Tag Archives Andi Moisescu


15 vedete din România participă la Licitația caritabilă Artmark


Experiențe memorabile și zile petrecute în compania unor celebre personalități din România sunt scoase la licitație în scop caritabil. Casa de Licitații A10 by Artmark în colaborare cu Asociația Help Autism organizează un eveniment-premieră ce vizează strângerea de fonduri pentru 100 de copii cu autism din România și Ucraina. 35.000 de euro sunt necesari pentru a atinge obiectivul acțiunii caritabile și a asigura un cost de 300 de euro pentru fiecare copil. În cazul colectării mai multor fonduri, în urma evenimentului din 17 mai, mai mulți copii cu autism vor avea șansa să beneficieze de experiența într-o tabără.

Delia, Mihai Bendeac, Ana Maria Brânză, Smiley, Andi Moisescu, Cătălin Scărlătescu, Micutzu, Iulia Albu, Cabral, Anna Lesko, Cătălin Botezatu, Mihai și Elwira Petre, Dan Bittman și Mircea Lucescu sunt personalitățile care oferă experiențe unice pentru a da șansa celor 100 de copii să participe pentru prima dată în viața lor într-o tabără de copii. Copiii cu autism nu merg în excursie niciodată cu clasa, iar în tabere nu sunt primiți. Organizarea acestei tabere de 3 zile va fi un necesar exercițiu pentru a se descurca singuri, în afara casei sau a ședințelor de terapie, pentru a se pregăti pentru excursiile cu colegii lor de clasă și singura șansă pentru a lega prietenii. Însoțit de terapeut, fiecare copil este îndrumat și susținut să se descurce independent.

Susținătorii cauzei nobile vor avea ocazia: să o cunoască pe Delia în culisele unui mare concert din București; să participe la o piesă de teatru cu Mihai Bendeac; să compună o glumă pentru Micutzu; să ia parte la o experiență gastronomică de excepție de la Chef Cătălin Scărlătescu; să inițieze o partidă de scrimă cu cea mai bună spadasină din lume Ana Maria Brânză; să meargă la cumpărături cu Iulia Albu sau la pescuit cu Dan Bittman; să primească de la Mircea Lucescu tricoul Dinamo Kiev sau să-i fie alături Loredanei la o întâlnire specială, oferind prețul de pornire de 2.000 de euro pentru fiecare experiență. Cea mai valoroasă experiență este oferită de Cabral, care oferă ocazia unică de a face parte din echipajul lui la regată, pentru prețul de pornire de 5.000 de euro. Prezentatorul TV este urmat de Cătălin Botezatu, care, pentru prețul de pornire de 4.000 de euro, va crea o rochie unicat. Pentru prețul de pornire de 3.000 de euro Smiley oferă o experiență unică în studioul artistului, iar Andi Moisescu va însoți adjudecatarul la celebrul festival Electric Castle. Mihai și Elwira Petre oferă un curs de dans, iar Anna Lesko un prânz de excepție pentru prețul de pornire de 1.000 de euro.

Oricine poate deveni ambasadorul faptelor bune, susținând cauza caritabilă, iar Casa de Licitații A10 by Artmark oferă suport logistic, oferind platforma de licitare pentru colectarea fondurilor necesare, de 35.000 de euro. În acest moment se pot plasa oferte pentru cele 15 experiențe pe artmark.ro ori donând în cadrul evenimentului live, online. Este necesar doar deschiderea, în prealabil, a unui cont de licitare pe artmark.ro. Licitația de Artă Contemporană, inclusiv o secțiune caritabilă dedicată Asociației Help Autism va avea loc marți, 17 mai, ora 19:00, pe platforma Artmark Live.


Festivalul Brazilor de Craciun a strans 250.000 de euro


Cea de-a 15-a editie a Festivalului Brazilor de Craciun, eveniment caritabil organizat în beneficiul a mii de copii ramasi în afara sistemului de invatamant, a ajutat la strangerea sumei de 250.000 de Euro din licitatia celor 22 de brazi creati special pentru acest eveniment, din biletele de tombola si din sponsorizari. In cadrul Galei Festivalului Brazilor de Craciun, care a fost prezentata de Andi Moisescu și Andreea Raicu, bradutii conceputi si donati de catre designeri celebri din Romania au fost vanduti cu sume cuprinse intre 500 si 19.500 de Euro companiilor care au licitat pentru ei. In total, suma stransa din licitatia brazilor a fost de 108.100 euro. Alti 4.000 de Euro s-au strans din biletele de tombola, iar 142.000 de Euro au venit din sponsorizari. „Le multumim tuturor celor care au fost alaturi de noi si in acest an; datorita designerilor, sponsorilor si partenerilor reusim sa ducem mai departe cu succes aceasta traditie a brazilor magici. Am reusit sa strangem 250.000 de Euro prin care vom ajuta copiii sa mearga la scoala. Fondurile stranse in acest an ne vor permite sa redam si anul viitor dreptul la educatie copiilor defavorizati”, a declarat Andi Moisescu, Presedinte Salvati Copiii Romania.

