Tag Archives actori


Vedete ruse protesteaza, alaturi de staruri internationale, impotriva razboiului din Ucraina


La unison cu actori, cântăreţi şi artişti din întreaga lume, care au condamnat invazia rusă în Ucraina, vedete din Rusia au făcut apel, cu riscul carierei lor, la pace între cele două ţări, împotriva doctrinei Kremlinului, relatează AFP.

„Frică şi durere. NU războiului”, a postat pe Instagram cunoscutul prezentator de televiziune rus Ivan Urgant, scrie Agerpres.ro.

Oxxxymiron, cel mai popular rapper din Rusia, s-a declarat, într-un videoclip, „împotriva acestui război pe care Rusia l-a declanşat împotriva Ucrainei”, „un dezastru şi o crimă”.

„Nu poate exista război drept. Nu războiului!”, a reacţionat pe Instagram actorul Maxime Galkine.

Yan Nepomniachtchi, cel mai bine clasat jucător de şah din Rusia, a postat pe Twitter în ziua intervenţiei ruse: „Istoria a cunoscut numeroase Joi Negre. Dar astăzi este mai întunecată decât restul”.

Corespondenta Elena Cernenko de la Kommersant – un cotidian considerat apropiat de puterea de la Kremlin – a organizat o petiţie împotriva războiului, semnată de o sută de persoane.

Situaţia diferă considerabil de cea din 2014, când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea. Sute de artişti au acceptat atunci să semneze o petiţie organizată de Ministerul Culturii pentru a sprijini operaţiunea militară.

De data aceasta, sprijinul afişat este mult mai fragil. Mii de ruşi au manifestat joi la câteva ore după invazia Moscovei în Ucraina, între care 1.800 au fost arestaţi de forţele de ordine, potrivit Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului.

Vedetele autohtone nu au trecut însă de linia roşie: numele preşedintelui rus Vladimir Putin, care a decis acest război, nu a fost menţionat direct.

Însă acest lucru nu a împiedicat vineri ca emisiunea lui Ivan Urgant să fie anulată, oficial pentru modificări de program legate de situaţia actuală, a declarat pentru agenţia Interfax postul public Pervîi Kanal. Jurnalistei Elena Cernenko i s-a retras acreditarea de la Ministerul de Externe pentru „lipsă de profesionalism”, a afirmat ea pe Telegram.

Mai puţin ameninţate, majoritatea vedetelor internaţionale s-au declarat de partea Ucrainei.

Actorul şi regizorul american Sean Penn se află la Kiev unde a venit să filmeze un documentar pentru „a spune lumii adevărul despre invazia Rusiei în ţara noastră”, a afirmat preşedinţia ucraineană, care i-a lăudat „curajul”.

„Sunt alături de Ucraina”, a scris pe Twitter actorul Ashton Kutcher, a cărui soţie, actriţa Mila Kunis, s-a născut în Ucraina.

Romancierul Stephen King a făcut referire la un „loc de joacă”: „Nu sta cu mâinile încrucişate în timp ce un copil mare îl bate pe cel mic”.

Actorul francez Gérard Depardieu nu a reacţionat încă, chiar dacă în ultimele săptămâni s-a arătat mai puţin îngrijorat. Actorul, care a primit cetăţenia rusă în 2013, a postat pe Instagram, la mijlocul lunii februarie, o fotografie cu el îmbrăţişându-l pe preşedintele Putin, alături de mesajul „Prietenie”.

„Lăsaţi-l pe Vladimir în pace. Oricum, nu ştim ce se întâmplă. Şi apoi Ucraina a fost întotdeauna o problemă cu Rusia”, a adăugat el pe un platou de televiziune.


Geaca lui Tom Cruise din Top Gun si cizmele din Pretty Woman, scoase la licitatie


Pasionaţii de film vor avea şansa de a intra în posesia cizmelor înalte din lac purtate de Julia Roberts în ”Pretty Woman”, sau a hainei din piele îmbrăcată de Tom Cruise în ”Top Gun”, cu prilejul unei licitaţii online care se va desfăşura pe 1 și 2 decembrie, în cadrul căreia vor fi scoase la vânzare aproape 1.000 de obiecte de recuzită din peste 350 de filme şi emisiuni de televiziune celebre.

Printre piesele de rezistenţă se numără sabia laser din recuzita personajului Obi-Wan Kenobi în ”Star Wars: Revenge of the Sith, estimată la o valoare cuprinsă între 80.000 şi 120.000 de lire sterline, pălăria din fetru purtată de personajul Joker, interpretat de Jack Nicholson, în pelicula Batman (1989), estimată la o sumă cuprinsă între 20.000 şi 30.000 de lire sterline şi costumul sport MI6 purtat de James Bond în Skyfall, estimat la 15.000 de lire sterline.

În lotul scos la licitaţie se mai află şi geaca din piele roşie purtată de Brad Pitt în Fight Club (1999), estimată la o sumă cuprinsă între 20.000 şi 30.000 de lire sterline, pălăria căpitanului Jack Sparrow din Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides, estimată la o sumă cuprinsă între 10.000 şi 15.000 de lire sterline, şi casca purtată de Tom Hanks în Saving Private Ryan, semnată de actor, colegii de distribuţie şi regizorul Steven Spielberg, estimată la o sumă cuprinsă între 10.000 şi 15.000 de lire sterline.

