Tag Archives Alberto Giacometti


Opere de arta semnate de Picasso, Warhol si Giacometti, scoase la licitatie, dupa un divort


Opere de artă semnate de Pablo Picasso, Andy Warhol, Mark Rothko şi Alberto Giacometti, care au aparţinut unui cuplu divorţat de miliardari newyorkezi şi au o valoare totală estimată la 600 de milioane de dolari, vor fi scoase în curând la licitaţie, au anunţat reprezentanţii casei Sotheby’s.

CEO-ul Sotheby’s, Charles Stewart, a declarat într-o conferinta de presa online ca este încântat de obţinerea drepturilor necesare pentru organizarea acestei licitaţii, în noiembrie 2021 şi în mai 2022, care vizează 65 de lucrări, ce alcătuiesc „cea mai mare colecţie de artă modernă şi contemporană scoasă vreodată la vânzare pe piaţă”.

Casa Sotheby’s afirmă că valoarea totală de 600 de milioane de dolari atribuită acestor opere de artă reprezintă cea mai mare estimare alocată vreodată vânzării unei colecţii de artă contemporană şi modernă.

Colecţia le-a aparţinut magnatului newyorkez din domeniul imobiliar Harry Macklowe şi fostei soţii a acestuia, Linda, însă justiţia americană nu a putut să determine valoarea ei în timpul divorţului extrem de mediatizat al cuplului, la sfârşitul anilor 2010.

Lucrările „Le Nez”, de Giacometti, şi „No.7”, de Rothko, ar putea să se vândă fiecare cu peste 70 de milioane de dolari, potrivit casei organizatoare.

Celebra lucrare „Nime Marilyns”, de Warhol, a fost estimată la un preţ de vânzare cuprins între 40 de milioane şi 60 de milioane de dolari.

O sculptură din sârmă şi tablă, realizată de Picasso şi concepută ca un monument funerar pentru a marca a 10-a comemorare a morţii din 1918 a scriitorului Guillaume Apollinaire, ar putea fi vândută cu 20 de milioane de dolari.


Un nou muzeu de arta moderna, la Atena


Un nou muzeu de artă modernă a fost inaugurat la Atena de fundaţia înfiinţată de Basil şi Elisa Goulandris, o influentă familie de armatori greci, care s-au aflat în posesia unei preţioase colecţii de opere ale unor artişti celebri, datând în special din secolele al XIX-lea şi al XX-lea.

În cele 11 etaje ale unui edificiu neoclasic restaurat de această fundaţie în cartierul rezidenţial Pangrati din centrul oraşului, aproape 300 de opere create de artişti de prim rang – Van Gogh, Paul Cezanne, Toulouse-Lautrec, Paul Gauguin, Claude Monet, Edgar Degas, Pablo Picasso, Alberto Giacometti, Francis Bacon şi Ben Nicholson – vor fi expuse pentru publicul larg începând de miercuri.

Muzeul atenian alocă un spaţiu generos şi artiştilor greci contemporani, adeseori puţin cunoscuţi în rândul turiştilor străini, tot mai numeroşi în capitala ţării.

Aceasta este „o colecţie care reflectă viziunea şi spiritul estetic al lui Basil şi al Elisei Goulandris”, au precizat reprezentanţii Ministerului Culturii într-un comunicat.

Prokopis Pavlopoulos, preşedintele Republicii Elene, şi prim-ministrul ţării, Kyriakos Mitsotakis, prezenţi la inaugurarea muzeului au salutat contribuţia importantă a familiei Goulandris la dezvoltarea vieţii culturale a Greciei.

Ei au reamintit că „primul muzeu grec de artă contemporană a fost creat pe Andros, insula natală a familiei Goulandris, aflată în Arhipelagul Cicladelor, la sfârşitul anilor 1970, cu mult timp înainte de inaugurarea Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Atena în urmă cu abia 10 ani”.

Familia Goulandris a finanţat şi Muzeul Arheologic de Artă Cicladică, aflat în centrul Atenei.

Soţii Goulandris, care s-au cunoscut în anii 1950 la New York, în perioada în care Basil tocmai preluase conducerea companiei sale familiale de transport maritim, au fost dintotdeauna pasionaţi de artă.