Prezent la eveniment, Adrian Curaj ministrul Educatiei, a declarat ca echitatea si accesul la educatie al copiilor aflati in situatii dificile sunt prioritatile mandatului sau.

Bradul dedicat tragediei de la Colectiv, vandut cu 19.500 euro. Unul dintre cei mai ravniti braduti, vandut cu 19.500 euro, a fost „Bradul nostru” realizat de Omid Ghannadi si Amalia Enache, care reprezinta solidaritatea romanilor. Construit din lumanari colorate si cu simboluri populare in culorile tricolorului Romaniei, bradul este dedicat victimelor tragediei de la clubul Colectiv. „Lumanarile din fata de la Colectiv continua sa arda si de Craciun, in acest brad. Pentru ei toti. Acest brad reprezinta solidaritatea romanilor. Ne arata, intr-o imagine de ansamblu, cat de frumosi suntem impreuna, la bine si la greu”, a declarat Omid Ghannadi, designerul care a realizat bradul.12375308_1009923345697809_7885278765138092669_o

Bradul Salvati Copiii, realizat de designerul Stefania Mircea impreuna cu voluntarii de la Salvati Copiii, a fost licitat pentru suma de 12.000 euro. Bradul este conceput din litere prietenoase, cifre colorate si jocuri haioase, toate fiind aduse din lumea minunata a copilariei.

12366046_1009923289031148_6070352216524059232_o

Campionul mondial la tenis, Horia Tecau, a intrat in direct din Florida pentru a fi alaturi de Festivalul Brazilor de Craciun si a transmis un mesaj organizatorilor. „Ma bucur ca pot sa fiu alaturi de voi pentru aceasta cauza si imi doresc ca pe viitor sa fiu din ce in ce mai implicat in programele voastre”, a spus Horia Tecau.

Un alt brad vandut cu o suma mare in licitatie – 10.000 Euro – este cel al Irinei Neacsu, cu tema „Impreuna”, reprezentand o pasare maiastra cu penaj sub forma de inimi colorate. „Impreuna devenim, putem, realizam, miscam, schimbam. Craciunul este povestea lui ”a fi impreuna”, din dragoste, din caldura, din dor. “Impreuna” se naste uneori prea rar. “Impreuna” ramane uneori prea des un gest abstract. Dar astazi ne-am unit fortele pentru a-i ajuta pe copii.”– Irina Neacsu, designer.

Bradul „Magic Winter Wonderland” al designerului Stephan Pelger a fost vandut cu 8.000 euro. „Iernile copilariei mele raman pentru mine cele mai frumoase traite vreodata! Albul zapezii, aerul curat, mirosul de Craciun, de cozonaci proaspeti si de scortisoara, rasetele copiilor, toate acestea inseamna pentru mine iarna perfecta, iarna magica si reprezinta, de altfel, punctul de plecare, sursa de inspiratie pentru „Lumea buna face lumea mai buna”, bradul din acest an. Ma bucur ca prin acest bradut pot sa-i ajut pe copii sa mearga la scoala.” – Stephan Pelger, designer.12374951_1009923262364484_1321428417692051360_o

Gabriela Alexandrescu, Presedintele Executiv Salvati Copiii Romania, a spus ca scopul Festivalului Brazilor de Craciun este sa reduca abandonul scolar. „Multumim tuturor designerilor si oamenilor generosi care au fost alaturi de noi. Fara generozitatea sponsorilor nostri, acest lucru nu ar fi posibil. Le multumim tuturor companiilor, designerilor, persoanelor publice si nu numai, care ne sprijina si au incredere ca impreuna putem reda acestor copii sansa la educatie si la un viitor decent”– Gabriela Alexandrescu, Presedintele Executiv Salvati Copiii Romania.

Devenit una dintre atractiile calendarului social al sezonului, Festivalul Brazilor de Craciun sprijina proiectele educationale derulate de Salvati Copiii Romania. Prin cele 14 ediții de până acum, Festivalul Brazilor de Crăciun a facilitat accesul la educație pentru 23.2600 de copii din mediile defavorizate. Suma totala adunata in cadrul edițiilor anterioare s-a ridicat la 3.104.100 de euro.

12356945_1009974389026038_2512704387322804243_o