Michael Kors a cumparat Verasace pentru 1,83 de miliarde de euro
Casa de modă italiană Versace, una dintre puţinele rămase independente, a fost cumpărată de grupul american Michael Kors, pentru 1,83 de miliarde de euro, potrivit Reuters.
Tranzacţia a fost oficializată marţi, dar informaţii privind acest subiect au circulat în presa internaţională încă de luni.
„Achiziţia casei de modă Versace este un pas important pentru grupul nostru. Cu resursele noastre, suntem de părere că Versace se va dezvolta pentru a depăşi două miliarde de dolari ca cifră de afaceri”, a transmis şeful Michael Kors, John Idol, într-un comunicat de presă.
În cadrul acestei înţelegeri financiare, fondul de investiţii Blackstone, care deţinea, din 2014, 20% din casa de modă italiană, va renunţa la acţiunile sale, potrivit Mediafax.ro
Noua entitate Michael Kors Holding Ltd va fi redenumită Capri Holdings Ltd.
Din suma cu care a fost vândută casa de modă, 150 de milioane de euro va fi primită de familia Versace sub formă de acţiuni în noua companie Capri.
Tranzacţia urmează să se finalizeze în ultimul trimestru al anului, după ce va fi aprobată de autorităţile în domeniu.
Fondată în 1978, de creatorul Gianni Versace şi fratele acestuia, Santo, casa Versace era un simbol al modei italiene, cu colecţii de lux, dar şi senzuale.
Pe 15 iulie 1997, în timp ce Gianni Versace se pregătea să intre în luxoasa sa vilă din Miami (SUA), acesta a fost ucis cu două gloanţe de Andrew Cunanan, un bărbat care practica prostituţia.
După asasinarea lui Gianni, casa a cunoscut ani dificili, dar şi-a regăsit strălucirea datorită talentului Donatellei, sora lui Gianni şi Santo Versace, devenită director artistic şi vicepreşedinte al grupului.
Interesul companiei Michael Kors pentru Versace nu a fost unul surprinzător, potrivit lui Neil Saunders, analist la GlobalData Retail. Acesta spunea, luni, că grupul american doreşte de mult timp să se transforme în marcă de lux, iar în acest sens a achiziţionat, anul trecut, compania producătoare de poşete şi pantofi Jimmy Choo, pentru aproximativ 1 miliard de euro.