ctrl+age+delete: cand hackerii intalnesc colagenul
Seen Beauty si Ana Morodan lanseaza ctrl+age+delete: un supliment de colagen marin hidrolizat nascut din convingerea ca scepticismul, aplicat corect, nu distruge un produs bun. Il construieste.
Nu exista, in peisajul local, multe exemple in care un brand serios de suplimente si o personalitate construita pe ironie digitala, cultura tech si un scepticism bine documentat fata de tot ce suna a trend sa ajunga sa semneze acelasi produs. ctrl+age+delete este tocmai asta – si tocmai de aceea merita o explicatie mai lunga de un rand de titlu.
Colaborarea dintre Seen Beauty si Ana Morodan nu a pornit de la un brief de endorsement. A pornit de la o conversatie despre ce lipseste cu adevarat pe o piata saturata de promisiuni: un supliment de colagen in care fiecare decizie de formula poate fi explicata si in care ingrijirea de sine este tratata ca o decizie constienta, nu ca un reflex de marketing.
“Am refuzat de-a lungul timpului multe colaborari in zona beauty tocmai pentru ca nu ma regaseam in produse concepute sa arate bine pe un raft, nu sa functioneze. ctrl+age+delete a fost diferit de la inceput – am intrat in proiect cu acces la formula, la studii, la deciziile din spate. E genul de produs pe care l-as fi cumparat oricum”, spune Ana Morodan, co-fondator ctrl+age+delete
De cealalta parte, pentru Seen Beauty, alegerea Anei Morodan ca partener de business a fost deliberata. Nu pentru reach, ci pentru ca profilul ei – exigent, documentat, cu un public care citeste etichetele – era exact tipul de validare pe care o formula serioasa il merita.
“Cand construiesti o formula in care fiecare ingredient are un rol specific si o doza justificata clinic, ultimul lucru pe care ti-l doresti este sa o asociezi cu cineva care va spune ca o simte fara sa inteleaga ce face. Ana a pus intrebari dificile in procesul de dezvoltare. Asta ne-a convins, a spus Florentina Vaduva, fondator Seen Beauty
Ce se intampla in organism si de ce conteaza
La baza formulei se afla peptide bioactive de colagen marin hidrolizat la 5.000 mg per doza – dozajul validat in studii clinice publicate in jurnale internationale ca prag optim pentru efecte vizibile. Procesul de fabricatie patentat asigura o biodisponibilitate de aproximativ 98%: peptidele sunt absorbite aproape complet la nivel intestinal, ajung direct la celulele pielii si le stimuleaza sa produca mai mult colagen si elastina in mod natural. Efectele documentate clinic acopera reducerea ridurilor si liniilor fine, cresterea elasticitatii si hidratarii pielii, imbunatatirea aspectului cu celulita, cresterea grosimii firului de par si rezistenta unghiilor.
Formula nu se opreste la colagen. Acidul hialuronic intra in compozitie in forma cu greutate moleculara mica – cea cu absorbtie superioara la nivel intestinal – la o concentratie de 120 mg, doza recomandata de specialisti pentru efecte vizibile asupra hidratarii, volumului si reducerii ridurilor. Vitamina C provine din suc de Acerola Cherry certificat Fair Trade, din nord-estul Braziliei: un ingredient clean label, cu un continut natural de vitamina C de pana la 50 de ori mai mare decat lamaia, care contribuie la reducerea oboselii, la functia psihologica normala si la protectia celulelor impotriva stresului oxidativ – conform reglementarilor europene de sanatate, raportate la ingredient, nu la formula ca intreg.
Apa de nuca de cocos aduce electroliti naturali – potasiu, magneziu, calciu – care sprijina echilibrul hidric si absorbtia optima a nutrientilor, potentand efectul de hidratare al colagenului si acidului hialuronic. D-biotina, forma naturala si biologic activa, sprijina metabolismul celular si sanatatea parului si unghiilor. Zincul completeaza formula cu contributii documentate la echilibrul pielii, reglarea productiei de sebum si functia cognitiva normala. Fiecare ingredient este acolo pentru un motiv specific. Niciunul nu este ingredient de etichetă

“Cel mai frecvent feedback pe care il primim de la femei care incearca un supliment de colagen pentru prima data este ca nu stiu daca functioneaza sau daca isi imagineaza rezultatele. Cu ctrl+age+delete am vrut sa eliminam aceasta ambiguitate: formula are studii, are doze, are un mecanism de actiune explicabil. Daca il iei corect, o sa stii ca functioneaza pentru ca o sa vezi”, spune Ana Morodan.
Un ritual cu termen, nu un abonament pe viata
ctrl+age+delete nu a fost construit pentru uz zilnic continuu pe perioade nedefinite. Rezultatele incep sa apara la patru saptamani, cu efect consolidat la opt saptamani. Protocolul recomandat sunt cure periodice de una pana la trei luni pentru ingrijirea tenului si minimum trei luni – ideal sase – pentru reducerea aspectului de celulita. Este un supliment care cere consecventa pe o perioada delimitata, nu o dependenta indefinita.
Aceasta abordare reflecta o pozitionare mai larga: ctrl+age+delete se adreseaza femeilor care trateaza ingrijirea de sine ca pe un act deliberat – o rutina asumata, cu logica si cu rezultate masurate, nu un ritual de consolare. Nu este un energy booster, nu este un supliment antistres si nu intra in zona de mental health. Este un produs cu fundament stiintific, gandit pentru cei care citesc ce cumpara si vor sa inteleaga ce platesc.
“Exista o categorie de femei – si creste – care nu mai cumpara dupa cum arata ambalajul sau dupa cine il recomanda. Cumpara informat, in functie de ce este scris pe eticheta si dupa ce pot verifica. Lor le-am construit asta”, a precizat Florentina Vaduva, fondator Seen Beauty