Geaca din piele a personajului Pete Maverick Mitchell, interpretat de Tom Cruise în Top Gun, este estimată la o valoare între 12.000 şi 16.000 de lire sterline, iar cizmele din Pretty Woman, la o sumă cuprinsă între 10.000 şi 15.000 de lire sterline.

Printre loturile cu valoarea cea mai mare se află şi costumul complet al personajului Neo, interpretat de Keanu Reeves în The Matrix Reloaded (2003), cu o estimare cuprinsă între 40.000 şi 60.000 de lire sterline.

Costumul din piele de şarpe purtat de Bill Nighy în Love Actually ar putea fi achiziţionat pentru o sumă mai modestă, în jurul valorii de 400 de lire sterline.

Recuzita, care face parte din Prop Store Entertainment Memorabilia Live Auction, a fost colecţionată de patronul Prop Store, Stephen Lane, prin reţeaua sa de cineaşti, actori şi membri ai echipelor de filmare, companii de producţie şi colecţionari.

”Prop Store a luat naştere din pasiunea mea de colecţionar aşa că totul se reduce la bucuria căutării”, a declarat pentru Reuters Lane, din depozitul companiei sale din Rickmansworth, în apropiere de Londra. ”Multe dintre aceste artefacte sunt aruncate pur şi simplu la finalul producţiei, sau aşa se obişnuia odinioară. Sunt pur şi simplu eliminate sau vândute. Iar asta înseamnă că se risipesc”, a spus Lane.

Lane, un fan pasionat al francizei ”Star Wars”, a descoperit, pe când se afla în vizită la unul dintre membrii echipei de filmare, care avea expus un întreg tezaur de obiecte de recuzită din celebra serie SF în propria locuinţă, o altă comoară, globul de cristal pe care David Bowie l-a folosit în filmul ”Labyrint”.


Primetime Emmy 2020 – Lista principalelor trofee atribuite in gala transmisa online


Cea de-a 72-a ediţie a galei de decernare a premiilor Primetime Emmy, echivalentul Oscarurilor pentru producţiile de televiziune, a fost dominată de producţiile ″Schitt’s Creek″⁣, ″⁣Succession″⁣ şi ″⁣Watchmen″⁣. Ceremonia de decernare a premiilor Emmy a fost transmisă în direct, online.

Fără covor roşu, fără celebrităţi în ţinute de gală şi fără “Game of Thrones”: cea de-a 72-a ediţie a premiilor Emmy, echivalentul Oscarurilor pentru producţiile de televiziune, s-a desfăşurat duminică în cadrul unui show 100% virtual, o premieră la Hollywood de la debutul pandemiei, potrivit Agerpres.ro.

În faţa unei săli goale, comedianul Jimmy Kimmel a prezenta Gala Premiilor Emmy, iar actorii, regizorii şi producătorii nominalizaţi au aştepta cu emoţie să afle numele laureaţilor din acest an din confortul salonului sau al camerei de zi, la domiciliul fiecăruia.

Iar pentru a face ca acest exerciţiu să pară un pic mai “periculos”, cei aproximativ 130 de candidaţi la premii din acest an au fost invitaţi să renunţe la rochiile de seară şi la smoking în favoarea pijamalelor.

Lista celor mai importante trofee atribuite duminică seară la Los Angeles:

Cel mai bun serial dramatic – ″Succession″⁣ (HBO)
Cel mai bun serial de comedie – ″Schitt’s Creek″⁣ (Pop TV/Netflix)
Cea mai bună miniserie TV – ″Watchmen″⁣ (HBO)
Cel mai bun actor în rol principal într-un serial de comedie – Eugene Levy (″Schitt’s Creek″⁣)
Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial de comedie – Catherine O’Hara (″Schitt’s Creek″⁣)
Cel mai bun actor în rol principal într-un serial dramatic – Jeremy Strong (″Succession″⁣)
Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial dramatic – Zendaya (″Euphoria″⁣)
Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial de comedie – Dan Levy (″Schitt’s Creek″⁣)
Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial de comedie – Annie Murphy (″Schitt’s Creek″⁣)
Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial dramatic – Billy Crudup (″The Morning Show″⁣)
Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial dramatic – Julia Garner (″Ozark″⁣)
Cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie TV / lungmetraj de televiziune – Mark Ruffalo (″I Know This Much Is True″⁣)
Cea mai bună actriţă în rol principal într-o miniserie TV / lungmetraj de televiziune – Regina King (″Watchmen″⁣)
Cel mai bun actor în rol secundar într-o miniserie TV / lungmetraj de televiziune – Yahya Abdul-Mateen II (″Watchmen″⁣)
Cea mai bună actriţă în rol secundar într-o miniserie TV / lungmetraj de televiziune – Uzo Aduba (″Mrs. America″⁣)
Cea mai bună regie a unui serial de comedie – Andrew Cividino şi Daniel Levy (“Schitt’s Creek″)
Cea mai bună regie a unui serial dramatic – Andrij Parekh (“Succession″)
Cea mai bună regie pentru o miniserie TV / lungmetraj de televiziune – Maria Schrader (“Unorthodox”)
Cel mai bun scenariu pentru un serial dramatic – Jesse Armstrong (“Succession”)
Cel mai bun scenariu pentru un serial de comedie – Daniel Levy (“Schitt’s Creek”)
Cel mai bun scenariu pentru o miniserie TV / lungmetraj de televiziune – Damon Lindelof şi Cord Jefferson (“Watchmen”).