului de trai în comun. În mediul urban, din ce în ce mai mulţi oameni trebuie să împartă spaţiul care este tot mai rar şi limitat. Am văzut mult potenţial în această situaţie pentru a transforma traiul urban mai comun şi reciproc. Instalaţia combină ambele aspecte ale ecuaţiei în cadrul unei amprente compacte – este, în acelaşi timp, şi un paradis de intimitate, şi o interfaţă spre o comunitate mai mare”, spune directorul de proiect MINI LIVING, Oke Hauser.

Ca spaţiu închis, MINI LIVING oferă ocupanţilor săi toată siguranţa vieţii între proprii patru pereţi. Însă, din moment ce aceşti patru pereţi sunt flexibili, instalaţia estompează limitele normale dintre intimitate şi comunitate. Când şi în ce măsură ocupanţii vor de fapt să-şi împartă spaţiul şi timpul cu comunitatea din jurul lor depinde integral de ei. Cu toate acestea, aşa cum implică deja motto-ul general al instalaţiei MINI LIVING – „Do Disturb” (Deranjaţi) -,acest concept a fost conceput special pentru a încuraja interacţiunea şi pentru a oferi o alternativă la anonimatul urban. Vizitatorii pot experimenta cu elementele flexibile ale instalaţiei pentru a descoperi ei înşişi toate posibilităţile diferite care se pot realiza în spectrul dintre un spaţiu de viaţă „open” şi unul „închis”.

În etapa de concepere şi design MINI LIVING, MINI a reuşit deja să pună în practică principiul central din spatele acestei instalaţii – acela că „împărţirea înseamnă mai mult pentru toată lumea”. Prin faptul că dă formă viziunii sale asupra vieţii urbane viitoare, MINI a căutat sprijinul a doi parteneri care au înnobilat acest proiect prin numeroşii lor ani de experienţă şi perspectivele lor asupra temei vieţii urbane. Arhitecţii japonezi de la ON design din Yokohama au contribuit cu experienţa acumulată într-o varietate de proiecte legate de microlocuinţe şi viaţă în colaborare, în timp ce biroul de la Berlin al companiei de consultanţă tehnică internaţională Arup a furnizat susţinerea din punct de vedere tehnic. Prin această abordare comună, MINI LIVING a oferit o interpretare de ultimă oră a viziunii habitatelor umane pe care nici unul dintre participanţi nu ar fi obţinut-o pe cont propriu.


Piata apartamentelor de lux din Bucuresti este din nou profitabila



Piata apartamentelor de lux din Bucuresti este din nou profitabilaPiata apartamentelor de lux pare sa isi revina dupa o lunga perioada de criza, specialistii din domeniul imobiliar estimand o crestere de 175% pentru urmatorii doi ani, comparativ cu intervalul 2014 – 2015. Dovada faptului ca apartamentele de lux sunt o investitie profitabila este ca cererea de pe piata depaseste oferta.

Tentinta este se pare o consecinta a scaderii dobanzilor bancare, iar cei care au bani si ii tin la banca, nu mai au niciun beneficiu, motiv pentru care unii dintre ei prefera sa se reorienteze spre investitii mai profitabile cum este cazul achizitiilor de proprietati imobiliare, dupa modelul de dinainte de criza.

Potrivit Capital.ro, chiar daca o astfel de investitie poate ajunge pana la 400.000 de euro, romanii care nu isi mai tin banii in banca prefera sa cumpere apartamente de lux cu doua camere, cu preturi pana in 100.000 de euro. Scopul principal al acestora este sa fie date spre inchiriere, iar randamentul investitional al unei astfel de achizitii ajunge la  6-7%.

Publicul principal al apartamentelor de lux este reprezentat de catre expati, insa exista si romani interesati de inchirierea unor astfel de imobile, in special oameni de afaceri. Totodata, in zona de nord a Bucurestiului a crescut cererea pentru cladiri de birouri. In zona Aviatiei-Herastrau si in Floreasca, pretul mediu de vanzare variaza intre 1.800 si 2000 de Euro + TVA pe mp construit.

Fie ca sunt cumparate pentru a fi inchiriate ulterior, fie ca sunt achizitionate pentru locuit, un lucru este cert: numarul apartamentelor de lux ce urmeaza sa fie finalizate pana in 2017 este de aproximativ 550 de unitati.

Potrivit Romanialibera.ro, nordul Capitalei ramane de departe zona premium cea mai scumpa. Un apartament de patru camere din nordul Bucurestiului poate depasi 100.000 de euro, in timp ce acelasi apartament situat in estul sau in vestul Capitalei valoreaza cu aproximativ 35.000 de euro mai putin.

Pretul mediu al unui apartament de lux situat in centrul sau in Nordul orasului era estimat la 69.000 de euro la sfarsitul lui 2015. In acelasi timp, apartamentele din celelalte zone ale Capitalei s-au ieftinit.

Probabil cea mai convenabila varianta pentru cei cu un buget limitat este achizitionarea unor apartamente de lux de 2 camere intr-o zona premium din Bucuresti. Pretul mediu al unui astfel de imobil este de 58.000 de euro, iar randamentul investitional ajunge la 5-8%. Zonele premium ale Bucurestiului sunt: Soseaua Nordului-Herastrau, Aviatorilor-Kiseleff, Primaverii, Dorobanti, Victoriei, Universitate, Romana, Aviatiei, Baneasa si Pipera. Locuintele de 3 camere din aceste zone ale Bucurestiului au un pret mediu de 79.000 euro.

In timp de Primaverii este cea mai scumpa zona din Capitala, cea mai ieftina zona de lux din nordul Bucurestiului este Aviatiei, unde preturile apartamentelor cu doua camere si cu suprafete de 65-70 mp variaza intre 110.000 si 135.000 de euro. Un pret mic doar in comparatie cu pretul unui apartament de doua camere din zona Primaverii, care sare de 350.000 de euro.

Cei care sunt interesati de apartamente de inchiriat Bucuresti in regim hotelier trebuie sa scoata din buzunare cel putin 35 de euro pe noapte pentru un apartament de doua camere dintr-o zona centrala a Bucurestiului. Chiar daca reprezinta o varianta mai mult mai convenabila decat cea a cazarii la un hotel de lux din Bucuresti, cazarea la un apartament de lux se adreseaza totusi celor cu venituri peste medie, mai ales pentru cei care vor sa inchirieze pe termen mediu si lung.

Potrivit Dailybusiness.ro, manjoritatea cetățenilor străini preferă să închirieze apartamente mobilate, căutate fiind imobilele recent construite, cu finisaje de calitate superioară și locuri de parcare subterane. Stilul de amenajare al apartamentelor diferă în funcție de preferințele personale ale fiecăruia, însă în topul preferințelor chiriașilor se află apartamentele amenajate armonios de către un designer de interior care eficientizează și pune în valoare spațiul util.

Preferințele chiriașilor expați cu bugete de peste 1.500-2.000 euro includ mobilier glam (realizat din materiale de calitate sau cu finisaje lucioase, prețioase), placări ale podelelor și pereților cu materiale naturale – piatră sau lemn, tapet de calitate superioară.

„Piaţa începe să semene cu 2006-2007, când cumpărătorii achiziţioanu în faza de proiect. Se întâmplă din nou acest lucru. Sunt proiecte care au fost tranzacţionate în proporţie de 80-90%, deşi imobilul este la faza de structură, nici măcar finalizată”, spune Mihaela Pană, partner residential agency din cadrul DTZ Echinox, citata de Economica.net.

Din cele circa 200 de apartamente scoasela vânzare pe piaţa rezidenţială de lux din Bucureşti, doar 30% mai erau disponibile la finele lui 2015.

”În general, clientul din zona rezidențială premium are 40 de ani, unul sau doi copii, lucrează în sistemul bancar sau medical, în poziții de top. Majoritatea celor care achiziționează un astfel de apartament o fac din economii”, spune Mihaela Pană, citata de Profit.ro

”După 2017, o să tragem linie și vom vedea că s-a micșorat potențialul zonei rezidențiale de lux pentru că nu mai există teren pentru dezvoltare”, spune Mihaela Pană. De aceea, este posibil ca, după această dată, polul de interes să se deplaseze către zona Floreasca și Barbu Văcărescu, mai ales pentru că sunt zone unde lucrează foarte multe persoane.

Potrivit DTZ Echinox pe piața rezidențială de lux se luptă 20 de dezvoltatori români, iar numărul clienților nu depășește 500 de persoane.